Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cronica Optimistei:
Cum se scrie un roman (II) (tăieturi din jurnal) de Ioana Pârvulescu


joi 8 oct. 2009

Toamnă frumoasă, blândă - dar sănătatea mea şubredă. Nici nu ştiu ce mă doare mai întâi, mă simt mizerabil. Acum trebuie să fug la facultate. Apoi bibliotecă, apoi iar facultate. Şi-n rest, câte 6 pagini pe zi la roman, măcar 5 zile pe săptămână, dacă vreau să termin până la Târg. Frumos mai arăt!

vineri 16

Azi-dimineaţă m-am sculat la 6, am recitit timp de 2 ore din ce-am scris, apoi m-am culcat şi-am adormit. Unul din vise a fost foarte ciudat: am visat că priveam ceva, o mică imagine, cu un desen alb cu albastru şi, la un moment dat am constatat cu bucuroasă uimire că văd altfel, că am acces la un tip de vedere şi de percepţie cu totul aparte. Într-un fel era ca la cartolinele stereoscopice. Vedeam în spaţiu ceea ce fusese în plan şi mă simţeam pe cale să ajung în altă dimensiune. În plus, aveam foarte acut conştiinţa a ceea ce făceam. Şi, la un moment dat, mi-am zis: dacă mai continui, dacă mă las în voia acestei desprinderi de mine chiar şi-un singur milimetru, accept moartea acum. Şi undeva, în mintea mea era că mai am de terminat romanul, aşa că „am revenit" şi m-am trezit. Romanul, în ce-l priveşte, e pe cale să fie terminat. Mai am 3 zile şi jumătate (din 13, în care se petrece) de acoperit. Şi timp nu mai am decât două săptămâni, nici atât. Parcă-i o încrucişare de spade temporale.

Titlul romanului Viaţa începe vineri. Parcă l-am scris cu partea din creier care nu se ştie la ce foloseşte.

sâmbătă, nu, marţi 20 oct. 5.38 dimineaţa

Constat că încurc zilele, timpul, pentru că acolo e alt calendar.

1.20 p.m.

Dar, în fond, când am început să scriu cartea asta? Atunci când scrie în jurnal, pe 28 iulie? Dacă folosim metafora ţării străine pentru perioada în care scrii un roman, trăind în el, atunci l-am început când am descoperit trecutul. Şi trecutul e o străinătate. Şi-am început să învăţ mai întâi limba acelei ţări, i-am studiat obiceiurile, am aflat tot ce se poate, înainte de a merge acolo. Asta mi-a luat vreo 10 ani. Aşa că am putut să vizitez în 3 luni o ţară străină pe care o ştiam de 10 ani. (Cam aşa mi s-a întâmplat şi când am mers prima oară, câteva zile, la Paris). Se poate şi invers: să nu fi aflat nimic despre ea înainte, dar atunci aş fi scris mulţi-mulţi ani.
sâmbătă 24 oct. Andrei a fost dimineaţa la lac, cu bicicleta. Eu am stat să scriu, dar merge greu, fiindcă am în mine deja nervozitatea omului care se apropie de ţintă. Acum aş vrea să fie gata de tot, să-l citesc, să-l văd apărut.

Vorbind cu Leo la telefon, am descoperit care e semnul că am creat o lume coerentă. Dacă încerc să introduc ceva nou la un capitol anterior nu merge, aşa cum omul nu-şi poate schimba după cum vrea trecutul şi nu-i poate adăuga evenimente după bunul plac. Totul e cimentat, cimentul s-a întărit, destinul e stabilit. Numai prezentul şi viitorul se pot schimba, iar lumina în care pun acestea trecutul e mereu alta. 27 oct., marţi

Mai am o singură zi de scris, mâine. Azi am fost la rectorat după o adeverinţă, mâine merg la facultate. Am de făcut şi prima mea copertă, la un frumos volum de şi despre scrisori, coordonat de doamna Antoaneta Tănăsescu şi n-aş vrea să-l dezamăgesc „pe autorul colectiv". Aşa că m-am tot întrerupt din scris, totuşi merge şi abia aştept să citesc ca şi cum ar fi scris altcineva, ca şi cum aş avea în mână un roman nou scris de un autor pe care nu-l cunosc. luni 9 noi.

Azi şi mâine la editură, corectură la roman. Când m-am întors am mâncat cu Andrei. La editură erau toţi dragii mei prieteni vechi: Vlazii, Oana, Radu şi mi-a făcut mare-mare plăcere să-i revăd după atâta timp (112 ani!) de parcă aş fi revenit de pe lumea cealaltă.

duminică 15 noi, ora 10 şi 10 (die Uhr lacht)

Copacii au încă frunze şi nu-i urât. Azi e a treia zi oarecum de relâche pe care o am anul ăsta şi îmi pică foarte bine. Ce cumplit e să fii obligat să ai în cap 7 chestii deodată, dintre care 5 foarte importante, şi să le gândeşti simultan, ca nu cumva să uiţi ceva, şi să alergi contra cronometru de colo-colo şi să nu poţi „rumega" nimic din ce-ai făcut. Şi ce bine, ce grozav e... invers. De ce-or fi vrut femeile musai să muncească din greu? Eu m-aş fi mulţumit să lucreze numai „dumnealui" - cu condiţia să nu fie vreun ticălos. Dar din jurnalele lor se vede că n-aveau prea mult timp de visare nici atunci.

*

Ieri la prânz o trăire cvasi-metafizică. Mi s-a părut că, aproape, levitez. Încă un pic şi pluteam deasupra mea. E prima dată că intuiesc ce poate fi asta, nu e un zbor propriu-zis, ci o ieşire mentală din tine, de tip zbor.
18 noiembrie, miercuri Platanii au încă frunze. Cerul e acoperit şi opac. Mi-e dor de linişte şi de intimitate.

21 noiembrie, sâmbătă dimineaţa Ieri, vineri, mi-a apărut cartea Viaţa începe vineri. Şi ieri şi azi au fost zile mai degrabă primăvăratice, dulci, cu cer albastru şi, spre apus, rozuri de aprilie-mai.

Tot ieri, la Erudio, operatorul care-i filma pe cursanţi a spus, când a auzit că am scris o carte care are un copil: „Să vă trăiască!" M-a dat gata.

27 noi, vineri

Când am venit de la Bv., se stricase centrala, am găsit frig. De-atunci am numai ghinioane, de parcă m-a deocheat cineva. Stau tot în frig, fără apă caldă, mi-am pierdut mobilul în taxi, când m-am întors de la Târg şi, în genere, totul îmi merge aiurea. De parcă am ajuns la capătul puterilor şi-al norocului (oricum, „nenorocit noroc"!). Şi totuşi mâine am lansarea. marţi 1 dec. 2009 Mi-aş dori ca romanul meu să le placă măcar prietenilor şi să mă lege mai tare de ei. De ce? Chiar că nu ştiu de ce.

miercuri 2 dec.

Abia scrisesem asta, când mi-a venit o scrisoare emailată de la M.C. Iar seara cu V. Şi D. a întărit faptul că 2009 e, pentru mine, „anul prietenilor". „Dorinţa ţi-a fost îndeplinită" - o fi scris îngerul meu şi a mai bifat o treabă.

Am pierdut zilele astea o grămadă de timp cu spălatul, ca pisicile: toată ziua mă spăl, dar pe porţiuni, şi încălzind apă în oale. vineri 11 dec.

Ieri m-am uitat „la politică", la confruntarea finală a candidaţilor la preşedinţie. Spectacol inutil -oricum, m-a obosit. De ce-or fi punând oamenii atâta pasiune în vorbe goale, când se ştie că regula jocului nu-ţipermite să spui vorbe pline? Azi, vestea proastă între toate: pentru reparaţia centralei mai aştept 10 zile. „Îmi vine nebunie", e sinistru. Uite că nu-i nici o scofală să fii în secolul 21, te speli tot ca-n secolul 19! Mi-am făcut notaţii pentru un eseu despre rău, cred că am adunat destule ca să scriu despre asta. duminică 13 dec. Aseară am găsit o priză stricată (se arsese de la sine, în lipsa mea), aşadar caloriferul electric, frigiderul şi computerul - moarte.

Mă întrerup. În frig simt o căldură pe mână. Mâna e deasupra ceştii de cafea care e ca o fiinţă şi fiinţa asta respiră şi respiraţia e caldă.

Altceva: mă gândeam că singurul succes pe care l-aş dori cărţii mele e unul transmundan. Nu, nu din orgoliu, din disperare. Să ştie B., „în orice lume s-ar afla", că i l-am dedicat.

În tragedie, Dumnezeu există, dar se uită în altă parte când ai nevoie de El, în absurd nu există, în comedie nu ai conştiinţa Lui. (va urma partea a 3-a şi ultima)