Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea Românească:
Cuvinte mari de Daniel Cristea-Enache

Antologia lui Iulian Fruntașu, cu un titlu pe cît de lung, pe atît de neinspirat (Să fi fost totul o mare păcăleală?), răstoarnă cronologia, deschizîndu- se printr-un ciclu de Inedite, datat 2016, și continuînd în sensul invers celui al acelor de ceasornic: mai întîi cu St. Bosnia Blues din 2006 și apoi cu Beata în marsupiu din 1996.
Nu-i greu de observat că poetul basarabean a scris și a publicat puțin, două decenii de lirică intrînd în cuprinsul acestui volum. El este dedicat memoriei lui Alexandru Mușina, „mentor și prieten”, care l-a întîmpinat favorabil pe autorul mai tînăr, avertizînd în legătură cu violența imaginilor și a vocabularului ce poate „șoca” și calificîndu-l drept „un poet adevărat, o certitudine a poeziei române a acestui sfîrșit de mileniu”.
Între timp sfîrșitul de mileniu a rămas undeva în urmă, iar lirica lui Fruntașu, departe de a mai șoca, are o violență mai degrabă „obosită”. Climaxul ei se vede în Țara mea, text care a stîrnit reacții la publicarea, în 1997, în „Vatra”, dar care, la rece, nu poate sta alături de poemul „omolog” al lui Marius Ianuș. Violența poemului e pe alocuri vulgaritate, registrul eroizant din contribuțiile „patriotice” fiind înlocuit printr-unul la fel de susținut, dar în direcția cealaltă. România e o curvă bătrînă și proastă, stînd la răscruce și așteptînd clienți. Sfinților ei (nu se lasă cu una, cu două Fruntașu) le curge saliva, iar poetul face jocuri de cuvinte, despărțind „mămăligoasă” (de la „mămăligă”) în „mamă-ligoasă”, pentru a fi ironic și la acest nivel. Dar să vedem Țara mea: „Te văd mai bine de departe/ curvă bătrînă și proastă și/ cu un cap bolovănos, picioarele înmuiate/ stai la răscruce așteptînd în van/ să vină cineva să te fută// sfinților tăi le mai curge saliva/ atunci cînd îți aduci aminte de ei/ îi tragi de placenta mamă-/ ligoasă și zîmbești cînd aceștia-ți răspund:/ io-ho-ho, țuică de varză și țuică de morcov!// umilă această poveste a speranței/ cînd pe drumurile înfundate doar ploaia și vîntul/ ridică frunze uscate și fusta/ într-un gest inutil la răscruce/ să vină cineva să te”. Paradoxul stă în aceea că strofa a doua, mai reținută, mai „cuminte”, e de un efect mai sesizant decît prima, unde poetul e slobod la gură. Riscurile el și le-a luat însă anume în versurile voit șocante și scandalizante, pe o tematică tabu. În Basarabia, imaginea Patriei este sacră, ea coagulînd și fortificînd identitatea națională. Etnicul și eticul sînt elementele-cheie; or, tocmai pe ele le „abuzează” poetul, cu o directețe avangardistă și dintr-un unghi experimental. Căci ținta poemului e diferită de personajul său: în vizor sînt demagogii care au exploatat emblemele românismului, însușindu-le, făcîndu-le ale lor.
Interesant, evoluția poetului va fi în fapt o involuție. Cea mai expresivă parte din traiectoria lirică a lui Fruntașu rămîne cea de tinerețe, astfel că judecata de valoare a lui Mușina – care la ea se referea – este corectă. Ratat e, cu totul, St. Bosnia Blues, unde autorul se străduiește să pătrundă drama ex-iugoslavă, fără a reuși, ca bunăoară Marian Drăghici, să asimileze realitatea oribilă cu imaginarul propriu. Un Flash în Sarajevo, deși reține cuvinte „mari” și „grele” (viață, cioburi, memorie, sînge), e un text școlăresc pe care l-ar fi putut semna oricine: „caută-mi numele, altul, ceva/ să-mi aducă aminte de viață/ ca niște cioburi/ memoria mea nu/ reține decît sclipiri și nici/ sunete// cel puțin/ să-mi amintesc/ dacă sîngele acesta este al meu”. Abia în poemul final va fi găsit un ton mai adecvat pentru referentul oribil, prima strofă limpezind liricul autorului basarabean și, odată cu el, tragedia bosniacă: „Eu am venit și am plecat, ei au rămas/ în sacii cenușii, în morga din Tuzla/ așteptînd cuminți analiza ADN/ să-și găsească numele, să intre în pămînt.”. În strofa ultimă, rămasul capătă un sens figurat, subiectul cunoscător fiind cel care „rămîne” cu privirea „ațintită” la sacii cenușii de la morgă: „Ei au trăit și au murit, eu am rămas/ cu privirea ațintită la gura sacului”. Din păcate, un volum bun de poezie (acum ciclu din antologie) a început tocmai acolo unde volumul propriu-zis, din 2006, s-a încheiat.
Beata în marsupiu, din 1996, este în schimb remarcabil prin imaginația lexicală și asociativă a unui poet, pe atunci, tînăr; și prin dozajul fin de experimentalism avangardist și postexpresionism. Textele au vioiciune, ritm și un parcurs zigzagat, perspectiva modificîndu-se, uneori, și de la un vers la altul. Fruntașu excelează în această artă centrifugală și cvasigratuită, la antipodul celei cu mesaj anti-patriotard. Un poem fără titlu asociază stări de criză, convulsii și „zguduiri” existențiale cu o adevărată jubilație expresivă. Cuvintele „mari” și „strivitoare” rămîn acum așa fiindcă poetul știe să le așeze în contexte relativizante și în suite înveselitoare: „Zîmbetul meu de la gură la ureche/ rînjetul meu de la gură la ureche/ plînsul meu de la gură la ureche/ este contractarea spațiului/ între furnicile albe/ care ronțăie ronța-ronța/ imagini ABC/ și duc în spate la Ierusalim/ exasperarea, ura, dragostea, sperma,/ moartea, tăcerea, frica mea;/ tîrîie în spate neobosite/ cerul, rahatul, extazul,/ poemul acesta pe care/ îl citesc în loc de adio/ furnicilor albe.”. Poetul se joacă, aici, și cu formatul textelor, în tot felul de experimente poematicografice. Se înțelege de ce i-a plăcut lui Mușina.
Mult mai puțin reușite (deși peste nivelul volumului din 2006) sînt așanumitele Inedite, printre care și poemul ce dă titlul antologiei. Autorul basarabean are acum aderențe și la actualitatea noastră, dar un text precum Colectiv, pus pe hîrtie în urma tragediei din clubul bucureștean, este, vai!, de o platitudine „lirică” dezarmantă: „Un nume/ cît se poate de potrivit/ pentru lumina/ care/ ne/ va arăta/ calea/ din întuneric.// și Țara/ nu-și va mai devora/ propriii săi copii.// Nu?”. Poezia cu mesaj a lui Fruntașu nu-l prinde nici măcar pe autorul ei.
De urmărit însă traiectoria acestui poet care, chiar și după o antologie cu o jumătate neantologabilă, promite.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara