Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cronica melancoliei:
Dacă vom intra în colaps de Ileana Mălăncioiu



Înainte de a se încheia ostilitătile de la recenta întîlnire a tărănistilor, la care nici în cel mai frumos vis al său nu spera să obtină o victorie atît de zdrobitoare, premierul Radu Vasile a iesit pe micul ecran să ne spună că nu peste mult s-ar putea să intrăm în colaps. Si că, dacă vom intra, ne va spune dumnealui ce lucruri îngrozitoare fac unii oameni (politici) din partea cărora nu ne-am fi asteptat, în ruptul capului, la asa ceva. Acum, cînd din aripa Ciorbea au mai rămas doar cîtiva fulgi, iar talibanii au ajuns să se teamă că Radu Vasile se va supăra si va pleca, lăsîndu-i să fiarbă în suc propriu, e liniste ca după Pacea de la Cozia. Le dau eu în scris că nu va pleca. Si-a dorit prea mult scaunul acela ca să-l părăsească asa, de bună voie si nesilit de nimeni. Dar experienta l-a învătat că devine mai convingător cînd e mai patetic. Înainte de telemineriada din ianuarie, afirmtînd că nu va da înapoi de la măsurile luate chiar dacă ar fi să plătească cu viata, a cîstigat si în fata celor mai convinsi adepti ai reformei. Apoi a cîstigat si pentru că a mers să trateze cu liderii minerilor, pentru că s-a ajuns la concluzia că era singura solutie. Si că nu se crease totusi o alternativă pentru oamenii din subterană, care nu puteau fi convinsi să cedeze nici prin contramitingul intelectualilor si al domnului Lis, nici prin tancurile trimise către ei de d-l Victor Babiuc. Lovitura de teatru prin care l-a convins d-l Radu Vasile pe Miron Cozma să renunte la o nouă lovitură de stat a crescut si mai mult prestigiul premierului. În fata tuturor, dar mai ales a oamenilor simpli, care văzîndu-i cum îsi fac Sfânta Cruce împreună în fata camerelor de luat vederi si-au făcut si ei Sfânta Cruce si I-au multumit lui Dumnezeu că nu s-a ajuns să fie împuscati din nou oameni în stradă, ca în '89. Desi interventia sa de atunci a fost salutară, cred totusi că nu trebuie să se abuzeze si de lovitura de teatru cum se abuzează de lovitura de stat. Fiindcă ea nu rezolvă lucrurile decît în aparentă. Dar să ne întoarcem de unde am plecat, constatând că, în urma acestor succese premierul ar putea fi un om fericit dacă nu ne-ar pîndi cu adevărat colapsul. Fiindcă mă îndoiesc că victoria sa ar putea schimba soarta tării. Nu va schimba nici măcar soarta sa. Va rămîne mai departe la Palatul Victoria si va face mai departe ce a făcut si pînă acum. Cum vor face si cei despre care ne va spune adevărul dacă vom intra în colaps. Dacă nu, nu. Desi ar fi mult mai bine să nu mai astepte pînă atunci. Pentru că există riscul ca în situatia aceea să nu-l mai auzim. Adică să murim prosti si să spună domnul profesor Brucan că, de fapt, nu s-a-ntîmplat nimic, ci.., vorba Poetului, chiar pentru asta am murit.

Vorbirea de acum a premierului despre colaps mi-a readus în minte felul cum trata dumnealui acest subiect cu un an în urmă. Tot pe micul ecran, la Întîlnirea cu presa. La vremea aceea nu devenise încă grav, cum este acum, ci era vioi si senin ca un comis-voiajor. În timp ce i se demonstra că emiterea unor titluri de stat pentru a mai lungi boala pe seama celor care le cumpără nu e prin nimic mai bună decît tipărirea banilor fără acoperire si că, dacă se merge pe calea asta, în cel mult un an vom intra în incapacitate de plată, a-ncercat să iasă din încurcătură prin niste vorbe în doi peri, pentru ca în final să întrebe enervat: da de unde stii dumneata ce-o să se mai întîmple pînă la anu?!

Urmărind acea întîlnire cu presa mi-am adus aminte de un personaj al lui Preda din Întîlnirea din Pămînturi, care, simtind că se apropie sfîrsitul merge la doctor si-l roagă să-i spună cinstit care e adevărul. Pentru că îi e milă de copii si de muierea care bate drumul să vadă ce e cu el si ar vrea
să-i pregătească pentru ce va fi si să-si încheie socotelile cu lumea asta. După ce îl trec toate sudorile bîiguind că o fi, că o păti, că nu stie nici el, că doar nu e Dumnezeu, doctorul cedează si îi spune că a venit cam tîrziu la spital si că ar mai avea de trăit cam vreo trei luni. Iar pacientul, care ar fi vrut să afle de la el ce va fi, păstrînd în subconstient speranta că bănuielile lui vor fi infirmate, îi sare în piept si începe să strige: De unde stii tu mă, Pastele si Grijania si Dumnezeii mă-tii, de unde stii tu?!

În aparentă, cele două situatii nu au nimic comun. Întîi pentru că la data la care mă refer premierul era la început de drum si nu la sfîrsit, ca personajul lui Preda. În al doilea rînd pentru că lucrurile nu erau discutate de cei care făceau politică în Poiana lui Iocan. În fine, pentru că premierul nu si-a îngăduit să-si ducă gîndul pînă la capăt, ci, după ce a întrebat da' de unde stii dumneata, s-a oprit. Numai că, după cum era de enervat, nu e deloc exclus ca în gînd să fi mai spus si altceva, asa cum făcea bătrînul Moromete.

Acum, desi penuria de capital e si mai mare decît la vremea aceea, politicienii nostri nu se sfiesc să se gîndească tot la capitalul lor politic si cînd e vorba de mineriade si cînd e vorba de colaps. Cu atît mai mult cu cît nu mai vorbesc despre posibilitatea ca România să intre în incapacitate de plată doar niste ziaristi mai prăpăstiosi, ci organismele financiare internationale, ale căror avertismente nu pot fi ignorate. Si dacă s-ar gîndi la capitalul politic doar politicienii... Dar, din păcate, acelasi lucru îl fac si politologii si asa-zisii analisti. Recent, profetul nostru oficial, care si-a exprimat entuziasmul fără margini cînd au fost luati prizonieri cinci sute de mineri (prosti), se gîndea cu glas tare că presedintele Constantinescu ar cîstiga capital electoral dacă i-ar reduce pedeapsa lui Miron Cozma. Iar o distinsă doamnă l-a combătut cu argumente din trecutul lui istoric care o face să fie ferm convinsă că dînsul lucrează pentru altcineva si de aceea îi dă sugestii proaste presedintelui. Tocmai acum, după mineriadele care i-ar fi compromis pe toti eventualii contracandidati ai săi si ar fi rămas singurul candidat demn de luat în consideratie pentru alegerile din anul 2000. Ca si profetul oficial, analista care îl combătea nu se gîndea nici cît rău a făcut Miron Cozma, nici cît de dreaptă este Justitia, care, după atîtea lovituri de stat, nu i-a pedepsit si pe cei ce le-ar fi dat ori ar fi profitat de ele, ci doar unealta de care s-au servit. Pentru dumneaei nu contează decît capitalul politic al lui Emil, care, spre deosebire de al contracandidatilor săi compromisi de aceste noi mineriade, în ultimele luni ar fi crescut în mod simtitor. Logica sa ar admite ca unealta Miron Cozma să poată fi folosită si de acolo de unde se află acum dacă nu le-ar aduce avantaje celorlati, ci la ai nostri. Asa cum a fost folosit si Virgil Măgureanu cîtă vreme a fost nevoie de el.

Dacă se vorbeste despre capitalul politic cîstigat pe seama mineriadelor, a mizeriei în care am fost adusi si a perspectivei colapsului, el nu e invocat niciodată de către cei ce sustin în mod neconditionat Puterea si în legătură cu procesul Tigareta II. Care, spre deosebire de nenumăratele lovituri de stat, în urma cărora a fost condamnat un singur om, s-a lăsat cu o multime de arestări. Ca si în cazul mineriadelor, pedepsele nu au ajuns însă si la gradele superioare, iar celebrul Trutulescu a scăpat foarte usor în raport cu ceilaltti întrucît a colaborat. Adică a ajutat Justitia să stabilească faptul că Dragos nu ar fi cine credea lumea, ci un ofiter care s-a dovedit că nu există, iar presedintele invocat nu era al tării, ci al unui SRL. În aceste conditii ce mai pot spune decît că mă bucur că pe d-l Emil Constatinescu nu poate să-l compromită nimic. Fiindcă în penuria asta generală am rămîne si fără singurul candidat pe care l-am putea alege presedinte în anul 2000. Dacă vom mai trăi.