Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Vintage:
Dame, cucoane, mamiţe de Simona Vasilache

Cu ceva timp în urmă, de un 8 martie, făceam un exerciţiu de improvizaţie despre personajele femei ale lui Caragiale. Reiau acum, oarecum mai pe larg, ideea.

În fel şi chip, femeile sunt foarte prezente în textele lui Caragiale. Mai mult decât atât, au o varietate tipologică în stare să covârşească, de departe, simplitatea unor Lache, Mache et alii. De la, să zicem, Efimiţa lui Leonida până la Ana din Năpasta e un întreg inventar de roluri, purtări, înţelegeri ale situării în viaţa socială. Nu lipsit de subtilitate. Aleg, oarecum didactic, trei instanţe dintr-o oarecare evoluţie a femeii-personaj, la Caragiale: dama, cucoana şi, în fine, mamiţa.

Prima, dama, are o condiţie oarecum echivocă. Poate fi şi o soţie cu viaţă dublă, interesată în cel mai înalt grad de intrigile din gentlemen’s club şi punând cu nădejde umărul la politică, precum Joiţica, dama bună, sau o referinţă ceva mai ştearsă, cu pospai de înaltă societate, ca damele din O lacună, care nu se cade să aştepte. Tot de la o damă, care nici ea n-are răbdare, i se trage lui Cănuţă, într-o seară de iarnă, necazul cu patronul. Iar altă damă, într-un tren de noapte, e cât pe ce să păţească o nenorocire, când sub ochii îngăduitori ai mamiţei, când presupune că vecinul de compartiment e neştiutor şi de româneşte, şi de context. Aşadar, femeie mai curând tânără, implicată în relaţii discutabile, dama e tiparul feminin de dinainte de onoarea de familist sau soţia care se expune cu nonşalanţă, trăgând cu relativă abilitate sfori pe marginea prăpastiei.

Cucoana e, deja, o ipostază mult mai aşezată, mai validată social. Într-un moment de nebunie răzbunătoare, Lefter Popescu îşi alintă, vag ironic, consoarta cu celebrul „sparg, cucoană, sparg”. Altminteri, cucoana este centrul de putere al casei, cea care se îngrijeşte de daraverile copiilor, atunci când, de pildă, nu promovează bacalaureatul sau se lipseşte puţin ca să ia premiul întâi cu cunună, sau de târguielile cu aromă politică pe care soţii lor nu au timp să le facă, precum cucoana lui conu Iancu, din Politică şi delicateţe. Cucoana poate să ţină un han, ea ştie prin ce atuuri, sau să fie o nevastă de nădejde, precum „răposata dumneaei”, prima soţie a lui Leonida, pe care o mobiliza la ceas de revoluţie: „Scoală, cucoană, şi bucură-te că eşti şi dumneata mumă din popor”. În definitiv, faţă de mai neutrul madam sau de-a dreptul distantul doamnă, categoria cucoanei ţine de o anumită familiaritate: a soţului faţă de soţie, a băiatului de casă faţă de stăpâna gospodăriei, precum, de pildă, în O noapte furtunoasă, a personajului implicat faţă de o femeie din cercul de apropiaţi, în casa căreia intră frecvent.

În fine, mamiţa este ipostaza feminităţii oarecum marginale, având cel mai adesea rol de însoţire, când nu de codoşlâc. Goe creşte între nişte cucoane devenite mamiţe, indulgente până la prostie, ceea ce n-are cum să-i prilejuiască o bună educaţie. Tânara adulterină pe care am pomenit-o vorbind despre dame este însoţită în trenul care-l duce pe soţul ei legitim la băi şi-i oferă prilejul clandestincomic al preview-ului relaţiei care va urma cu mult mai tânărul amant este însoţită tot de o mamiţă prudentă, a cărei grijă este să vegheze la discreţia unei relaţii foarte puţin onorabile. În Tren de plăcere, domnul Georgescu şi familia restrânsă (adică soţia şi copilul de cinci ani) nu scapă cu nici un chip de prezenţa bunicii materne („mamiţica mamiţichii”), dispusă să accepte orice compromis pentru a însoţi tânărul cuplu la Sinaia. Încurcăturile care urmează lămuresc îndeajuns de bine teribila necesitate a acestui adaos la familie, care este mamiţa. Fostele dame trecute în această din urmă categorie ajung ajutoare de nădejde în complicaţiile sentimentale ale fiicelor şi fiilor lor. Lumea lui Caragiale, sub raportul evoluţiei personajului feminin este, deci, la fel de rotundă precum în alte privinţe. Un anumit cod, paralel cu acela al onoarei declamate în public, se transmite de la o vârstă a feminităţii la alta. Şi foarte puţine lucruri, în afara încadrării sociale a femeii care-şi nuanţează, în timp, statutul, se schimbă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara