Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

 
Dansul clasic japonez: Poezia infinită a gestului de Liana Tugearu




Sala "Amfiteatru" a Teatrului National din Bucuresti, s-a dovedit neăncăpătoare fată de numărul mare al celor care au dorit să vadă spectacolul Companiei japoneze Nihon Buyo Shinko Zaidan. Ei au umplut până la refuz si scările si orice spatiu liber, ăn afara scenei.
Nihon Buyo, adică dansul clasic japonez, coboară ăn timp până ăn secolul VIII, originile sale aflându-se ăn arta dansatorilor de curte. Forma ăn care se prezintă el astăzi, a luat contur definitiv ăn ultimii ani ai epocii Meiji (1868-1912), dar această ăndelungată traditie continuă să evolueze creativ.
Un reprezentant de frunte al dansului clasic japonez Senzo Nishikawa, constient de faptul că Nihon Buyo este reprezentativ pentru teatrul japonez si pentru traditia culturală a Japoniei ăn ansamblul ei, a ănfiintat, ăn 1990, Fundatia Nihon Buyo. Ea urmăreste să promoveze dansul clasic japonez, socotit artă natională, atât ăn Japonia, unde este predat copiilor, tinerilor si adultilor, cât si pe toate meridianele lumii, unde se dau spectacole ănsotite de lecturi, proiectii si exercitii la care este invitat publicul, cum s-au petrecut lucrurile si la Bucuresti.
Prima si ultima piesă, interpretate de dansatoarea Yuka Mizuki, ne-au purtat ăntr-o lume tipic niponă, asa cum o cunoastem din pictura japoneză, artă majoră ăn Extremul Orient, care si-a pus amprenta si asupra dansului.
Chimonoul, evantaiul, chipul vopsit ăn alb, ca al claunilor europeni, pieptănătura savantă a perucii negre erau primele elemente vizuale care ne purtau ăntr-un univers puternic individualizat. Miscările, care se desfăsurau cu o lentoare de ralanti cinematografic, ne dădeau senzatia că urmărim o suită de personaje de pe un rulou de mătase sau hârtie, desfăsurat orizontal. Aceste miscări lente, oprite o secundă, două ăn câte o poză statică, ne dădeau si răgazul de-a admira rafinamentul coloritului vesmintelor si asocierile ciudate de culori pentru un ochi european, de verde cu albastru sau de rosu cu violet, armonizate datorită nuantelor si dozajelor. Dar ceea ce fermeca ăn ultima instantă era felul cum toate formele si culorile erau puse ăn valoare de o gestică ăncărcată de o delicatete si de o poezie, infinite.
Flexiunea continuă a genunchilor, proprie si dansului indian, pasul alunecat, spatele usor ăndoit, deosebesc radical arta dansului japonez de cea a dansului european, indiferent de stilul acestuia din urmă. Vocabularul conventional, cu o semnificatie precisă, pentru fiecare suită de gesturi, ănrudeste dansul clasic japonez cu cel clasic indian, ambele povestindu-ne, ăn forme fixe, tot felul de istorii sacre sau profane.
O altă formă de dans clasic japonez, aflat ăntr-o altă etapă a evolutiei sale artistice - fără perucă si ăntr-un costum mai apropiat de epoca noastră - ne-a prezentat deosebit de talentatul dansator Minosuke Nishikawa. Urmărind să ne familiarizeze cu vocabularul dansului clasic japonez el l-a explicat si exemplificat, invitând apoi pe scenă douăzeci de tineri, fete si băieti, care au primit câte un evantai si o năframă si sub ăndrumarea lui Minosuke Nishikawa au ănvătat si executat calupuri de miscări, care ilustrau o situatie sau o stare de spirit. ăntre profesor, ucenicii lui de pe scenă si restul spectatorilor din sală s-a instaurat o stare de ăntelegere si de gratie, pe care numai un limbaj universal, cum este dansul sau muzica, ăl pot crea.
La sfârsitul serii, când unul dintre spectatori i-a dat lui Minosuke Nishikawa o temă pe care să improvizeze - doi tineri ăndrăgostiti se plimbă pe malul unui lac, pe sub pomi din care cad petale de flori - contaminarea cu poezia sufletului japonez se petrecuse si, deci, scopul pe care si-l propusese, ăn urmă cu zece ani, Fundatia Nihon Buyo fusese ăncă o dată atins, si la Bucuresti.