Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

întoarcerea la cărţi:
De ce este fiecare ţară altfel de Mihai Zamfir

Cărticica lui Lucian Boia De ce este România altfel? (Humanitas, 2012), amuzant pamflet sintetic izbucnit dintr-o explicabilă exasperare, a stîrnit mai ales proteste – şi asta nu-i de mirare: românul e în general leneş, hoţ, individualist feroce, iresponsabil social, el însuşi autocaracterizîndu- se astfel complezent şi plin de umor. Dar să nu te atingi de mîndria lui de român, că devine fiară! În simbologie animalieră, capra rîioasâ cu coada sus ar putea reprezenta perfect genul nostru de comportament.

Sensul terapeutic al unor scrieri precum De ce este România altfel? mi se pare însă evident. Pentru buna funcţionare a psihismului colectiv, administrarea publică a unor adevă ruri crude devine salutară. Generalizărilor rapide şi abuzive schiţate de Lucian Boia li se pot aduce numeroase obiecţii şi corijări punctuale, dar sensul global al desenului mi se pare limpede şi greu de contrazis.
Auto-caracterizările critice ale unor gînditori faţă de propria lor ţară au existat dintotdeauna şi au fost semnate uneori de condeie ilustre. La noi, exerciţiul a cam lipsit. Pe parcursul întregului secol XX, condiţiile politice nu s-au arătat nici pe departe favorabile evaluărilor lucide. După Primul Război Mondial, naşterea României Mari a creat o explicabilă stare de euforie; după instaurarea comunismului, discursul unic a anulat din capul locului orice dezbatere serioasă asupra specificului naţional; foarte puţine intervenţii, în împrejurări cu totul excepţionale, au îndrăznit să atace o temă înconjurată de redutabile tabú-uri.
Simptomatic şi elocvent, aproape toate caracterizările privind o ţară şi un popor, formulate de personalităţi celebre aparţinînd chiar acelui popor, au avut un aer preponderent critic, uneori la cote înalte: oare nu s-a întrebat nimeni de ce? Din ce cauză Goethe ori Schopenhauer au folosit cele mai amare cuvinte vorbind despre germani, iar Puşkin se declara ruşinat că aparţine unui popor de sclavi? De ce a făcut la fel şi Cioran? Oricîtă iritare momentană ar fi intrat în asemenea izbucniri verbale, e greu de presupus că Goethe ori Puşkin nu-şi dădeau seama de importanţa cuvintelor aşternute de ei pe hîrtie. Nu contribui decisiv la afirmarea propriului tău popor în lume adoptînd în acelaşi timp o atitudine calomnioasă faţă de el: în toate cazurile a fost vorba, evident, de o ireprehensibilă luciditate.
Pentru a arăta că, în comparaţia dintre două ţări, executorul comparaţiei îşi atribuie de preferinţă rolul de critic al propriei sale ţări, alegem un exemplu extrem: Notele despre Anglia scrise de Hippolyte Taine în anii 1861-1862 şi publicate în ediţie definitivă în 1871. Din impresionanta bibliotecă a scrierilor franceze despre Anglia şi din nu mai puţin impresionanta bibliotecă a celor engleze despre Franţa, cartea lui Taine mi se pare o capodoperă – prin exactitate şi prin talentul formulărilor. Scrise de unul dintre marile spirite ale Franţei din acel moment, Notele, apelînd la modelul comparaţiei amănunţite, pe toate planurile, dintre Franţa şi Anglia, întreprindeau în realitate o descriere lucidă a Franţei. Anglia rămînea doar fundalul. Viziunea sceptică şi dezabuzată din viitoarea Les origines de la France contemporaine se găseau, aici sub forma unei prime schiţe.
La 1860, Franţa şi Anglia se aflau în plutonul de vîrf al civilizaţiei mondiale. După Războiul Crimeei, cele două state majore ale Occidentului european deciseseră harta politică a întregii Europe; economic şi politic, expansiunea franceză din timpul celui de al Treilea Imperiu şi cea engleză din epoca victoriană se arătau fără egal; între Anglia şi Franţa nu exista atunci nici cel mai mic nor; modelul anglo-francez (financiar, politic, cultural) stăpînea deja globul terestru, iar Expoziţiile Universale de la Paris şi Londra aveau să consacre, simbolic, heghemonia Antantei Cordiale.
Privirea pătrunzătoare a unui filosof şi scriitor precum Taine străbătea dincolo de aparenţe. Călătorind în Anglia, vorbind perfect engleza şi avînd mulţi prieteni în aristocraţia şi în lumea academică britanică, autorul Istoriei literaturii engleze privea obsesiv mereu spre Franţa. Cartea s-ar fi putut chema la fel de bine Note despre Franţa. Cred că nimic nu luminează mai exact sensul şi limitele demonstraţiei lui Lucian Boia din De ce este România altfel? decît comparaţia (ce poate părea strivitoare) cu o operă clasică a acestui domeniu, cu Notes sur l’Angleterre de Hippolyte Taine.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara