Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica muzicală:
De pe marile scene, tinerii maeştri revin pe scenele bucureştene! de Dumitru Avakian

O toamnă prelungită, un anotimp invernal în parte agreabil, se dovedesc a fi prielnice întâlnirilor noastre cu acele minunate păsări călătoare care, iată, au revenit în aceste luni, în aceste săptămâni, pe scenele bucureştene, la Atheneul Român, la Opera bucureşteană.
Alina Cojocaru este artistul care îmbină graţia cu ingenuitatea, talentul de excepţie cu profesionalismul înalt.
Expresia mâinilor, eleganţa desăvârşită a mişcărilor, devin fascinante. Aşa a apărut şi de acestă dată, la Bucureşti, cu prilejul premierei baletului Silfidele. Baletul în sine este o relicvă istorică. Este primul balet romantic al secolului al XIX-lea. S-a păstrat inclusiv coregrafia originală, coregrafie reluată acum de cunoscutul balerin Johan Kobborg. Conceptul coregrafic, imaginat pentru scena Operei pariziene în urmă cu peste un secol şi jumătatea, mai poate fi susţinut astăzi doar cu concursul unor artişti de nivel excepţional.
Este meritul Alinei de a ne fi antrenat spre depăşirea platitudinilor planului musical, creând un personaj credibil ce evoluează între realitate şi mister. Muzica, integral convenţională, conduce mişcările dansatorilor.
Este de apreciat strădania corpului de balet al Operei bucureştene de a fi creat cadrul potrivit acestei preţioase apariţii artistice care este cea a Alinei Cojocaru.
A izbândit prin muncă, prin perseverenţă, prin credinţă în propriul destin. „Ca artist – declara Alina Cojocaru – îţi fixezi întotdeauna ţeluri pe care încerci să le atingi şi nu ştii niciodată dacă ai reuşit. (…) Toată munca pe care o depui te aduce la un moment dat într-un punct infricoşător, vulnerabil, în care te deschizi total publicului, îi arăţi cum eşti în acel moment. Peste caţiva ani vei arăta altceva, pentru că vei fi altfel. (…) Când intru pe scenă uit că sunt la Londra, Madrid sau Bucuresti; este locul magic unde arta pe care o fac prinde viaţă…”
S-a afirmat cu demnitate în genul baletului academic pe treptele cele mai înalte ale artei coregrafice internaţionale. Sunt motive pentru care Alina Cojocaru este iubită, este stimată. A studiat la Bucurşti şi la Kiev, la Londra. Şi-a făcut debutul pe scena operei din capitala Ucrainei. Dar debutul internaţional, cel cu totul important, a venit mai târziu, în toamna anului 1999, la Londra, la Royal Ballet, la Covent Garden. În calitate de artist invitat colaborează cu mari companii din întreaga lume. Din vara acestui an este prima balerină a companiei English National Ballet.
Tot pe scena Operei bucureştene, cu prilejul reluării spectacolului Faust de Charles Gounod, soprana Tatiana Lisnic reeditează şi de această dată nivelul cu totul impresionant al apariţiilor sale de pe marile scene europene, de la Opera de Stat din Viena, Scala din Milano, operele de la Bruxelles, Berlin, Paris… Aflată în pragul vârstei de patruzeci de ani, ne dezvăluie o voce matură, consistentă, maleabilă, de o cuceritoare supleţe. Personajul feminin central, rolul Margaretei, devine autentic dată fiind implicarea în plan psihologic. Lisnic construieşte un personaj pe care îl defineşe de la puritatea inocenţei la pasiunea iubirii şi de aici la grandoarea lăuntrică a tragismului ce domină scena finală, iată treptele unei deveniri ce cunoaşte o impresionantă identificare în planul evoluţiei vocale, a culorilor timbrale; aria bijuteriilor, de asemenea marele duet de dragoste susţinut în compania tenorului Ştefan Pop au constituit momente ale unei supreme realizări. Să nu uităm, marile personalităţi, predecesoarele Tatianei Lisnic pe scena bucureşteană au fost Arta Florescu, în anii ‘50, iar mai recent, Leontina Văduva, în anii ‘90.
Revenind la recentul spectacol…; s-ar fi dorit o sporită implicare expresivă inclusiv din partea membrilor aparatului orchestral condus de dirijorul Adrian Morar în spiritual unei evoluţii rigide, puţin maleabile.
Născută ca şi marea ei compatrioată, soprana Maria Cebotari, în Moldova de peste Prut, Tatiana Lisnic şi-a început studiile la Şcoala de Muzică din Chişinău; studiile universitare de specialitate au fost definitivate la Academia de Muzică din Cluj-Napoca şi au fost urmate de cursuri de perfecţionare vocală în Italia. Debutul scenic a avut loc la Opera din Cluj. A beneficiat de o bursă de studii din partea Fundaţiei Herbert von Karajan, primind statutul de invitat permanent al Operei de Stat din Viena. A susţinut, de asemenea, numeroase concerte în Germania, Austria, Franţa, sub conducerea unor mari personalităţi ale artei dirijorale, a maeştrilor J. Lopez-Cobos, Riccardo Mutti, Marcello Viotti.
În mod cert, revenirea balerinei Alina Cojocaru, a sopranei Tatiana Lisnic pe scena operei bucureştene se constituie într-un important reviriment ce animă actuala orientare a instituţiei primei scene lirice a ţării.
De această dată la Atheneul Român în compania Orchestrei Filarmonicii bucureştene conduse de maestrul Christian Badea, recenta apariţie a violonistului Liviu Prunaru ne-a întărit convingerea că ne aflăm în faţa unei temeinice personalităţi ce reuneşte talentul imens al comunicării cu măiestria artistică, de asemenea cu pătrunderea pertinentă a adevărului artistic al lucării; am în vedere această capodoperă a literaturii violonistice din prima jumătate a secolului trecut, anume Concertul pentru vioară şi orchestră de Benjamin Britten. În mod deloc întâmplător, au existat condiţiile unei excelente colaborări dintre solist, dirijor şi orchestră. De la consistenţa meditativă a expresiei la originalitatea formei lucrării, la spectaculoasa învolburare a secţiunii mediane a lucrării, Prunaru dovedeşte datele unei susţineri ample de mare respiraţie. Pe deasupra frumuseţii uimitoare a tonului violonistic, cantilena sa dispune de o temeinică vibraţie interioară ce animă întreaga structură a lucrării; este o vibraţie ce conferă sens expresiv ideatic momentelor de spectaculoasă virtuozitate ale părţii centrale a Concertului.
Judecând prin prisma acestei apariţii, de asemenea a celor relativ recente, anterioare, pot observa faptul că Liviu Prunaru se aşază în galeria prezenţelor cu totul semnificative ale artei violonistice româneşti. Dispune de un acut sentiment al stilului condus fiind de o intuiţie ce nu dă greş. Este o personalitate artistică plenară, manifestă la nivel solistic, la cel al domeniului cameral, de asemenea în calitate de prim violinist al unuia dintre marile ansambluri oarchestrale ale lumii contemporane care este orchestra Concertgebouw din Amsterdam. Un lucru mai rar întâlnit, Prunaru este o prezenţă muzicală de solară adresare, un artist ce dispune de bucuria comunicării în relaţia cu publicul.
Şi-a început studiile muzicale la Craiova şi le-a continuat la Bucureşti, la Liceul de Muzică „George Enescu”. Este laureat a numeroase, a prestigioase competiţii violonistice printre care marele Concurs „Regina Elisabeta” de la Bruxelles. A concertat în calitate de solist în toate marile săli de concert ale lumii contemporane. Dar marele impact artistic l-a reprezentat întâlnirea cu arta, cu personalitatea marelui om care a fost Lord Yehudi Menuhin.
Recenta sa apariţie pe scena Atheneului bucureştean probează cu elocvenţă adevărata dimensiune a artei lui Liviu Prunaru.
Iată doar câteva dintre personalităţile tinerei generaţii a maeştrilor, artişti resipiţi pe marile meridiane internaţionale ale muzicii! Nu de azi, nu de ieri, îi observi împodobind capetele de afiş ale principalelor instituţii de concert, de spectacole, din marile metropole ale lumii. În prag de sărbători au revenit acasă. Spre bucuria marelui public, spre bucuria noastră.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara