Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica muzicală:
Debutul stagiunii muzicale la Bucureşti de Dumitru Avakian

Aşteptat cu legitim interes, debutul de stagiune a adus mari satisfacţii unui public numeros, un public ahtiat după spectacolul discursului simfonic; …şi, din păcate, mai puţin de rostirile intime ale domeniului muzicii de cameră. Public numeros, public entuziast! Atât la Filarmonică, la Ateneul Român, cât şi la Radio, în Studioul de Concerte din str. Berthelot.

Aniversarea a 125 de ani petrecuţi de la naşterea maestrului George Georgescu constituie, indiscutabil, momentul central al vieţii noastre muzicale în această parte a stagiunii de concerte. O ştim cu toţii, maestrul a fost primul şi cel mai important stâlp al Filarmonicii bucureştene în deceniile de mijloc ale secolului trecut.
Susţinut în prima decadă a lunii octombrie, concertul a fost unul de zile mari! Poate cel mai important prezentat de artiştii noştri, în ultimii ani, pe scena Atheneului. Horia Andreescu, dirijorul principal al Filarmonicii, minunatul pianist Valentin Gheorghiu, membrii aparatului orchestral, Corul Academic al instituţiei, ansamblu condus de Iosif Ion Prunner, soliştii cvartetului vocal au fost cu totul motivaţi dată fiind importanţa momentului. Drept omagiu adus personalităţii maestrului Georgescu, programul a inclus cele două celebre opus-uri beethoveniene, Fantezia pentru pian, solişti, cor şi orchestră, şi Simfonia a IX-a, în re minor. Repertoriul simfonic beethovenian a constituit un veritabil apogeu al meditaţiei întru muzică pe care o dezvoltă maestrul, cultura actului său dirijoral fiind argumentată pe direcţia profesionalismului de tradiţie academică germană trasată de marele Arthur Nikisch. În urmă cu peste o sută de ani, aceasta a fost personalitatea care a instituit datele artei dirijorale moderne.
Nu cred că exagerez considerând că de această dată, la o jumătate de secol după George Georgescu, Andreescu este cel care elaborează la noi, un concept nou, o nouă viziune în adevăr coerentă asupra simfonismului beethovenian. Gândirea, evoluţia simfonică sunt întărite de un dinamism interior ce vitalizează actul dirijoral la nivelul evenimentelor partiturii, la nivelul accepţiunilor, al înţelegerii omului zilelor noastre, un om lucid, sensibil, imaginativ, capabil de responsabilă acţiune. O face fără a trăda întru nimic evoluţia simfonică beethoveniană, grandoarea construcţ iei, mesajul transmis de compozitor însuşi, ideea atât de actuală – în mare parte neglijată - a apropierii, a înfrăţirii dintre oameni.
În mod semnificativ, cu sens de profund omagiu, cel de-al doilea concert a fost condus de Horia Andreescu cu bagheta maestrului omagiat.
Cu totul impresionant, în cadrul aceluiaşi eveniment, publicul a primit cu specială căldură evoluţia maestrului Valentin Gheorghiu; este artistul octogenar cel care – iată! – de decenii oferă bucurii înalte unui public care i-a apreciat de fiecare dată sinceritatea, echilibrul comunicării, stilul olimpian, totodată cordial al expresiei, calitatea inegalabilă a sunetului drept preţios argument al muzicii înseşi. Ne-a oferit şi de această dată celebra Fantezie pentru pian, cor şi orchestră, lucrare pe care în numeroase prilejuri a prezentat-o în compania maestrului omagiat în această toamnă.
Indiscutabil, George Georgescu a fost una dintre personalităţile cele mai puternice ale artei dirijorale europene în deceniile de mijloc ale secolului trecut. Instituţia Filarmonicii bucureştene îi datorează enorm. Este personalitatea care a ridicat grupul instrumentiştilor ce concertau la Atheneu, la nivelul colectivelor simfonice importante ale continentului european. Autoritatea sa profesională era susţinută de autoritatea unei atitudini univoce în relaţia cu muzicienii orchestrei. Avea darul de a le inocula credinţa în valorile neschimbătoare ale muzicii. Sub conducerea sa, atât repetiţiile cât şi concertele se constituiau într- un ritual dominat de dinamica ideilor muzicale, de climatul spiritual al muzicii, un climat în afara căruia muzica nu s-ar fi putut naşte. A fost un creator de evenimente. A concertat pe marile scene de concert ale lumii. Cu câteva luni înainte de a ne părăsi, în anul 1964, a condus Filarmonica berlineză. Era recunoscut drept continuator al marii tradiţii germane a artei dirijorale. A dezvoltat un veritabil cult pentru Beethoven, pentru Brahms. Ataşat trup şi suflet simfonismului vest-european de secol XIX, George Georgescu a rămas fidel zonei spirituale a ţării sale. A promovat muzica creatorilor români contemporani, muzica lui George Enescu, Mihail Jora, Paul Constantinescu. A sprijinit afirmarea tinerilor muzicieni în prim-planul vieţii muzicale a timpului, a contribuit la debutul pe atunci al tinerilor Dinu Lipatti şi, mai apoi, Valentin Gheorghiu, Ion Voicu. Graţie iniţiativelor sale, Bucureştiul devenise un important centru muzical european.
În cazul Orchestrei Naţionale Radio, debutul de stagiune s-a petrecut sub semnul firesc ce vizează mobilizarea unui numeros public; este un public divers, în bună parte tânăr, un public care se arată a fi flatat în preferinţele sale atunci când organizatorii îi oferă această spectaculoasă lucrare vocal-simfonică a primei jumătăţi a secolului trecut, anume Carmina Burana de Carl Orff. Este meritul compozitorului de a fi organizat alcătuirea unor vechi texte musicalpoetice medievale, texte profane notate în latina vulgară. Dinamica vieţii individului, a colectivităţii, în raport cu schimbătoarea soartă, cu Fortuna cea implacabilă, care l-a preocupat pe om în toate timpurile, inclusiv pe compozitorul german care stabileşte o construcţie vocalinstrumentală absolut spectaculoasă, o regie sonoră amplă, de un dinamism covârşitor, privind succesiunea momentelor acţiunii, un dinamism susţinut de o orchestraţie la fel de pitorească, de o seducătoare, cu totul originală folosire a vocilor solistice. Lucrarea convine temperamental tipului de dinamism interior de care dispune tânărul dirijor Tiberiu Soare, relaţia acestuia cu muzica fiind aici eficientă în mod absolut. Vocile soliste? Potrivite şi nepotrivite în rolurile lor atât de speciale pentru această partitură. Excepţională s-a dovedit a fi evoluţia sopranei Irina Iordăchescu care dispune de un registru supra-acut clar, susţinut de o muzicalitate cuceritoare. Potrivită s-a dovedit a fi contribuţia tenorului Robert Nagy. Baritonul Iordache Basalic, în schimb, a fost nepotrivit distribuit în această lucrare. Foarte bună a fost evoluţia Corului Academic Radio condus de maestrul Dan Mihai Goia, cea a Corului de Copii Radio condus de maestrul Voicu Popescu, de asemenea cea a orchestrei simfonice O.N.R., eficient coordonată în raporturile dintre secţiunile acesteia.
Momentul de mare muzică al serii a fost cel oferit de pianista Luiza Borac pe parcursul Concertului nr.21, în do major, de Wolfgang Amadeus Mozart. Dispune de un antren interior ce conferă consistenţă expresivă muzicii maestrului salsburghez; iar aceasta păstrând acurateţea frazării, claritatea construcţiei muzicale, frumuseţea acesteia fiind întreţinută de o indicibilă claritate a tonului pianistic.
Deschiderea de stagiune la Atheneu, în Studioul de Concerte Radio, a fost, în adevăr, spectaculoasă, a fost sărbătorească. Şi totuşi, cu anume tristeţe, nu poţi să nu constaţi faptul că în cazul ambelor instituţii de concert, instituţii susţinute din bani publici, creaţia compozitorilor noştri nu a făcut obiectul atenţiei conducerii acestora. Pentru a cita din anume „clasici în viaţă” voi atenţiona şi eu:
„Nu e bine, domnilor directori! Nu e bine!”

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara