Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

scripta manent:
Declaraţie de dragoste (parodii) de Alex. Ştefănescu

Sunt tânăr, doamnă, da, bre, mai sunt tânăr, şi mi-e dor de tine ca tancurilor sovietice de Cehoslovacia. Când sunt singur, mai merge, că am o poză a ta în buzunar şi o scot şi mă droghez cu imaginea ta. Am ajuns dependent de tine, eşti mai tare ca heroina.
Dar când sunt la un talk-show, sub lumina reflectoarelor, aşa cum stăteau ăia, când erau anchetaţi la Securitate, sub lumina lămpii de birou a ofiţerului, când sunt la un talk-show, bre, se face Sahara în mine în loc de Valea Cazanlîkului. I-am şi spus ultima oară lui Stelian Tănase, uite, băi, cum stă treaba, dă şi tu puţină publicitate, ca să mă uit la o poză. Şi el credea că e poza lui Traian Băsescu şi imediat mi-a îndeplinit dorinţa şi s-a ridicat de la locul lui şi a venit să se uite şi el. S-a mirat ce păr lung are Băsescu, a şi vrut să dea ştirea pe post, că preşedintelui i-a crescut părul, noroc că l-am oprit eu la timp.
M-ai sărutat o dată, pe obraz, dar ce-i pentru mine un sărut? În loc să-mi dai dinozaurul întreg, mi-ai dat coada şi urechile dinozaurului. M-am săturat, bre, să ne întâlnim numai la recepţii, unde vii totdeauna cu soţul tău, ca SPPistul cu pistolul. Avem multe de discutat. Ultima dată, când eram cu un sandvici cu icre negre în mână şi tu cu un pahar de Martini, iar soţul tău se rătăcise prin mulţime şi te căuta prin partea cealaltă a sălii, m-am uitat la tine şi ţi-am vorbit din priviri, aşa cum se uită românii care nu ştiu engleza la chelnerii din restaurantele din America. Sunt sigur că ţi-aduci aminte. Au venit atunci în jurul meu toţi guguştiucii din presă să mă fotografieze, dar am scăpat repede de ei, le-am spus că tocmai a intrat în sală Dan Voiculescu cu Mircea Badea pe post de body-guard. Tu ai înţeles ce simt pentru tine şi mi-ai explicat că nu poţi să mă iubeşti fiindcă visul tău e să iubeşti un poet. Tocmai am vrut să-ţi răspund, dar a venit soţul tău şi s-a ridicat podul dintre noi.
Îţi răspund acum, bre, eu chiar poet sunt, am şi martori. Întreabă-l pe Alex Ştefănescu, e om de încredere, el ştie cât de multe poezii am scris. Şi acum mai scriu, câte una la cinci ani, e adevărat, dar dacă tu mi-ai cere-o, aş scrie mai des. Poate chiar câte una la patru ani.

*

Ştiţi prea bine, doamnă, cât de degradată e societatea românească în momentul de faţă... Vă cer imperios să aveţi conştiinţa responsabilităţii dumneavoastră şi să nu măriţi această degradare, aruncând încă un om în neantul deznădejdii.
Omul sunt eu. Sistemul meu de iluzii a funcţionat perfect înainte de a vă cunoaşte. Acum e în plină dezagregare. Şi totul pleacă de la o dezastruoasă lipsă de reciprocitate a dragostei pe care v-o port. Sinele meu e îndrăgostit de sinele dumneavoastră. Dar sinele dumneavoastră nu e îndrăgostit de sinele meu. Dumneavoastră mă ignoraţi şi mă mai şi traduceţi cu virtuozitatea cu care l-am tradus eu pe Heidegger. Erosul, vă rog să citiţi cu luare-aminte această propoziţie, are nevoie de un ethos. Nu mă dezamăgiţi!
Eu sunt, oricum, revoltat împotriva condiţiei umane. M-am născut fără să fiu întrebat dacă vreau să mă nasc. Şi am să mor fără să fiu întrebat dacă vreau să mor. Practic, mă aflu sub efectul unui contract pe care nu se ştie cine l-a semnat în locul meu. Nu mă trataţi şi dumneavoastră cu aceeaşi indiferenţă cosmică!
Pretenţia mea e minimă şi în conformitate cu normele stilului de viaţă european. Vreau să mă acceptaţi întru dumneavoastră, ca să desăvârşesc ceea ce săvârşesc numai în imaginaţie.
Pentru mine, în momentul de faţă, sunteţi un edificiu, pe care scrie cu litere mari „intrarea interzisă”. Această interdicţie eternizată vă descalifică, ar putea fi vorba de o încremenire în proiect.
Nu mă obligaţi să vă trimit o scrisoare deschisă! Am trimis destule! Redaţi-mi, doamnă, capacitatea de a comunica în mod confidenţial cu o femeie. Nu fiţi intratabilă ca Herta Müller.
Eu sunt pregătit pentru întâlnirea cu dumneavoastră. Timp de câteva săptămâni am citat şi fişat cărţile lui Bebe Mihăescu.

*

Femeie! Tu nu eşti femeie, eşti dracu’! Ce-ai făcut tu, cum ai făcut tu, că mi-ai sucit minţile şi numai la tine mă gândesc? Eşti pentru mine – mi-a explicat mie Dan Pavel cum se cheamă chestia asta – o „obsesie”. Te văd peste tot, chiar şi pe gazon, la meciurile de fotbal. În loc să-l văd pe arbitru, îmbrăcat în negru, te văd pe tine, goală: alergi pe teren şi-mi faci semne cu mâna.
Eu sunt căsătorit, femeia lui Dumnezeu, şi eu judec creştineşte, pentru mine nevasta e una pe Pământ. Ca şi ţara. Pentru mine nevasta şi ţara sunt tot ce am mai sfânt. De nevastă mă ocup noaptea, de ţară mă ocup ziua, de tine când să mă mai ocup? Eşti o jigodie, asta eşti, te-am citit din prima clipă, dar uite, chiar acum, când îţi zic jigodie, te iubesc de mă topesc.
De ce nu mă laşi, muiere, în pace? Până mai ieri îl visam numai pe ăla ras în cap, de la fisc, acum te visez şi pe tine, tot rasă, ştii tu unde, trebuie să ştii, că erai şi tu în vis şi sigur ţi-aduci aminte.
Am zis-o şi-o mai zic: eu am bani, că Dumnezeu mi-a dat bani, şi-ţi cumpăr un bărbat cum vrei tu. Pun la bătaie, la nevoie, şi un miliard de euro (văd eu de unde îi iau, adun de la prieteni, sau fac un schimb cu ăia de la armată, eu le dau o sută de euro şi ei îmi dau un miliard) numai să nu mă mai ispiteşti şi să mă împingi să cad în păcat. Ţi-l cumpăr şi pe Schwarzenegger sau poate îl vrei pe Ronaldinho, tu hotărăşti; atâta doar să nu mi-l ceri pe Cristian Tudor Popescu, că ăsta nu e creştin.
Îmi vine să-i strâng de gât şi pe Schwarzenegger, şi pe Ronaldinho, când mă gândesc că ţi-ar cădea cu tronc. Că eu te iubesc ca un nebun, chiar dacă nu vreau să te iubesc, că nu vreau, ăsta-i adevărul. Poate că mai bine ar fi să te culci cu mine, în scop – tot Dan Pavel mi-a explicat cum se pune problema – „terapeutic”. Să te culci cu mine o singură dată, atât, o singură dată. Hai, femeie, nu te lăsa rugată, că unul sunt eu în ţara asta şi eu nu mă rog de nimeni. De ce nu vrei, jigodia dracului, hai, fii deşteaptă, măcar să văd cum ar fi dacă ar fi. Hai, puţin, măcar un început, şi nu-ţi mai cer nimic, în viaţa mea! Îţi jur, uite, mă şi închin!

*

Vă rog mult, doamnă, nu mă mai amânaţi. Şi aşa se mişcă totul prea încet în ţara asta. Dacă ratăm vara, n-o să ne mai putem vedea decât la iarnă şi iarna nu-i ca vara. Acum, cât e cald, suntem sumar îmbrăcaţi şi ne putem elibera repede de haine. Vă daţi seama ce complicat devine totul iarna, cu paltoane, fulare, mănuşi şi căciuli. Iarna am avea amândoi, în pofida temperamentului nostru vulcanic, lentoarea lui Călin Popescu Tăriceanu. Şi mai este ceva. Acum, în plină caniculă, agenţii serviciilor secrete străine care ne supraveghează sunt într-o stare confuză şi ne mai pierd din vedere. Se întâmplă exact ca în schiţa Căldură mare de Mircea Cărtărescu, unde personajele parcă dorm în picioare.
Chiar şi trusturile de presă ale mogulilor moţăie puţin în această perioadă. Trebuie să exploatăm situaţia. Important este ca dumneavoastră să alegeţi, în sfârşit, între soţul dumneavoastră şi mine. Ce soartă tristă aveţi! Trebuie să alegeţi între doi foşti comunişti! Şi totuşi eu, măcar, recunosc că am fost comunist, mă dezic de această calitate şi îmi propun să construiesc o iubire necomunistă, bazată pe spirit de iniţiativă şi competiţie. Spre deosebire de mine, soţul dumneavoastră rămâne ce-a fost, un adept al colectivismului, el şi dacă vrea doar să vă sărute cere întâi aprobarea tovarăşilor săi de idei, care, ce-i drept, i-o dau în unanimitate. Însă numai după mult timp pierdut cu pregătirea, organizarea şi desfăşurarea unei şedinţe de partid.
Biata noastră ţară ar avea doar de câştigat dacă aţi da curs în cel mai scurt timp propunerii mele. Veniţi deseară, la ora 20, să-mi spuneţi ce-aţi hotărât. Vă aştept pe axa Washington – Londra – Bucureşti.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara