Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica Optimistei:
Despre literatură, cu bucurie de Ioana Pârvulescu

Uitându-mă în urmă, constat că literatura nu m-a plictisit niciodată şi nici nu m-a dezamăgit. M-au decepţionat zeci, poate sute de cărţi, mii de pagini neinspirate, dar nu literatura. Am impresia că, dintre multele bunuri perisabile ale vieţii, ea are termenul de garanţie cel mai generos. Asemenea mierii, poate rezista secole de-a rândul. Cartea îşi păstrează gustul şi virtuţile intacte, mult după ce nimeni nu-şi mai aminteşte că autorul ei a fost om viu printre oameni vii. Lucruri care la un moment dat par solid instalate în existenţa fiecăruia dintre noi se pot pierde înainte să apuci să clipeşti, cartea rezistă.

Mă simt bine evadând din propria viaţă în cea din cărţi şi mă simt la fel de bine când viaţa din cărţi îmi invadează propria viaţă şi mă ajută s-o înţeleg. Ca lucrurile să mergă bine trebuie totuşi să existe un relativ echilibru între cele două talgere ale cântarului, cel cu viaţă, şi cel cu cărţi. Dacă talgerul cărţilor e plin, atârnând greu, iar în celălalt este doar un pic de viaţă, pierzi simţul realităţii şi te transformi în Don Quijote, Madame Bovary sau, după caz şi gen, în Ragaiac (din Rusoaica lui Gib. I. Mihăescu). Dacă, în schimb, cărţile sunt uşurele, iar viaţa reală este cea cu valoare şi greutate, cititorul bate zadarnic la uşa literaturii, e un aspirant care poate renunţa fără drame la distracţia lecturii.

Care ar fi proba că a citi nu e un simplu passe-temps între altele? Ca în toate celelalte lucruri ale vieţii e timpul. Dacă nu apare plictisul, chiar iritarea sau oboseala, dacă nu poţi sta lângă o bibliotecă fără să te uiţi măcar pe furiş la cotoarele aliniate în ea, dacă ţi se luminează privirea când dai de o carte frumoasă, dacă atunci când intri într-o librărie sau într-un anticariat eşti ca "jucătorul" lui Dostoievski când pătrunde în cazinou, dacă-ţi doreşti un titlu sau altul şi eşti dispus să te zbaţi ca să-l obţii, înseamnă că lectura e act vital.

De la inaugurarea rubricii Cronica optimistei / pesimistei au trecut şase ani. Extrem de repede, din moment ce, încercând să-i găsesc capătul, am căutat mai întâi în documentele mele de acum doi-trei ani, cu senzaţia că nu se poate să fi trecut mai multă vreme de la articolul intitulat Declaraţie de intenţii. Or, după multă scotocire electronică, am dat peste el tocmai în 2002! Selectez din acest articol câteva paragrafe care arată mai degrabă că m-am îndepărtat de la proiectul iniţial decât că l-am respectat:

"Nimic nu oferă mai multe motive de trecere rapidă de la optimism la pesimism şi retur decât lumea literară. Prieteniile literare se pierd cu un singur cuvânt şi se pot recâştiga cu un cuvânt. Scriitorii sunt cei mai vanitoşi oameni şi niciodată nu poţi fi suficient de atent cu sensibilitatea lor. Şi nici ei cu sensibilitatea ta. Apariţia unei cărţi oferă tot atâtea motive de bucurie câte de mâhnire. Premiile literare sunt un veşnic pretext de suspiciune şi tristeţe, boema literară a fost înlocuită cu prietenii de pahar, de pahar după pahar, cafeneaua literară autentică nu mai există. Din dedicaţiile primite ai putea selecta o excelentă antologie de umor, dar când le dai, constaţi că te poţi include şi pe tine în antologie. Ai uneori senzaţia că fair play-ul ar trebui pus sub apărarea legii, în rezervaţii, dar, pe de altă parte, primeşti câte o mână de ajutor de unde te aştepţi mai puţin. Oricum, mie uneia, ceea ce mă apropie de cei care scriu şi citesc mi se pare mai important decât ceea ce mă desparte de ei. Deocamdată nu pot spune care va fi proporţia de cronici optimiste şi cea de cronici pesimiste de la această pagină. Mi se pare firesc ca o rubrică nouă să înceapă cu optimism. Dar nu garantez că optimismul meu va dura mai mult de o săptămână. ş...ţ Tableta literară, specia cea mai potrivită pentru surprinderea moravurilor din mediile culturale, îşi va permite, din când în când, să se metamorfozeze în cronică de carte propriu-zisă, atunci când o apariţie îmi va da motive de optimism sau, dimpotrivă, de pesimism. ş...ţ Dar dincolo de viaţa literară însăşi se află detalii ale vieţii zilnice care secretă în permanenţă motive de revoltă şi de bucurie, în proporţii pe care nu îndrăznesc, deocamdată, să le evaluez."

Constat că, din toate aceste gânduri de pornire la drum, abia ultima frază descrie traseul pe care l-am urmat de-a lungul celor opt ani, punctând diverse motive de revoltă şi bucurie din viaţa cotidiană. N-am stat să număr, să văd dacă a câştigat optimista sau pesimista pentru că, la urma urmei, a fost un simplu joc. Îi pun punct la începutul acestui an, 2009, care, măcar fonetic, conţine noul. Cum extremele se ating, sfârşitul rubricii de inspiraţie călinesciană - aşadar ultima cronică a optimistei - se întâlneşte cu începutul unei alte rubrici: Despre literatură, cu bucurie. O voi începe în numărul următor, deocamdată desenez doar o schiţă a ceea ce ar putea fi.

Intenţia mea este să ajung în punctele cel mai înalte sau mai ascunse ale textului literar şi să le fac accesibile oricui are bunăvoinţa de a citi, să descopăr acele zone care fac din literatură un univers numai bun de explorat. Voi merge pe căi bătătorite dacă şi numai dacă e încă loc de surprize acolo, dar voi încerca şi schimbări de perspectivă, drumuri mai puţin umblate.Voi încerca să fiu şi ghid, şi explorator, şi reporter de la faţa locului. Nu-mi propun să limitez teritoriul cercetat: autori români sau străini, clasici sau contemporani, poezie sau proză, eseu sau teatru. Cărţi întregi sau doar poeme sau, de ce nu, un singur paragraf, un singur vers. Orice mi se va părea că reuşeşte să creeze bucuria lecturii va deveni subiect al rubricii de la această pagină. E posibil chiar să adresez fiecare text unui destinatar anume, cu care să fiu de acord sau să polemizez. Iar cititorii să fie invitaţi să participe la acest schimb de opinii.

Îmi propun să prezint lucrurile (ca) pentru un prieten, nu neapărat specialist. Dar numai specialiştii vor putea să-şi dea seama câte cărţi s-au acumulat îndărătul paginii analizate. Aş vrea să ajung să spun lucrurile cele mai complicate cât mai simplu posibil, ştiind în acelaşi timp că e o mare îndrăzneală să sper că aş putea izbuti. Am petrecut destui ani între cărţi ca să fi trecut de lectura naivă, dar am studiat destul ca să fi trecut şi de etapa lecturii docte, care a pierdut din ea viaţa cărţii. Mă voi proiecta în lumea cărţii asemenea cititorului naiv, dar asigurată cu un aparat critic de specialitate. Dacă bucuria cititului va fi, pe cât posibil, în prim-plan, angrenajul teoretic mi se pare că trebuie folosit cât mai discret cu putinţă. Sunt firele care nu trebuie să se vadă, pentru că strică plăcerea.

Dar, asemenea romanelor în care personajele îşi permit să facă ce vor ele, nu să se supună unui destin pe care l-a stabilit autorul, şi rubricile au propria personalitate, propriile capricii. Bănuiesc că nici această rubrică, Despre literatură cu bucurie (posibil ca uneori să devină cu tristeţe) nu va face excepţie şi-mi asum, din start, riscurile.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara