Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea de Filosofie:
Despre prodigii de Alexander Baumgarten

Ramon Llull, Cartea minunilor, traducere din limba catalană şi tabel cronologic de: Jana Balacciu Matei, Cuvânt înainte de Joan Santanach Suñol, Editura Meronia, Bucureşti, 2016.

Sunt uluitoare şi admirabile efortul şi succesul doamnei Jana Balacciu Matei de a aduce în limba română, cu precizia filologului şi cu dragostea pasionatului, lucrare după lucrare din opera lui Raimundus Lullus. Doamna Matei a publicat în limba română, din opera marelui catalan, în colecţia „Biblioteca de cultură catalană” a Editurii Meronia, Cartea păgânului şi a celor trei înţelepţi (2010), Blaquerna (2011) şi Cartea contemplării lui Dumnezeu (2013), iar în colecţia „Biblioteca Medievală” a Editurii Polirom Ars brevis (2015). În 2016, tot la Meronia a apărut Cartea minunilor. Mereu aceste volume sunt comentate critic, cel mai adesea de cercetători faimoşi ai studiilor lulliene (Cartea minunilor este prefaţată de J. Santanach Suñol, de la Centrul de documentare „Ramon Llull” de la Universitatea din Barcelona), ceea ne permite să percepem întreprinderea doamnei Matei drept un proiect cultural de restituire a lui Lullus într-o dimensiune savantă şi comprehensivă.

O armată, aşadar, de volume care repetă divers un cod unic şi care merită interpretat la fiecare nou volum apărut. Fiecare dintre tratatele lui Lullus povesteşte în adâncime o singură experienţă spirituală: a înălţării sufletului spre natura divină pe o scară a ierarhiilor lumeşti şi cereşti, istorice şi naturale, confesionale sau în dialog cu alteritatea religioasă. Planurile sunt, desigur diverse, de la persuadarea universităţii şi a surselor ei greco-arabe la popularizarea creştinismului în nordul Africii sau la mărturisirea experienţei sale între egalii lui. Fie că o face urmând modelele clasice universitare ale epocii sale (Cartea contemplării îmi seamănă frapant cu comentariile la Sentinţele lui Petrus Lombardus pe care le scriau confraţii universitari ai lui Lullus), fie că o face urmând dezvoltarea spirituală a unui personaj utopic care îşi descoperă drumul spre divin studiindu-şi propriile facultăţi (iar aici el seamănă adesea cu proza arabă medievală pe care o cunoaştea, în fond, atât de bine), fie că o face căutând raţionamente universale prin care să deducă atributele divine şi raţionalitatea creştinismului (iar aici, chiar dacă nouă ne seamănă cu tema modernă a calculului universal, totuşi, dintre sursele sale, Lullus pare apropiat mai degrabă metodelor deductive ale algebrei arabe), fie că o face angajând dialoguri interconfesionale unde pariază victoria creştinismului pe raţionalitatea demonstraţiilor, căutând într-o figură politică rolul arbitrului disputei (ceea ce îl înrudeşte cu un gen literar venit dinspre literatura persană şi deopotrivă arabă, şi mai puţin cu tradiţia dialogurilor interconfesionale de la Iustin, Abelard sau Cusanus), întotdeauna Lullus are un angajament unic: de a impune o supremaţie a creştinismului şi a formelor sale de asceză spirituală.

Dar Cartea minunilor este, în acest proiect al lui Lullus, un amestec de genuri. „Minunile” trimit, prin titlu şi cărţile 4-6 (despre elemente, plante, metale) la ceea ce evul mediu latin era obişnuit să citească în cărţile despre prodigia (care contrazic legea naturii, dar sunt confirmabile supranatural, iar un bun model pentru acest gen este Isidor din Sevilla). Dar primele trei cărţi ale volumului (despre Dumnezeu, îngeri şi cer) nu mai cad deloc în acest gen, ci compun împreună cu părţile următoare ale lucrării un expozeu al ierarhiei lumii. Mai mult, ceea ce ar fi fost de aşteptat în cartea a 7-a nu se confirmă: animalele nu apar în seria prodigiilor, ci a analogiilor morale care compun un tablou de filosofie politică. Lucrarea se încheie cu descrieri ale paradisului şi infernului, ceea ce ne confirmă intenţia lui Lullus de a alcătui un tablou al lumii, aşa cum era ea vizibilă pentru un misionar înflăcărat cum era el, la turnura dintre secolele al XIIIlea şi al XIV-lea. Însă procedura lui Lullus de asumare a mai multor genuri literare în Cartea minunilor este, poate, cea mai limpede în cartea a 8-a, dedicată omului. Convertirea la sensul spiritual a tuturor elementelor lumii devine aici foarte vizibilă prin locurile comune care străbat această secţiune şi modul în care autorul le resemnifică. De pildă, capitolele 53-60 din această secţiune discută plăcerea naturală asociată diferitelor acte ale facultăţilor sufleteşti: ne place să ne amintim, ne place să vedem, ne place să simţim. E o temă foarte comună a evului mediu latin, mai ales a celui de după intrarea în universul scolasticilor a tratatelor de filosofie naturală şi despre suflet ale lui Aristotel. Şi alţii (Grosseteste, Bonaventura, etc.) făceau eforturi în a asuma şi converti spiritual aceste plăceri. Dar la Lullus intenţia e, poate, cel mai uşor vizibilă, de vreme ce toate aceste capitole spun acelaşi lucru: cum plăcerea naturală amintită există, pentru că facultatea umană aflată în joc poate citi lucrurile asemenea unor semne ale Creatorului. O lectură, fără îndoială, înscrisă în marea tradiţie medievală a lecturii care îl are ca obiect pe Aristotel, dar ca instrument pe Augustin.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara