Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Aniversare:
Despre relaţiile maghiaro-române de ---


Cartea XIII+I dialoguri despre relaţiile maghiaro-române semnată de Jenö Farkas a apărut recent la Editura Palamart din Budapesta, cea care a publicat şi Civilizaţia românească modernă de E. Lovinescu, Hotel Europa de D. Ţepeneag, Aşteptându-i pe barbari de E. Uricaru. Volumul cuprinde o culegere reprezentativă din interviurile profesorului Jenö Farkas de la Catedra de limbă şi literatură română din Budapesta (sărbătorită recent), realizate de-a lungul deceniului ’90 cu personalităţi marcante ale vieţii culturale din Ungaria, România şi Franţa, precum Nicolae Balotă, Ştefan Augustin Doinaş, Catherine Durandin, François Fejtö, Alain Zoltán Szász, Dumitru Ţepeneag şi Alexandru Zub. Multe din aceste convorbiri au fost publicate în prestigioase reviste maghiare şi româneşti (Nagyvilág, Élet és irodalom, Magyar Nemzet, Hitel, Korunk, respectiv România literară, 22, Jurnalul literar, Tribuna, Familia).

Organizarea materialului în cinci capitole urmează criteriul logic de ordonare a temelor majore şi de actualitate cum sunt: convieţuirea maghiaro-română, transilvanismul, tratatele de pace de la Trianon, istoria Cercului literar de la Sibiu, literatura de emigraţie de la Paris a maghiarilor şi a românilor şi relaţiile între acestea sau transformările democratice de după 1990. Subiectul ce revine obsesiv în aceste convorbiri este cel al revoluţiei din 1956 care a marcat nu numai viaţa din Ungaria, ci şi pe cea a Europei întregi; dovadă valul de arestări în 1956-58 în ţările blocului sovietic sau criza iscată în sânul partidelor comuniste din Occident. Patru din cei intervievaţi (Ion Negoiţescu, Cornel Regman, Ştefan Aug. Doinaş şi François Furet) nu mai sunt în viaţă, iar publicarea în volum a dialogurilor cu ei se doreşte şi un omagiu din partea celui care a avut cu ei relaţii de prietenie intelectuală.

În primul capitol, patru istorici de renume european (Ignác Romsics, Catherine Durandin, Zoltán Szász şi Al. Zub) schiţează cadrul conceptual al discuţiilor. Pornind de la lucrările lui István Bibó (Mizeria statelor mici din Europa de Est) şi Jenö Szücs (Cele trei regiuni), Romsics, autorul mai multor lucrări despre Tratatele de Pace de la Trianon şi al unei excelente istorii a Ungariei în sec. XX precizează noţiunea de „Europa central-estică” (Zwischeneuropa, Lands Between, l’Entre-Europe), respectiv „Europa sud-estică” (Balcanii) ca două unităţi dominate de catolicism, respectiv de ortodoxie. Academicianul maghiar pune într-o lumină nouă tratatul de pace de la Trianon din perspectiva documentelor din arhivele franceze, engleze, americane şi italiene. Catherine Durandin, autoare a Istoriei românilor (Institutul European, 1998, cu o prefaţă de Al. Zub) afirmă că există legături indestructibile între istoria maghiară şi cea românească (de ex. întemeierea statelor feudale româneşti). În lucrarea ei recentă Roumanie un piège? (2001, Editions Hesse, Paris) vorbeşte de o „solidarité contrainte” între maghiari şi români. Durandin analizează totodată problemele de identitate a românilor şi ale viziunii asupra marilor crize şi asupra timpului. După cel de-al treilea istoric Zoltán Szász, autor şi el al unei Istorii a românilor în limba maghiară, cunoştinţele noastre despre celălalt (maghiari şi români) sunt „unilaterale şi trunchiate”. Fiind politizată peste măsură, istoriografia românească a servit interese mai mult politice, iar acum ea va trebui să accepte o schimbare de optică ale cărei semne certe se observă în prezent. Dialogul cu profesorul Al. Zub de la Iaşi ilustrează această afirmaţie. În opinia acestuia din urmă, o istorie a maghiarilor în română şi invers se realizează greu în prezent, pentru că exigenţele interne ale breslei exprimă anumite rezerve în mai multe direcţii. La Iaşi se formează în prezent o echipă, spune Al. Zub, care va putea elabora asemenea tratate de istorie. Profesorul de la Iaşi a vorbit totodată de anii de închisoare în urma condamnării sale din cauza participării la anumite evenimente în preajma revoluţiei din 1956 din Ungaria. Lumea gulagului românesc, unul din cele mai crâncene din Europa, ne este prezentată cu amănunte, dându-se numele unor colegi deţinuţi şi anecdote necunoscute până acum despre ei.

În capitolul al doilea se analizează istoria ideii de transilvanism din două perspective: din cea a lui Nicolae Balotă şi Bela Pomogáts. Amândoi sunt specialişti ai temei: Balotă, autor al unei Istorii a literaturii maghiare din România (1981) şi Pomogáts al unei Istorii a literaturii maghiare din România (în maghiară, 1992) şi al lucrării Poduri în construcţie – maghiari şi români (în maghiră, 1998). Ei au scos în evidenţă specificitatea literaturii şi spiritualităţii acestei regiuni, eforturile scriitorilor maghiari, în frunte cu Kós Károly de a stabili coordonatele transilvanismului într-un sens larg, precum şi răspunsurile româneşti la acest curent de idei.

Istoria Cercului literar de la Sibiu ocupă spaţiul capitolului trei, în care Ştefan Aug. Doinaş, Ion Negoiţescu şi Cornel Regman prezintă nu numai etapele principale ale itinerarului lor scriitoricesc, ci şi problemele legate de naşterea Cercului, de prezenţa lui Lucian Blaga la Sibiu şi de Manifestul cercului adresat lui Eugen Lovinescu, respectiv de relaţiile lor cu maghiarii. La 13 mai a. c., Manifestul Cercului a împlinit venerabila vârstă de şaizeci de ani. Acest curent atât de important al literelor româneşti este prezentat cititorilor din Ungaria pentru prima dată. Scrisorile lui Negoiţescu adresate lui J. Farkas aduc informaţii noi cu privire la legătura cerchiştilor cu Blaga sau despre declaraţiile lui Negoiţescu cu privire la maghiari. „Trialogul” Doinaş-Negoiţescu-Farkas relevă aspecte noi ale evoluţiei liricii lui Doinaş, importanţa prezenţei lor în capitala Ungariei şi situaţia creată în Transilvania înainte de conflictul deschis între maghiarii şi români în martie 1990. Cornel Regman, care a colaborat intens la Lexiconul literaturii universale de 19 volume din Budapesta, a dat ultimul lui interviu lui J. Farkas şi a adus cu această ocazie o serie de precizări importante în legătură cu intrarea sa în partid pentru a putea scoate revista Euphorion, cu primele studii, cu etapele mai importante ale evoluţiei sale de critic sau cu genul criticii literare de foileton.

Un alt capitol grupează interviurile realizate cu François Fejtö, Alain Fienkelkraut şi François Furet având ca scop conturarea unei dimensiuni franceze a problemelor legate de Europa Centrală şi de Est. Relaţiile maghiaro-române sunt astfel puse într-o perspectivă mai largă, internaţională. După război, Fejtö a avut relaţii de prietenie cu Eugen Ionescu, Emil Cioran şi Mircea Eliade; ei au participat în 1956 la mişcările de solidaritate cu maghiarii. Fejtö a făcut la rândul său, cu Cioran sau cu Ionescu, interviuri care au avut ecouri (de pildă cel despre poziţia lui Cioran faţă de maghiari). Mărturiile lui Fejtö sunt totodată valoroase pentru istoria diasporei româneşti şi maghiare de la Paris. Interesante sunt părerile lui Fejtö în problema războiului din fosta Iugoslavie (el îl acuză pe Mitterrand de greşeli capitale, precum sprijinul dat sârbilor). La fel, Alain Fienkelkraut a avut o poziţie procroată pentru care a fost atacat de compatrioţii săi. Cartea lui, Comment peut-on être croate?, dovedeşte clar această simpatie. Războiul l-a învăţat să folosească noţiunea de naţionalism cu foarte mare precauţie: în război, naţionalismul a servit la amalgamarea poziţiilor pentru ca ucigaşul şi victima să ajungă astfel în aceeaşi categorie. De aceea naţionalismul – spune autorul – nu trebuie condamnat din capul locului ca o expresie a patologiei umane. Al treilea istoric francez, F. Furet abordează problemele Europei de Est din perspectiva democraţiei concepute de către Alexis de Tocqueville. Autorul faimoasei lucrări Trecutul unei iluzii îi avertizează pe cei din Europa Centrală şi de Est să nu se aştepte prea mult de la democraţie, pentru că fiind un sistem contradictoriu al indivizilor liberi şi egali, generează prin economie inegalităţi. De aceea democraţia conţine elementele care reproduc tensiunile. Cu toţii doresc egalitatea, dar cum bine se ştie, egalitate nu există. Astfel trebuie să înţelegem că democraţia nu este un sistem perfect, dar este cel mai bun din câte au existat până acum.

În ultimul capitol, doi reprezentanţi importanţi ai diasporei literare pariziene, ai celei maghiare (Pál Nagy) şi respectiv ai celei româneşti (Dumitru Ţepeneag) vorbesc despre soarta lor de scriitor emigrant, de receptarea operei lor în Franţa şi în patrie, despre relaţiile lor în diasporă, despre avangardă şi modernism. P. Nagy a ajuns în Franţa la 20 de ani, după revoluţia din 1956, şi a devenit un exponent al poeziei fonice, scoţând reviste în maghiară şi în franceză. Mărturisirea lui Nagy despre poetul Ioan Cuşa este de-a dreptul senzaţională. Cuşa, care a avut o tipografie la Evry, i-a angajat pe P. Nagy şi Tibor Papp să culeagă textele lui Eliade, Ionescu etc., dar şi cele ale lui Zelea Codreanu. Dar în acelaşi timp Cuşa a sponsorizat cea mai importantă revistă literară a emigraţiei maghiare, Magyar Füzetek, scoasă la Paris de cei doi tipografi unguri. Celălalt emigrant, Dumitru Ţepeneag prezintă informaţii inedite despre onirismul estetic, despre revoluţia ungară din 1956, despre revistele sale (Cahiers de l’Est şi Nouveaux Cahiers de l’Est) din emigraţie, despre relaţiile sale cu Goma şi cu ceilalţi reprezentanţi ai diasporei româneşti şi internaţionale. Volumul mai conţine voluminoase prezentări de autor, utile pentru o corectă situare în context european, un indice de nume, precum şi rezumate în limbile română şi franceză.