Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 


de

Juxtapuneri
Unul din cele mai frumoase omagii aduse deopotrivă credinţei şi cărţilor l-am descoperit în mărturia unei distinse traducătoare: în fiecare iarnă reciteşte de Crăciun frumoasa carte a lui Michel Tournier despre călătoria magilor la Bethleem, Gaspar, Melhior & Baltasar. Şi la astfel de cititori m-am gândit când am văzut că în cursul acestei primăveri, înainte şi după sărbătoarea pascală, Editura Humanitas fiction a publicat două romane excepţionale - Hristos răstignit din nou de Nikos Kazantzakis (traducere de Ion Diaconescu) şi Evanghelia după Jimmy de Didier van Cauwelaert (traducere de Daniel Nicolescu).

Romanele au apărut în propria literatură la interval de jumătate de secol: primul - în 1954 în Grecia, deşi se bucurase de succes de la publicarea în franceză în 1948, şi, respectiv, în 2004. Inevitabil, Nikos Kazantzakis şi Didier van Cauwelaert se întâlnesc în mod fericit, în lectura cititorilor români, care va fi surprins să constate câte au în comun. Autori de mare originalitate, iconoclaşti şi neliniştiţi, cei doi impresionează printr-o extraordinară forţă de creaţie: scriu romane, se dedică teatrului sau filmului, experimentează în diferite genuri, abordează publicistica şi se simt acasă în cultura franceză etc.

Nikos Kazantzakis trezeşte în memoria cititorilor figura unui erou fără pereche - Zorba Grecul din Viaţa şi peripeţiile lui Alexis Zorba (1946), roman accesibil în două traduceri, a lui Marcel Aderca după versiunea franceză (Univers, 1969; Polirom, 1999) şi a Elenei Lazăr din neogreacă (1994; Humanitas, 2006) şi o fabuloasă autobiografie - Raport către El Greco (scriere publicată postum, tradusă de Alexandra Medrea Danciu, 1986).

Iubitorii şi cunoscătorii operei lui Nikos Kazantzakis ştiu şi alte romane: Căpitan Mihalis (1950, traducerea lui Pericle Martinescu din 1962, cu titlul Libertate ori moarte, Editura Tineretului) considerat a doua capodoperă, Fratricizii (1954; traducere de Alexandra Medrea Danciu, Editura de Vest, 1993), cărora li se adaugă volumul Teatru (traducere de Alexandra Medrea Danciu, Univers, 1989) şi bogata corespondenţă: O viaţă în scrisori (traducere de Polixenia Karambi, Univers, 1983).

Aşadar, Nikos Kazantzakis este un autor bine cunoscut şi iubit la noi, iar romanul în discuţie a apărut în urmă cu patru decenii, în 1968, într-o colecţie dedicată marelui public (BPT, nr. 451-452, Editura pentru literatură), cu titlul Hristos răstignit a doua oară, într-o traducere "la patru mâini", de Pericle Martinescu şi Ioan Halianis. Merită preţuită ideea unei noi traduceri pe care a avut-o coordonatorul colecţiei, Denisa Comănescu, şi merită elogiată cu asupra de măsură munca traducătorului care oferă o splendidă lecţie de limbă română, cu toate minunăţiile ei de expresivitate.

Didier Van Cauwelaert, tradus pentru prima oară în româneşte, oferă o plăcută surpriză publicului nostru, ar putea fi unul dintre autorii-cult ai următorilor ani, reiterând succesul unei prozatoare care scrie în franceză, având tot origini belgiene: Amélie Nothomb. Copil teribil, Didier Van Cauwelaert scrie de la opt ani (!), pendulează în adolescenţă între mai multe pasiuni: librete de operă, benzi desenate şi filologia clasică... Se dedică romanelor (al căror număr se apropie de 20...), scenariilor şi teatrului.

Sacrul şi profanul
Publicarea celor două cărţi de Editura Humanitas fiction vine după ce de ani buni asistăm la o avalanşă de ficţiuni şi cărţi documentare ce reînvie ori caută să explice destinul cristic şi întâmplările de acum două mii de ani. Romanul contemporan tinde să-şi creeze o "subspecie", s-ar putea numi chiar ... "evanghelie", din moment ce prozatori din zone culturale diverse (Norman Mailer şi Jose Saramago, Roger Caillois şi Roberto Pazi) au recurs la titluri ca Evanghelia după... sau Evanghelia lui.... Toate recurg la convenţia romanului istoric pentru a rescrie istoria care întemeiază creştinismul, din perspectiva omului de azi.
Nikos Kazantzakis şi Didier van Cauwelaert procedează invers: ei descoperă cum se poate reînvia credinţa într-o lume căzută în păcat, fie că este un sat grecesc aflat sub stăpânire otomană, la început de secol XX, fie o Americă a viitorului (acţiunea se petrece în 2026) cu o umanitate din ce în ce mai debusolată. Un scenariu al Patimilor Mântuitorului ce are loc în satul Lykovrysi, un proiect secret de clonare a lui Iisus, folosind petele de sânge de pe Giulgiul din Torino declanşează un proces de identificare care ajunge să acapareze şi să convingă.

Ambele romane încearcă să răspundă la aceleaşi întrebări: Cum ar reacţiona omenirea de azi dacă s-ar afla în faţa aceluiaşi mesaj adus de Iisus Hristos acum două milenii? Mai are mesajul cristic forţa să zguduie conştiinţe şi să provoace fervoare şi devoţiune? Care sunt cu adevărat puterile care ţin lumea în rânduială - instituţiile sau credincioşii autentici? Cât de adânc trebuie forat pentru a scoate la lumină sacrul acoperit ori chiar sufocat de zgura vieţii profane? Poate răscumpăra un inocent păcatele tuturor?

Amândoi scriitorii şi-au construit personajele principale cu un tâlc anume, pornind de la nume. Eroul lui Kazantzakis este Manolios păstorul, cel al lui Van Cauwelaert - Jimmy, îngrijitorul de piscine, amândoi amintind de cele două imagini consacrate ale lui Iisus, de păstor şi pescar de oameni, amândoi situaţi în punctul de jos, obscur al lumii lor. Orfani, sortiţi singurătăţii, ei se trezesc în faţa unei meniri care îi sperie, îi uimeşte, îi copleşeşte, ca în final să-i acapareze: păstorul boierului Grigori primeşte rolul lui Iisus, Jimmy află că s-a născut prin clonare şi are ADN-ul cristic.

În jurul lor se află puternicii lumii cunoscute, se înfruntă credinţa încremenită în tipare ce au rămas fără suflet, ei înşişi se tem de ceea ce li se întâmplă, păcătuiesc şi caută propriul rost, trec prin îndoieli şi răzvrătiri. Puterile pe care le capătă, minunile înfăptuite îi ţin în starea de veghe. De la un punct încolo, şi Manolios, şi Jimmy acceptă să moară pentru a salva pe ceilalţi, fie sătenii din Lykovrysi ameninţaţi de agă, fie omenirea decăzută într-atât că a transformat credinţa în spectacol sau marfă.

Proiecţii opuse

Romanul lui Kazantzakis are acţiunea plasată într-un trecut apropiat, când grecii trăiau încă sub stăpânire turcească, îndurând prigoane şi suferinţe. Din perspectiva cititorului de astăzi, Hristos răstignit din nou are substanţa şi datele unei istorii proaspete, culoarea şi farmecul unei lumi pitoreşti, păstrătoare de cutume străvechi şi, totodată, deschisă spre înnoire, înregistrând semnele vremii şi ale altor civilizaţii (bustul reginei Victoria, spre exemplu).

În satul Lykovrysi se desfăşoară din şapte în şapte ani acelaşi ritual: Săptămâna Patimilor este retrăită printr-o înscenare în care sătenii îşi asumă rolul lui Isus, al apostolilor, chiar al Mariei Magdalena. Fruntaşii satului chibzuiesc distribuţia: tânărul păstor Manolios are rolul lui Iisus, trei inşi foarte diferiţi primesc misiunile apostolilor Ioan, Iacob şi Petru (şi anume Mihelis, fiul de boier, cafegiul Constantis şi Ianacos coropcarul); lui Panaiotaros cel beţiv i se încredinţează rolul lui Iuda, văduva Katarina este păcătoasa Magdalena.
Acţiunea se precipită prin sosirea în sat a convoiului de fugari: sărmanii au rămas fără vatră, pribegesc căutând ajutor şi sprijin. Se trezesc faţă-n faţă cele două mari grupuri: sătenii din Lykovrysi având în frunte pe bogatul preot Grigori şi rătăcitorii care au pierdut tot, le-a rămas doar credinţa şi fervoarea preotului Fotis. Îmbuibare şi sărăcie, trufie peste măsură şi umilinţă acceptată, iată polii în faţa cărora se trezesc cei patru aleşi să întrupeze Patimile.

Se petrece acum o mare taină, cea de identificare treptată cu rolul ce-l au de jucat: odată atinşi de cuvintele Evangheliilor şi de sacralitatea scenariului atribuit, ei nu mai joacă un rol, ci "sunt jucaţi", luaţi în stăpânire, preschimbaţi sufleteşte şi trupeşte, în cursul unor întâmplări miraculoase care depăşesc simpla înţelegere omenească, ele se petrec lăuntric, sunt mutaţii inexplicabile chiar pentru ei înşişi. Drumurile îi duc în satele din jur, la stână ori pe muntele Sarachina. Traseele lor se întretaie, dar fiecare trebuie să facă faţă îndoielii şi să înfrunte pe cei trei puternici ai locului: preotul, boierul şi cămătarul.

Nenumărate drame forfotesc în satul Lykovrysi: aga îl pierde pe turculeţul cel dolofan şi îi găseşte un înlocuitor, Panaiotaros se rătăceşte cu totul după moartea văduvei, boierul şi preotul nu pot împiedica nenorocirea propriilor copii. Păcătoşii ajung să mărturisească, dar drumul penitenţei pare fără sfârşit. Treptat, conflictele se înmulţesc, creştinii fugari devin duşmanii sătenilor, cei bogaţi ţin la averea lor, cu orice preţ, cei săraci n-au cum să stăpânească viile şi bunurile primite în dar.

Didier Van Cauwelaert scrie un roman uluitor, deopotrivă thriller şi ficţiune SF, parabolă şi satiră a lumii dintr-un viitor imediat. Marile probleme şi frământări prefigurate deja de sociologi şi antropologi sunt în plină desfăşurare: disputele privind clonarea, căsătoriile între homosexuali, confruntarea între ştiinţă şi religie, manevrele politice ale Casei Albe şi reacţiile Vaticanului etc. Criticii l-au receptat drept cel mai bun roman al autorului, superior celor anterioare, distinse cu diverse premii, inclusiv Prix Goncourt în 1994.

Ambele romane au incitat pe regizori la ecranizări: romanul grecesc a fost ecranizat în 1957 cu titlul Celui qui doit mourir (Cel ce trebuie să moară), de regizorul Jules Dassin, cu Melina Mercouri şi Pierre Vaneck în rolurile principale. Evanghelia după Jimmy este în curs de ecranizare de regizorul Alexandre Aja. Totodată, ele generează dublu orizont de aşteptare pentru cititorii de la noi: Ultima ispită, cartea lui Kazantzakis ce a provocat un scandal răsunător şi celelalte romane ale lui Didier Van Cauwelaert care par mai mult decât promiţătoare.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara