Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Prepeleac:
Deuteronomul (4) de Constantin Ţoiu


Excesele, care sunt întotdeauna, o nesocotire a căii de mijloc, se răzbună când ele se fac în dauna unor genii. Anume, prin dorinţa puternică de a se evita un lucru care, altfel, ar compromite ideea în numele căreia excesul se produce...

Pe scurt, Dumnezeul Vechiului Testament, aşezând în frunte legea să nu-ţi faci chip cioplit, dă la o parte orice posibilitate ca omul, - cum a făcut deseori - să se închine altor zei, închipuiţi. Viţelul de aur, de pildă, trebuie să fi fost superb... Dumnezeu însă nu este un estet. Marele Stăpân, întâi că nu torelează niciodată nici cea mai slabă concurenţă... Din cauza legii drastice luată împotriva oricărei plastici, împotriva artei statuare, în definitiv, ca şi picturale, inclusiv a portretului, văzut ca un fetiş, poporul ales nu a putut să aibă în istoria artei o contribuţie care să se asemene cât de cât cu operele Renaşterii, să zicem. în schimbul imageriei ce a înzestrat Europa cu atâtea opera, fiii poporului lui Israel au avut forţa abstracţiunilor ce a împins omenirea departe în cunoaşterea Universului...

Sigur, există în suprearealism o contribuţie majoră. Una este însă arta unor Leonardo da Vinci şi Michelangeo şi cu totul alta arta speculativă, cerebrală, de la sfârşitului secolului XIX şi începurul lui XX.

Figura lui Moise nu este cunoscută, nici măcar profilul.. Chipul lui fizic nu ne este descris, literar vorbind, nu avem nici cea mai mică reprezentare asupra lui. Istoria civilizaţiei omeneşti, plastic, suferă în general din această pricină. În schimb, legea magnific încălcată să nu-ţi faci chip cioplit, l-a făcut pe Patriarhul legiuitor să se nască a doua oară, rămânând viu în ochii posterităţii, altfel, - cum l-a văzut şi l-a cioplit, l-a dăltuit în marmură Michelangelo.

Voi reproduce, pentru final, un text al meu vechi apărut în anul 1971 în Destinul cuvintelor după ce văzusem întâia dată în viaţă muzeele Romei. O replică scandaloasă, pentru habotnici; un sacrilegiu nepieritor.

***

La Catedrala �Sfântul Petru în lanţuri� introduc o fisă într-un aparat ca să se aprindă becul electric de deasupra lui Moise. Fără taxa aceasta, El zace în umbră. Marmura singură se zbate cu semiobscuritatea, aruncând reflexele ei. Artificiul, taxa pe lumină, dă Patriarhului ceva şi mai măreţ.. Ceva de Leu închis, Arhetipul, Ideea de leu după ce specia lui s-a stins...

La ora patru şi un sfert după amiază, pe uşa larg deschisă a Catedralei, lumina soarelui bate înăuntru pieziş....

Genunchiul enorm al Legiuitorului,... degetele bine reliefate în sandaua de piatră... primesc lacome razele soarelui.

Cât stau şi privesc, lumina se mută încet-încet spre mijlocul ascuns în mantia drapată, - şoldul ce a tăiat în două apa Mării Roşii.

Cu mâna dreaptă, Moise îşi ţine degetele înfipte în barba bogată curgându-i peste piept ca un râu.

Cu mâna stân gă, apucă firele de jos ale bărbii răsucindu-le gânditor.

Capul masiv are în umbră o oroloegerie a lui, nevăzută, un mecanism prodigios (aşa cum roboţii-jucători de şah purtau, în căpăţâna cât o carceră, un om, un profesionist al jocului)...

Num-aş mira să-l aud zăngănind prelung, înfundat, scoţând, un zgomot greu de lanţuri şi de scripeţi, înainte de a bate o oră.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara