Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Păcatele Limbii:
Devino! de Rodica Zafiu

Există în limba română verbe defective, care nu au toate formele flexionare, după cum există şi verbe ale căror forme de trecut, de imperativ etc. se folosesc pur şi simplu rar, din cauze formale sau semantice, ori din simple accidente ale evoluţiei lexicale. Adesea aceste neregularităţi gramaticale sînt sursa unor întrebări-capcană ("Care e perfectul compus de la a rage? Dar de la a converge?"). În gramaticile româneşti se menţionează cazuri de defectivitate maximă (verbul a va, păstrat în expresia mai va), dar se descriu mai ales situaţiile în care din paradigma verbului lipsesc doar cîteva forme. Printre acestea, se numără destul de des imperativul, din raţiuni pur semantice: nu toate verbele desemnează acţiuni sau evenimente care pot fi impuse, cerute, recomandate. Verbele care desemnează stări, relaţii şi evenimente non-umane sau care apar fără controlul voinţei umane nu se folosesc la imperativ; uneori, conjunctivul cu valoare de imperativ poate totuşi suplini formele lipsă (nu se folosesc imperativele simţi! poţi!, dar e posibilă formularea unui îndemn pe tiparul să simţi! să poţi!).

Cum stau lucrurile cu imperativul verbului a deveni? Verbul în cauză nu manifestă nicio incompatibilitate semantică cu categoria imperativului: cuiva i se poate cere să-şi modifice comportamentul sau statutul, iar verbe mai mult sau mai puţin sinonime (a se transforma, a se preface, a se schimba etc.) au forme de imperativ. Totuşi, imperativul devino! nu este frecvent folosit şi poate să pară destul de nefiresc. Cauza este probabil istorică: a deveni e un verb din categoria împrumuturilor culte, intrate în limbă în ultimele două secole, ca împrumut din franceză şi latină (fr. devenir, lat. devenire). Legătura sa cu a veni este evidentă: verbul francez devenir este el însuşi un cultism preluat din latină (din devenire, derivat de la venire). A veni (urmaşul lui venire, în română) e un cuvînt fundamental, din vocabularul de bază, vechi şi popular. A deveni, analizabil ca derivat, a fost modelat în conjugare după verbul de bază: devin, devii - ca vin, vii. Nu s-a prea folosit, totuşi, la imperativ, acolo unde verbul a veni prezintă o neregularitate, o formă specifică, avînd terminaţia atipică -o. În genere, se evită extinderea la împrumuturile culte a neregularităţilor, a alternanţelor, a trăsăturilor simţite ca populare. Există de fapt o anumită tensiune între tendinţa de regularizare a paradigmei şi cea de conservare a legăturii cu forma de bază, cu toate neregularităţile ei. În Dictionnaire morphologique de la langue roumaine (1981), autorii - Alf Lombard şi Constantin Gâdei - înregistrau, la verbul a deveni, faptul că imperativul urma modelul verbului a veni, dar şi că era "puţin folosit" (indicaţie prezentă şi la a conveni şi a proveni). În DOOM 2005, la a deveni (ca şi la a conveni şi la a preveni) nu se indică o formă de imperativ, în vreme ce la derivatul a reveni aceasta există (revino!). E o indicaţie implicită asupra uzului, poate chiar o recomandare. Vechiul DOOM (din 1982), nu indica o formă de vocativ nici la a reveni, ceea ce se putea interpreta în două feluri: fie ca o indicaţie asupra normalităţii formelor în -o, preluate fidel de la verbul de bază a veni, fie ca o recomandare de a nu folosi vocativul acestor verbe.

O căutare pe internet furnizează astăzi un număr surprinzător de mare de apariţii ale formei de imperativ devino! E vorba de texte foarte recente, publicitare, traduse sau imitate, într-un amestec adesea straniu de limbi: "devino blogger partener!" (umbrelaverde.ro); "devino acum reprezentat Avon!!!" (ejobs.ro); "devino partener Eurodesk!" (eurodesk.ro); "Devino si tu Romanian VIP !" (străinătate.org); "Devino şi tu afiliat!" (club.neogen.ro); "devino cunoscut" (cunoscut.ro) "devino expert windows serv networking cisco tutorial" (okazii.ro) etc. Repetarea insistentă a formei ne poate, desigur, obişnui cu ea. Tiparul de apel publicitar devine din ce în ce mai puternic, apărînd şi în sloganuri de campanie oficială: "Obţine o specialitate - Devino independent!" (edu.md).

Apariţia formei devino mi se pare totuşi stridentă în multe contexte. Poate că vinovate sînt mai ales stîngăciile traducerii, care accentuează nefirescul imperativului: "ŤFamilie, devino ceea ce eşti!ť" sunt chiar cuvintele cu care Păstorul Bisericii Catolice se adresează familiilor creştine de pretutindeni (profamilia.ro); "Atunci când mănânci sau bei, devino gustul mâncării sau al băuturii şi rămâi cu el" (almeea.com).

Aşadar, utilizarea formei devino! reprezintă mai mult o stridenţă stilistică, în curs de atenuare. Repetarea monotonă a apelurilor publicitare ne va obişnui, desigur, cu ea. Aş fi preferat mai multă prudenţă în impunere şi mai multe tentative de a o evita, de pildă prin construcţii cu conjunctivul (Poţi să devii...; te invităm să devii etc.); probabil că ele ar fi părut totuşi prea puţin directe, prea atenuate, prea îndepărtate de energia primară a somaţiilor publicitare.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara