Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica ediţiilor:
Dincolo de frontierele unei ediţii restitutive de Răzvan Voncu

Nu numai istoria literară, ci şi editologia poate avea o funcţie axiologică. Mai ales în cazul autorilor dispăruţi prematur, ea ne poate oferi, sub forma unei ediţii ample, şansa de a lectura un corpus de texte pe care, altminteri, le-am fi receptat doar fragmentar.
Fireşte, revelaţia unei posibile opere, pe care un destin crud a întrerupt-o, nu se produce în chip necesar, în cazul fiecărui autor prea repede plecat dintre noi. Ea survine numai în cazul celor care, dincolo de spectacolul talentului nativ, îşi configuraseră deja, înaintea finalului, structurile operei pe care intenţionau să o construiască.
Recenta ediţie postumă Sorin Stoica, intitulată Dincolo de frontiere – care adună volumele edite de proză, textele publicistice, un număr însemnat de inedite, precum şi pagini de corespondenţă – îşi propune, astfel, să configureze profilul unei opere, din păcate, doar schiţate în timpul vieţii autorului. O operă a unui tânăr dispărut tragic, la doar 27 de ani, în plin succes critic, dar înainte de a fi intrat cu adevărat în conştiinţa publică.
Rezultatul este un volum masiv, de o remarcabilă unitate (cum remarcă şi Cosmin Ciotloş, în subtilul şi atât de aplicatul său studiu introductiv). Şi o întrebare gravă, pe care ne-o punem automat, în legătură cu cei plecaţi prematur din literatură şi viaţă: cum ar fi arătat raftul de cărţi pe care Sorin Stoica promitea să le scrie, dacă destinul i-ar fi oferit mai mult timp?
Trebuie spus că, în cazul acestui autor, răspunsul este considerabil mai uşor decât în cazul altor victime tragice ale literaturii noastre. Volumul net al operei sale, atât cât a reuşit să o scrie în puţinii ani care i-au fost daţi, este mult mai consistent decât în cazul unor scriitori mai vârstnici, cu cotă literară şi în viaţă. Sorin Stoica a scris, până la 27 de ani, mai mult decât Dan Mircea Cipariu până la 43 sau decât Paul Vinicius până la 63. A scris mai mult, adesea şi mai bine, fără, însă, a-şi neglija îndatoririle academice, de cercetător şi/ sau asistent universitar, şi fără a abdica de la imperativul implicării civice (vezi campania sa în favoarea prezervării conceptului Muzeului Ţăranului Român, aşa cum fusese el creat de Horia Bernea). Iar între scrisul său literar şi cel academic – după cum demonstrează studiul Mitul poetului beţiv, reprezentând disertaţia sa la SNSPA – există puternice corespondenţe, dovezi ale unui etos cultural puternic şi ale unei gândiri mature, sigure de ceea ce intenţionează să facă în literatura română.
De aceea, dacă adăugarea, în sumarul prezentei ediţii, a jurnalelor şi corespondenţei inedite nu reprezintă ceva neobişnuit – căci sunt, în fond, tot pagini de literatură –, trebuie să salutăm opţiunea editorilor de a introduce textele publicistice, precum şi remarcabila cercetare universitară care este Mitul poetului beţiv. Ele nu reprezintă doar un adaos cantitativ, menit a ilustra abnegaţia culturală excepţională a lui Sorin Stoica. Prin aceste texte secundare ajungem la universul de gândire al celui care avea, de foarte tânăr, o concepţie etnologică şi antropologică personală, o metodă de cercetare şi, nu în ultimul rând, un set de repere etice. Concepţia etnologică – pe care ne-o dezvăluie articolele „bătăliei” pentru MŢR – explică universul uman predilect al prozei sale, iar metoda de cercetare, tehnicile narative. Dincolo de frontiere nu este, prin urmare, doar o ediţie integrală a literaturii lui Sorin Stoica: ea este, în egală măsură, şi un inventar al universului său de creaţie. Universul de creaţie al unui om de cultură care aspira vizibil la o împlinire multilaterală.
La fel de inspirată este şi recuperarea publicisticii lui Sorin Stoica de dinaintea debutului editorial, risipită în paginile unor ziare locale din Prahova (de unde era originar), astăzi inaccesibile. Citindu-le, îţi vine să exclami: ce gazetar! Fie că scrie despre fotbal – o pasiune nedezminţită –, despre filmele sentimentale ale anilor ’70 ori despre (in)cultura noilor „vedete” din audiovizualul autohton, o face cu talent, cu vervă, cu o implicare neprefăcută, care cucereşte de la primele rânduri. Nu am văzut nici un exemplar al ziarului Partener din Câmpina şi nici nu îmi pot imagina, socio-cultural vorbind, publicul acestuia. Dar, lecturând cele 53 de articole din cuprinsul ediţiei de faţă, mă cuprinde un sentiment de invidie faţă de bucuria pe care au avut-o cititorii acestui ziar local, în faţa reprezentaţiei de cultură şi de stil gazetăresc oferită de Sorin Stoica. Portretele pe care le „desenează” unor personalităţi ale spaţiului public românesc şi european, de la Andrei Pleşu la Vicente del Bosque şi de la Valeriu Sterian la Alexandru Vlad, sunt formidabile prin acuitatea privirii şi prin fineţea disocierii morale şi culturale. În alt gen decât Cartea cu prieteni a lui Fănuş Neagu – de al cărui stil autorul se delimitează, fără a-l exhorta, însă, pe autorul Cronicilor afurisite –, Sorin Stoica a propus cititorilor săi o „hartă” a valorilor contemporane, concomitent cu o pledoarie şi o pedagogie a necesităţii valorii. E limpede că tânărul impetuos, conştient de forţa vocaţiei sale (dar şi presimţind, halucinant, că nu va avea mult timp la dispoziţie), nu putea trăi într-o lume fără valori, fără repere, fără cultură.
Este o enormă bunătate a privirii aici, în spaţiul acestor întâlniri privilegiate cu oamenii şi operele fără de care autorul nu putea trăi, de la echipe de fotbal la rockeri şi de la filosofi la ziarişti. Din acest punct de vedere, cel puţin, nu e nimic postmodern, dar nici elitist, în Sorin Stoica. Dimpotrivă, se simte excelenta şcoală etnologică şi antropologică pe care a urmato, cu Vintilă Mihăilescu şi Şerban Anghelescu, de la care a luat un anumit respect faţă de tradiţia vie, faţă de continuitatea fenomenului spiritual. De aici provine umanismul paradoxal al Povestirilor cu înjurături şi tot de aici, abordarea necominatorie, sociologică, a poetului beţiv...
Evident, în opera neîncheiată a unui autor dispărut prea timpuriu, oricine are tendinţa să caute intuiţii premonitorii ale finalului, pe care se spune că în special scriitorii le au. Marin Mincu făcea chiar o teorie (falsă, bineînţeles), a caracterului de operă finită pe care l-ar avea, chipurile, toate operele celor care întrerup brusc scrisul, dintr-o cauză sau alta. Nu e deloc aşa, însă e clar, din jurnalele şi corespondenţa reproduse aici, că autorul a creat mereu sub presiunea timpului. Ceea ce, la cineva atât de tânăr, e bizar şi imposibil de explicat, altfel decât printr-o amară compensaţie a destinului. A scris „în galop” (dar e remarcabil că nu are texte nefinisate, vizibil nereuşite), a trăit cu pasiune şi fără rest clipa, reuşind, cumva, să o ia înaintea timpului necruţător. N-a câştigat bătălia cu viaţa, dar a câştigat-o, simbolic, pe cea cu sine însuşi, prin scris. A plecat dintre noi, însă numai după ce a lăsat un semn al trecerii sale, prin aceste pagini. Iar în literatură, vorba lui Nichita Stănescu, contează mai mult să fi fost, decât să fii...
Cumplite sunt, nu mai e nevoie s-o spun, paginile de jurnal din ultimele luni de viaţă, atunci când se lupta deja cu cancerul agresiv care avea să-l răpună. Nu-ţi poţi reprima revolta şi disperarea, atunci când citeşti rânduri ca acestea: „Astăzi, 1 decembrie, la mulţi ani printre altele, azi se împlineşte o săptămână de când dorm o oră- două pe noapte. Din cauza unor dureri intercostale, o nevralgie nenorocită, experimentez dormitul în cur şi încep să-i înţeleg pe cei torturaţi atunci când nu sunt lăsaţi să doarmă. Cea mai groaznică formă de tortură. Una peste alta, încep să am un fel de halucinaţii, azi noapte am văzut foarte clar cum a venit cineva la mine şi mi-a spus, gata, acum poţi să dormi, s-a găsit un medicament ca să te linişteşti. Şi, culmea, am dormit vreo trei ore, ceea ce e o chestie incredibilă. Şi pe cuvântul meu că n-am înnebunit, prezenţa aia era cât se poate de reală.”
Pe lângă mulţii închipuiţi ai „literaturii noi” (de la Claudiu Komartin la Radu Vancu), Sorin Stoica e un scriitor.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara