Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Prin anticariate:
Două primăveri de Simona Vasilache


Puţin peste cincizeci de ani despart primăvara lui Alecsandri, din Pasteluri, de primăvara lui Topârceanu, din Rapsodii. Intre ele, cronici întrucâtva banale,întrucâtva atinse de emoţie delicată, ale unei schimbări de anotimp, se primeneşte o lume de gusturi şi păreri.

Un lucru, însă, le apropie: sentimentul, naiv şi contaminant, al unei revelaţii. Un friguros apocaliptic, Alecsandri, reconstituind iarna din viziuni ale naturii distorsionate de un sculptor nebun, proiectant de mausolee îngheţate, cu tot cu efecte speciale, şi un funcţionar bâţâind, Topârceanu, sâcâit, mai mult decât ameninţat, de frig şi ceaţă, se despart cu aceeaşi bucurie aproape comică de „zilele babei".

Iată întoarcerea cocostârcului, aşteptat cu nerăbdarea insomniacului care nu ştie dacă se mai face dimineaţă: „El vine, se înalţă, în cercuri line zboară/ Şi, răpide ca gândul, la cuibu-i se coboară;/ Iar copilaşii veseli, cu pieptul dez-golit,/ Aleargă, sar în cale-i şi-i zic «Bine-ai sosit!»". (Oaspeţii primăverii). Retorica nu se deosebeşte mult de strofele întoarcerii din război, când poporul de rude îşi întâmpină eroii cu pâine şi sare. Aceeaşi veselie stăpânită, care se arată, mai mult decât se trăieşte - sentimentele au, încă, netezimea cărţilor poştale - şi-n pastel, şi-n odă. Primăvara e, aşadar, doar una din hainele, cu croiul destul de larg, ale unei senzaţii de eliberare, de reuşită difuză, de victorie, la urma urmei. Supravieţuitorii iernii, aşa cum o simte, de la o distanţă sigură, Alecsandri, nu-s mai prejos cu nimic de supravieţuitorii Plevnei.

Acel repetat „s-a dus" din Sfârşitul iernii e, în fapt, un ducă-se spus din toată inima, o vrajă prudentă, fără nimic din pripa periculoasă a descântecelor de dezgheţ. Revenirea chefului de viaţă care, într-o erotică meteosensibilă, ascultă de mişcarea anotimpurilor, e clou-ul acestui arhicunoscut pastel: „Un fir de iarbă verde, o rază-ncălzitoare,/ Un gândăcel, un flutur, un clopoţel în floare,/ După o iarnă lungă ş-un dor nemărginit,/ Aprind un soare dulce în sufletul uimit!" (Sfârşitul iernii). Câteva din nu multele pasteluri de primăvară - răul, se ştie, e mai semnificativ literar decât binele - sunt tematice. Floriile şi Paştele, de pildă. Primul e construit pe un refren cu sonoritatea reclamei la flori. Gratuită, naivă şi plăcută, tocmai din primele două motive.
O scuzabilă nebunie de primăvară aprinde, printre rânduri, nişte versuri altminteri sărăcuţe. Paştele schimbă bucuria liturgică pe o juisare de serbare câmpenească, pe o vână a bucuriei venite de niciunde şi care contaminează fără discriminări: „Bătrâni cu feţe stinse, români cu feţe dalbe,/ Românce cu ochi negri şi cu ştergare albe/ Pe iarba răsărită fac praznic la un loc,/ Iar pe-mprejur copiii se prind la luptă-n joc."

Aceeaşi exaltare distrată, energie ineficientă, risipită cu dezordinea cu care vine, la Topârceanu. O frumuseţe straşnică, grăbită, convinsă de propria netrăinicie şi amânându-şi risipirea prin exces de zel e firul roşu al Rapsodiilor. De ea se molipsesc oameni, copaci, jivine. Începe o lume, cu zor, şi nimeni nu vrea să scape momentul. Şi totul se linişteşte ciudat, ca o oală în fierbere sub un capac diafan, în imaginea cerului înflorit, cerând pentru primăvara lui un remember cu neputinţă. Agitaţia va trece şi, odată cu ea, anotimpul.

Fără antecedente sau moştenire, primăvara lui Topârceanu e o nălucă. Fusese, scurtă nebunie în care se ard fricile, neputinţele, opreliştile iernii, şi la Alecsandri. Iubirea pentru ea, fugitivă ca un vis, nu obligă şi nu răneşte. Şi nu-i, în fond, decât atracţia distrată a unei speranţe.

Acum, când scriu, în toiul unei babe năbădăioase, ninge greu, apătos. Nimic, aşadar, din aburul colorat, sub care fierb începuturi de tot felul. Mai mult decât o toană a lui martie, pare o iarnă cu prelungire. Şi doar pasul tău uşor,/ În omăt strălucitor,/ Lasă urme viorii/ De conduri împărăteşti/Peste albele stihii...//Primăvară,unde eşti?