Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Comentarii Critice:
Drumul american de Simona Vasilache

Cunosc, întrucîtva, povestea acestui roman, Fuga, pe care Silvia Cinca l-a publicat la Editura Eminescu. E, în mai multe feluri, o recuperare. Recuperarea românească a unei cărţi apărute peste ocean, recuperarea unor porţiuni de viaţă care nu mai fuseseră puse împreună, recuperarea chefului de-a aduna proze scurte într-un întreg. Un întreg important pentru autoarea lui, înaintea oricui altcuiva.

Prima parte, Rădăcini, e o recapitulare a lucrurilor simple, spuse la fel de simplu, care bătătoresc, în memoria noastră, locul pe care-l numim acasă. Satul de după război, cu speranţele şi micile lui emancipări. Un sat veridic pentru un cititor care se întîlneşte cu el prima dată, avînd însă, pentru urechea acordată a celor trecuţi prin marile lui ode interbelice, oarecari stridenţe. Întîlnirea fetei de la ţară, furată de la horă, cu familia orăşeanului rebel care-o plăcuse respectă întrutotul desenul în alb şi negru al primilor ani de industrializare. Refuz, fugă, happy end într-o casă din Biruinţei. ţărani de poveste care se revarsă, izvoare de bună înţelegere, spre rudele de la oraş.

Istoria mare şi istoria mică, la fel de complicate, strică neabătut rosturile acestui mic paradis cu copii şi nepoţi: Ştefan, Didina, Victoriţa, fiica lor, măritată cu un Petre care o-nşală, băiatul lor abia născut, familia Hornstein, evreii ţinuţi în gazdă pentru care tremură, în vremurile tulburi prin care trec, Didina, Cristea, fratele Victoriţei, student la Conservator şi ameninţînd să apuce pe cărări verzi, greşite. Plecarea lui la oaste. Plecarea familiei Hornstein spre locuri mai sigure.
Alte încercări, povestite mai alert. Căsătoria altei fete, întîmplările războiului, între nemţi şi ruşi. Trecerea lui Cristea de la Felicia la Adriana. Apoi Negusu, mezina lui Ştefan şi a Didinei, negricioasă ca un rege african. Ea, aflăm dintr-o notă, abia la pagina 153, e autoarea acestor rînduri. Toată istoria din Rădăcini n-o priveşte, ea doar se joacă, amestecată printre copii din părinţi diferiţi, din generaţii diferite, uniţi de-un aer vag de familie. Flash-urile istoriei, care-o lovesc în treacăt, îi vor fi împrospătate de poveştile celorlalţi. Şi lăsate, imediat, în urmă: "Cu respect pentru ieri, voi alerga spre ceea ce a început şi mai apoi a fost conştientizarea propriei existenţe."

Partea a doua a unei cărţi lungi, cît mai multe vieţi, poartă numele acestei eroine, pe care am lăsat-o jucîndu-se pe podea. Aventura conştiinţei ei începe cu o serie de morţi. Întîi, copilul Adrianei şi al lui Cristea. Pe urmă, Adriana. În urma ei, s-a dus Cristea. Încep, simultan, primele confirmări literare. Primele îngîmfări, primele imprudenţe. Rătăcirile la Muncitorul sanitar, şi dezicerea de Medicină.
Incipit vita nova, la Teatru. Cu amintiri şi portrete. Leopoldina Bălănuţă, Dina Cocea, Marin Moraru, Gheorghe Dinică, mai mult enumeraţi, imagini în fugă. Fuga la Radio, închisă într-un titlu de capitol care spune tot: Prieteni, colegi, şefi şi tovarăşi. O viaţă. A cărei deviză, peste toate intrigile, este "lasă, mă, că ne iubim!". Seamănă cu vorba Anetei Duduleanu? Seamănă...

Simple detalii colorate, făcute să acopere miezul adevărat al părţii a doua: evadarea. Drumul spre un Eldorado cu nume american. Prezentă tot timpul, difuz, ca un zgomot de fond, plecarea ia, brusc, consistenţa opţiunii între da şi nu, mai mult decît o banală schimbare de domiciliu. Încărcată de emoţii care nu se exteriorizează altfel decît prin abundenţa de amănunte, fiindcă, sub presiunea fugii şi a descoperirii lumilor noi orice fleac devine important, împărţind cu jurnalul sinceritatea rîndurilor pe care nu ţi le ştie nimeni şi-n care poţi pune la locul lor, după părerea ta, celebrităţi şi mituri ale exilului, această viaţă oferită cu iubirea de sine cu care-ţi oferi o vacanţă a lăsat, în cărţile Silviei Cinca, mai multe urme adunate acum într-un traseu. Episoade autonome, nuvelete extrase dintr-o experienţă cu răni româneşti şi vise americane, dau un efect de aglomerare care, deşi ar putea fi oboseala, recunoscută ca atare, e bucuria. Chiar şi în momentele în care afli ce înseamnă solidaritatea în rău, sau cît sîntem de prăpăstioşi, de grăbit compătimitori, de dornici să ajutăm cînd ajutorul nu mai schimbă nimic, lecţia (americană) a iubirii de viaţă e bine asimilată.

Şi la întoarcere (trecută sub tăcere în varianta americană a cărţii...) această lecţie rezistă. Poate nu ne dorim să aflăm - a cîta oară? - cît de bine e aiurea şi cît de mult mai e de la noi pînă departe. Însă o mărturie în plus, pe lîngă altele care nu au, poate, cuprinderea unei vieţi întregi, poate fi citită şi cu ochii celor pe drumuri, şi cu ai celor doar dependenţi de injecţiile cu experienţă datorate literaturii drumurilor. De orice fel.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara