Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Prin anticariate:
E corul de Crăciun de Simona Vasilache

E corul pentru care toată lumea are voce, în care se amestecă, de-a binelea şi-n amintire, glasul subţire al copilului care ai fost cu alte şi alte glasuri, lucrate de vremuri, încercînd să-şi recapete vioiciunea pierdută. Unul din ele e un glas de pinguin. Îl cheamă Apolodor. Şi cartea, pe care nu ştiu de ce, mi-o amintesc format mai mare, mai lucios - sau poate a existat o asemenea ediţie - e o invitaţie la călătorie, fără tren, fără bagaj, fără griji şi pregătiri. Uşor, plutitor, ca sunetul muzicii.

Sînt, de fapt, două cărţi, care apar, în 1979, la Editura Ion Creangă, între aceleaşi coperţi, cu ilustraţiile lui Dan Stanciu. Un indicator turistic, din acelea ivite pe cine ştie ce potecă, te îndeamnă spre Prima carte cu Apolodor. Întîiele ei versuri au făcut istorie, ca un do-re-mi din cuvinte, refren care zgîndăre, involuntar (suprarealismul, deh!), cine ştie ce muzici interioare: "La circ, în Tîrgul Moşilor,/ Pe gheaţa unui răcitor,/ Trăia voios şi zîmbitor/ Un pinguin din Labrador./ - Cum se numea? - Apolodor/ - Şi ce făcea? - Cînta la cor." Un pinguin mulţumit, "grăsuţ, curat, atrăgător/ În fracul lui strălucitor." Dar există, vezi bine, şi pentru craii zăpezilor, o Vale a Plîngerii. În care artistul tenor calcă într-o bună zi, fără să bage de seamă, şi refrenul lui se schimbă: "Mi-e dor, mi-e dor/ De fraţii mei din Labrador?". Şi nu e leac, nici cu "o litră de caimac", nici cu toate mărunţişurile pe care pribegi din toate colţurile lumii, adăpostiţi de-acelaşi circ, se grăbesc să i le ofere. Şi pleacă.

Dar voiajul nu e lipsit de primejdii. Acrobaţia pe avion îl aruncă în mările Capului Sud şi Capului Nord, de unde-l culege pescadorul Meteor. "A fost un drum fermecător". Presărat cu prilejuri de-a afla, cum se întîmplă de multe ori în viaţă, că istoria personală nu e chiar cea pe care o credeai: "- În Labrador/ Ai fost născut din întîmplare,/ Căci nu-i picior de pinguin./ Familia Apolodor/ A stat şi ea, foarte puţin/ (Venise numai în plimbare)." Farmecul, mai ales la vîrsta descoperirilor cu gîndul, al literaturii de călătorie se regăseşte întreg în acest periplu ca o alunecare printr-o pîlnie căptuşită cu rime, care de care mai neaşteptate. Poezia bună, a modernismului săltînd printre culori şi imagini, nu se dezice de jucăria pentru copii şi pentru rafinaţi: "Trec elegantele fregate/ Ca nişte cupe de cristal/ Şi-n urma lor, din val în val,/ Ca nişte pietre nestemate,/ Plutesc pe zarea de opal/ Caicurile colorate."

Priveliştile se desfac în evantai, de la nord la sud, de la gheţari la livezile de portocali, urmînd liniile suple ale visului de copii, în care se amestecă toate poftele sublimate, de la pofta de îngheţată la pofta de prietenie. Cu toate riscurile, chiar acela de-a înfrunta pustiul Saharei, unde "nu-i urmă de cofetărie/ Şi nici n-a existat vreodată/ Măcar un chioşc cu limonadă,/ Un Cico, o răcoritoare?/ Atîta doar: nisip şi soare." Aici, adăpostit de-o oază - fiindcă în lumile mici, pentru copii, există, întotdeauna, o nesperată salvare - îi e dat pinguinului să simtă admiraţia drăgăstoasă a unei maimuţe. Căreia îi răspunde: "- N-aveam de gînd să mă însor/ Dar, fiindcă dragostea există/ Şi nu mi-ar fi plăcut nici mie/ Să văd o maimuţică tristă,/ Sînt gata pentru cununie?" Însă părinţii se opun, episodul se termină gentil, fără urmări, şi Apolodor îşi continuă calea. Cîntînd. Ici-colo, mai auzi de el. Între veşti, intermezzo-uri de mister, şi reveniri spectaculoase: "Abia peste vreo două luni/ E semnalat de un ziar/ Pe-o insulă, în Pacific.// Acum era milionar." Cum devine? Ce ne interesează? Totul se poate întîmpla, sîntem în larga lume liberă.

Care încape, vezi bine, pe-un petic de hîrtie, călătorind printr-un ocean. Un ocean de inventivitate şi iscusinţă, în a potrivi rima, în a struni versul. În a înnoda, întocmai ca-n poeziile "serioase", povestea vieţii acestui călător, alunecînd, fermecător, dintr-o piele în alta, ca-ntr-un spectacol de varieteu. Ajunge, bunăoară, cow-boy, el, delicatul, face dreptate în lumea dintre cactuşi, este erou, dar nici acţiunea, cum nici muzica, nu-l lecuieşte de dor. Călătoria de-a lungul Statelor Unite (sîntem, înţelegeţi bine, în peisajul de-acum 30 de ani?) e un alt episod care se va fi agăţat, cu groaza lui prevestitoare de happy end, ca o poveste frumoasă spusă pe întuneric, de memoria tuturor copiilor, de-atunci încolo. Cine nu-l ţine minte, cînd "purta perucă bicoloră/ Şi împuşca un om pe oră/ Tîlharul din Connecticut."? Care, pirat de soi, cum îl arată portretul lui Dan Stanciu, îl dezbracă pe sărmanul pelerin pinguin şi-i face vînt din tren pe geam.

Povestea, însă, se ridică şi merge mai departe. Cu hopuri care iscă mici oftaturi şi icnete de spaimă. "Destul că le-am trăit, pe toate", spune Apolodor, întorsul din Lună. După o aventură completă, pe coasta golfului Terror, într-un sfîrşit, refrenul se schimbă din nou: "Aş vrea să plec la Bucureşti?". Manuscrisul întoarcerii se pierde, şi încercatul pinguin îşi reia, cine ştie cum, locul în stal. Poftiţi la circ!

A doua carte e, de-adevărat, o carte cu prieteni. Mult mai aproape de Madagascarul zilelor noastre, ori de Ice Age, decît de prima carte cu Apolodor. Pe-aceasta dintîi, mai ales, s-o recitiţi, în zilele cînd toţi, oameni mici şi mari, ne gîndim la drumuri şi la stele. Veţi înţelege şi veţi alege, din tiribomba cu aventuri, ce înseamnă dorul, cît preţuieşte prietenia. Şi veţi pricepe de ce, după Calea împăratului, după Aisbergul nostru se topeşte, atîtea poveşti cu cetăţeni în frac, în corul de Crăciun se aude, totuşi, o singură voce de pinguin. Numele lui e Apolodor?

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara