Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cărţi noi:
Ecoul pe care l-a avut în conştiinţa scriitorului telefonul primit pe neaşteptate de la Stalin de Alex. Ştefănescu


Alex Vâlcu, Altarul meu, Târgovişte, Ed. Domino, 2004 (versuri). 84 pag.



Versuri de un irezistibil umor involuntar. Autorul face declaraţii de dragoste soţiei, se ceartă cu prietenii etc. într-o manieră prozaică:

"Vreţi şvoi, foştii prieteni, n.n.ţ să mă scoateţi de pe piaţă./ Dar cât mai am în mine viaţă,/ Nu voi ceda în faţa voastră./ Aţi uitat prin câte am trecut,/ Că

v-am ajutat cât am putut,/ când aţi fost la supărare./ Fără supărare./ Sunt eu bătrân,/ Dar sunt încă tare."

În mod frecvent verbul "a fi" la viitor este scris cu doi de i: "Vreau să te văd şi totul va fii bine." Îi atragem atenţia lui Alex Vâlcu că în asemenea cazuri se scrie cu trei de i.



Marian Popescu, Scenele teatrului românesc, 1945-2004, de la cenzură la libertate, studii de istorie, critică şi teorie teatrală, Bucureşti, Ed. Unitext, 2004. 346 pag.



Erudiţie discretă, gravitate a ideilor, tăietură impecabilă a frazelor, acestea sunt principalele caracteristici ale unei cărţi care trebuie nu doar răsfoită, ci studiată cu creionul în mână. Foarte instructive sunt raportările teatrului românesc la modul de înţelegere a teatrului în Occident.



Alexandra Hasan, Fals tratat de jurnalism, Iaşi, Institutul European, col. "Eseuri de ieri şi de azi", 2004. 184 pag.



Cartea are două compartimente: Interviu cu... mine (pagini memorialistice, cele mai multe referitoare la munca autoarei la Radio Iaşi în timpul lui Ceauşescu) şi Veleitaria (însemnări citite la postul de televiziune Europa Nova din Iaşi, înfiinţat după 1989). Într-un stil concis, dar lipsit de precizie, fulgurant, autoarea îşi aduce aminte situaţii şi întâmplări care au impresionat-o cândva sau comentează ceea ce se întâmplă în prezent în România.

Unele "sincerităţi" ne câştigă simpatia:

"Aici Iaşi, România! Neutru, maşinal, dar cu aplomb şi bună dispoziţie. Cu o voce care nu se făcea atunci "din butoane". Neutru, maşinal, dar cu seninătate. Cât se băteau cap în cap aceste exigenţe e inutil să insist. "Cântaţi, cântaţi/ chiar şi-atunci când sunteţi supăraţi". Refrenul tâmp mai face ravagii şi azi în mintea celor care se simt obligaţi să "facă finalul oricărui dialog în care reporterul este doar un purtător de microfon, cu vorbe goale din noua limbă de lemn: Ť...şi ca să încheiem pe un ton optimist...ť";

"Călcam în draci să-mi treacă năduful. Umpleam orele pe care le credeam, le simţeam goale, cu exerciţii de gospodărie."



Ion Busuioc, Ciclopul cu monoclu, aforisme, Ploieşti, Ed. Elit, 2004. 112 pag.



Reflecţii lapidare ale unui moralist sarcastic:

"Marile spirite se întâlnesc pentru a se scuza reciproc de plagiat.";

"În mitologia şoarecilor, liliacul este, desigur, Zburătorul.";

"Din păcatul originar s-au născut atâtea păcate originale!" etc.

Autorul, inteligent, comunicativ, nu este niciodată în criză de umor.



Niculae Gheran, Sertar, evocări şi documente, Bucureşti, Ed. Institutului Cultural Român, 2004. 452 pag.



Publicistica unui experimentat editor (cunoscut îndeosebi pentru editarea operei lui Liviu Rebreanu) cu temperament de polemist. Când se angajează într-o dispută, el atacă repede, aproape simultan, toate problemele care îl preocupă, angajându-se într-o adevărată sarabandă a incriminărilor:

"Scrisoare deschisă către dl. Răzvan Theodorescu, ministrul Culturii şi al Cultelor. Am aflat cu profundă tristeţe că, de la o vreme, una din cântăreţele formaţiei A.S.I.A. şi-a luat bagajele şi-a plecat Dumnezeu ştie unde. Nu mă îndoiesc că vestea v-a îndurerat şi pe dumneavoastră, fiind vorba de soarta unor VIP-uri culturale. Nu era de ajuns că trăim într-o ţară cu două graniţe sfârtecate, cu un buget ciuntit şi-o viaţă şleampătă, descompletată în nevoile ei, de la cumpărăturile zilnice la cheltuielile de întreţinere, cu gigacalorii rău ameninţătoare de când au luat-o pe drumul costisitor al kilowatului, apei chioare şi telefonului grecesc. Acum, asta ne mai trebuia. A.S.I.A. dezmembrată."

Abia după această serie de ironii urmează chestiunea de fond a interpelării şi anume dispariţia specialiştilor în activitatea de editare ştiinţifică a textelor.

Sub rafalele de mitralieră ale ironiei lui Niculae Gheran cade ca secerat orice adversar de idei, cu excepţia celor din cauciuc (cum este, printre alţii, Răzvan Theodorescu).



Ion Vartic, Bulgakov şi secretul lui Koroviev, interpretare figurală la Maestrul şi Margareta, Cluj, Biblioteca Apostrof, 2004. 128 pag.



Eseu meticulos-sclipitor - ca tot ceea ce scrie Ion Vartic - despre viaţa şi opera lui Bulgakov. Cu multă perspicacitate este analizat ecoul pe care l-a avut în conştiinţa scriitorului telefonul primit pe neaşteptate de la Stalin.



Valentin Iacob, Clownul lui Hrist, Bucureşti, Ed. Muzeul Literaturii Române, 2004. 320 pag.



Excentric, furtunos, neintimidat de presupusul zâmbet ironic al cititorului, Valentin Iacob practică un suprarealism clovnesc, deconcertant şi în cele din urmă cuceritor:

"Cum răsar din savane, sofale şi viţe de vii/ Cu vânătăi pe mângâieri, pedigree... cum răsar sute, mii.../ Cum suspină: icoane cu picioarele arse la bucată/ în pirostrii şi în vodkă,-n led zepp-uri,/ ori în mai vechi, lăcrimate armurării.../ Cum ard în farduri, pe ultima, cea mai sălbatică turnantă/ a frumuseţii - campanile altoite cu marijuana.../ Cum trec printre noi, foc... focuri greceşti,/ Cum trec, cum se trec hippieotele purii!"

Poezia/proza din recentul volum, ilustrat cu desene exuberante şi pline de forţă de Carmen Cretzu-Iacob, are şi farmecul unui carnaval lingvistic, activând un întreg registru de stiluri, de la cel elevat-neologistic la cel argotic.



Constantin Lupeanu, O lume de sfincşi, roman, Bucureşti, Ed. Redacţiei Publicaţiilor pentru Străinătate, 2004. 384 pag.



Folosindu-şi experienţa de diplomat în ţări din Extremul Orient (Thailanda, China, Vietnam), Constantin Lupeanu descrie "lumea de sfincşi" dintr-o ambasadă românească din timpul lui Ceauşescu, aflată la mii de kilometri distanţă de Bucureşti. Cum era de aşteptat, el îşi ia măsura de precauţie de a preciza, pe pagina de gardă, că este vorba de o ficţiune, dar romanul infirmă această precizare, prin caracterul său gazetăresc-documentar:

"Ambasada română din China fusese construită după planurile profesorului-arhitect Cezar Lăzărescu, în anii 1975-1977. Clădirea propriu-zisă a ambasadei este impozantă, de formă paralelipipedică, cu patru etaje, aşezată în mijlocul unui patrulater, înconjurat de un zid înalt, de doi metri." etc.

Cu spirit de observaţie şi talent de pamfletar, autorul înregistrează stilul de viaţă comunist din perimetrul ambasadei, în centrul atenţiei sale aflându-se ambasadorul însuşi, Gogu Javrilă, individ de joasă extracţie, dictatorial şi grobian. În roman există şi o poveste de dragoste - aceea trăită de personajul-narator, Mircea Murg, consilier cultural, şi o specialistă în istorie, Lala, venită la Beijing în vizită de documentare -, dar această poveste, convenţional-romantică, nu are consistenţă.

Principalul merit al lui Constantin Lupeanu, intelectual eminent, care împreună cu soţia sa, poeta Mira Lupeanu, a tradus din literatura chineză şi a contribuit la o mai bună cunoaştere a literaturii române în China, este acela de a ne satisface curiozitatea de profani, înfăţişându-ne moravurile dintr-o lume apărată de "secretul de stat", inaccesibilă celor din afara sistemului.



Petru Dumitriu, Opere, vol. I-II-III. Ediţie îngrijită de Ecaterina }arălungă, prefaţă de Eugen Simion, Bucureşti, Ed. Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, Ed. Univers Enciclopedic, 2004. 1332+1784+1984 pag.



Iată sumarul celor trei volume (care însumează 5.100 de pagini): I - Publicistică. Dosare de Securitate. Eseuri. Proză. Alte texte. Cronică de la câmpie. II - Cronică de familie. III - Colecţie de Biografii, Autobiografii şi Memorii contemporane. Incognito. Practic, aproape tot ceea ce a scris Petru Dumitriu în limba română, inclusiv texte recuperate din reviste greu de găsit azi sau din arhiva fostei Securităţi, este restituit cititorilor, din iniţiativa lui Eugen Simion, care nu a obosit să se angajeze în întreprinderi editoriale de mare anvergură. Lipsesc, pe bună dreptate, din această serie de Opere, fragmentele dizgraţios-propagandistice din scrieri de genul romanului Drum fără pulbere (eliminările fiind operate de autorul însuşi, în ultimii săi ani de viaţă, când a proiectat o integrală Petru Dumitriu).

Pagini de literatură bună, necunoscute până azi sau mai puţin cunoscute, găsim

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara