Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Istorie Literară:
Ediţii şcolare?! - II de G. Pienescu


Într-una din vizitele şi ,documentare" făcute prin mai multe librării bucureştene, printre altele şi cu scopul de a susţine ,critica ediţiilor" cu subiecte vii, acut actuale, interesând (să zicem) o sferă cât mai largă de cititori, ca, de exemplu, cel al ,ediţiilor şcolare", am dat cu ochii, absolut din întâmplare (vorba lui Minulescu), peste coperta unei cărţulii remarcabil de urâtă: Alexandru Odobescu, Scene istorice. Fiind vorba de Odobescu (fac ce fac şi tot la el ajung!), bineînţeles că am deschis-o şi, după ce m-a frapat o dată prin urâţenia copertei exterioare, m-a surprins încă o dată prin originalitatea copertei interioare: sub titlul clasic odobescian Scene istorice din cronicele româneşti, editorul - anonim -, sau ,managerul" - şi el anonim - al casei editoare peltice ,Stefan" (nu ,Ştefan") orânduise, alături de Mihnea-Vodă cel Rău şi de Doamna Chiajna, considerând-o, probabil, tot o ,scenă istorică", şi ,epistola" Pseudo-kineghetikos. Răsfoind cărţulia şcolară, căci de aşa ceva este vorba, care-ncepuse să mi se pară interesantă, am mai dat şi peste o altă ,originalitate". La finele textului ,epistolei" stă scris cuvântul ,Sfârşit", ca şi-n ediţiile lui originale din 1874 şi din 1887; numai că în ediţiile menţionate, cuvântul urmează după capitolul XII - Cel mai plăcut pentru cititor, format din 28 de rânduri de puncte, pe când în ediţia ,Stefan" punctele nu există, deşi capitolul XII este menţionat în ,Coprinsul" ,epistolei". Probabil că sau ,managerul" anonim sau tehnoredactorul (Andrei Bodnăraş), sau amândoi, nu au citit niciodată acest capitol, şi-acum, când au dat cu inteligenţa lor peste el, şi-au zis că nu merită să-l ia în seamă şi să cheltuiască hârtie şi cerneală tipografică pentru imprimarea celor 28 de rânduri de puncte, care - este limpede pentru oricine - nu spun nimic.

Asemenea originalităţi editoriale m-au îndemnat să cumpăr cartea (31.000 lei vechi). Dar nu numai ele. în aceeaşi răsfoire din librărie, am observat şi ceva mai interesant - observaţie de cărţar hârşit cu textele odobesciene: îngrijitorul anonim şi extrem de discret al ediţiei, care uitase să-şi asume răspunderea prin cuvenita prefaţă filologică sau cel puţin prin indicarea cărţii sau a cărţilor din care copiase cele trei scrieri, preferase, pentru reproducerea celor două ,scene istorice", nu textele lor din ediţia Scrieri literare şi istorice, apărută în 1887, considerată, în general, de editori, ca ediţie definitivă, a cărei tipărire a fost supravegheată de scriitor, ci cele din ultima ediţie originală a ,scenelor", apărută în 1894. Preferinţă ce mi s-a părut suspectă, în primul rând pentru că mai întâlnisem o ediţie al cărei îngrijitor preferase şi el, fără a-şi justifica filologic opţiunea, textele din 1894. întrucât ediţia lui apăruse cu mulţi ani înainte, el era, ipotetic, ,hoţitul". Mă refer la cartea A. I. Odobescu, Mihnea-Vodă cel Rău. Doamna Chiajna. Pseudo-kineghetikos. Ediţie îngrijită, postfaţă, tabel cronologic şi referinţe critice de Teodor Vârgolici. Bucureşti, Editura 100+1 Gramar, 1997, ediţie despre care am adus vorba, în înţelesul subtil al expresiei, când am scris despre superficialitatea autorilor de ,ediţii şcolare" în elaborarea prefeţelor filologice şi deci şi a îngrijirii textelor. Articolul se numea de altfel chiar Superficialităţi (vezi România literară, nr. 29, 21 iulie-2 august 2005, p. 12). Apoi, această preferinţă mi s-a părut ciudată, cum mi se păruse şi când o remarcasem în ediţia lui Teodor Vârgolici. De ce? Iată de ce.

Ediţia din 1894 a ,scenelor istorice" este, în general, evitată, neacceptată ca ,text de bază" de către editorii textelor odobesciene. Din mai multe motive, dintre care, cel mai important este acela că scriitorul, foarte suferind în 1894 (în 1895, nemaiputând suporta suferinţele provocate de o veche gută, se va sinucide), a pregătit respectiva ediţie la ,comanda" Ministerului Instrucţiunii Publice şi al Cultelor, acceptând, probabil că la sugestiile vreunor ,oficiali", câteva modificări ce par a fi făcute oarecum prea ad-hoc şi cam la-ntâmplare, nescrise. A eliminat, de exemplu, notele sublineare cu caracter istoric şi bibliografic din ediţiile anterioare (cinci ale ,scenei" Mihai-Vodă cel Rău, patru ale ,scenei" Doamna Chiajna) şi le-a înlocuit cu note lexicale, nu întotdeauna adecvate textului, preluând, de multe ori fără a le mai prelucra, glose din dicţionarul lui Cihac. S-ar putea ca excluderea notelor sublineare cu caracter istoric şi bibliografic şi înlocuirea lor cu glose lexicale să i se fi cerut de către aprobanţii ministeriali ai ediţiei. Dar s-ar putea, de asemenea, ca modificarea să o fi făcut din proprie iniţiativă, îndemnat - am mai sugerat această probabilitate cândva - de sentimentul că ,scenele" şi personajele lor s-au apropiat atât de mult de legendă, de ficţiune, încât nu mai au nevoie de suporturi documentare, şi că deci notele respective, mai ales într-o carte şcolară adresată elevilor de toate vârstele, nu mai aveau rost. A efectuat totodată, direct sau indirect (ca să spun aşa), şi alte modificări, gramaticale şi stilistice, câteva din cele stilistice părându-mi-se a nu-i aparţine, ca, de exemplu, în Mihnea-Vodă cel Rău ,porunci să se sfărâme până la pământ toate casele şi toate bisericile", în loc de: ,porunci să se prade, să se arză şi să se sfărâme până la pământ toate casele şi toate bisericile". Dintre acestea din urmă, stilistice, cel puţin patru par a fi străine de peniţa lui Odobescu. Iată-le - în Mihnea-Vodă cel Rău: ,magistratul oraşului" în loc de: ,magistrul oraşului" (eroare din ignoranţă editorială); ,un tânăr gata să spele în sângele tiranului necinstea unei surori jertfită de dânsul", în loc de: ,un tânăr ş...ţ gata să spele în sângele tiranului necinstea unei surori siluită de dânsul", frază în care adjectivul ,jertfită", poate mai potrivit, din punctul de vedere al ministerului, decât ,siluită", nu pare a fi fost scris de Odobescu, pentru că se citeşte şi cu numai câteva rânduri mai sus: ,a cărui fiică, Ilinca, fusese jertfită cu atâta cruzime de către fostul Domn"; în Doamna Chiajna, următoarea paranteză moralnică, total neodobesciană şi ca scriitură: ,Cea dintâi grijă a Radului şi a Domniţii, cât se văzură sosiţi în umilitul şi singurul lor adăpost, a fost, dar, de a cere binecuvântările legii noastre creştineşti şi de a încheia pe dată,-n biserică, a lor de voci unire. Un preot unchiaş dintr-un biet cătun învecinat îi cunună în taină, fără ca, de altminteri, dânsul să cerceteze cumva cine ei sînt; destul îi fusese cuviosului pustnic să vază că, întru toate, şi flăcăul şi fecioara erau aşa bine potriviţi, încât de la Dumnezeu li se cădea să fie pe această lume, ca şi-n vecie, uniţi şi fericiţi."

Deci cuprinsul identic al ediţiei ,Stefan", din 2003, cu cel al ediţiei ,100+ Gramar", din 1997 şi mai cu seamă opţiunea identică a îngrijitorului ediţiei ,Stefan" cu opţiunea lui Teodor Vârgolici pentru ediţia originală din 1894, opţiune rarissimă, m-au făcut să presupun că mă aflu, după cum am mai spus, în faţa unui furt filologic, hoţitul - deocamdată ipotetic - fiind autorul ediţiei din 1997, iar hoţul - şi el deocamdată ipotetic - fiind autorul anonim al ediţiei din 2003. Iar presupunerea m-a determinat să întreprind câteva dificile prin minuţiozitate şi complexitatea lor cercetări detectivistico-filologice.



P.S.: Rog să fiu iertat că din neatenţie sentimentală nu am punctat cum se cuvenea titlul articolului anterior. Punctuaţia corectă nu era doar semnul întrebării (?), ci şi semnul uimirii (?!). Deci titlul corect al articolului anterior a fost EDIŢII ŞCOLARE?!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara