Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Muzică:
Ekphrasis de Pia Brînzeu


Într-o frumoasă seară de noiembrie, timişorenii au participat la premiera de excepţie a unei piese simfonice zămislită din forţa conjugată a doi mari creatori: compozitorul Remus Georgescu şi sculptorul Peter Jecza. Mângâind cu ochiul formele şi volumele în bronz expuse de Peter Jecza, Remus Georgescu le-a auzit vibraţia sonoră şi le-a transpus în sunete: astfel s-a născut "Triade. Sculpturi dintr-o expoziţie. Studii simfonice pe teme de Peter Jecza". Maestrul Georgescu s-a lăsat cuprins de acea forţă sacră iluminatoare care îl inspiră pe artistul Jecza ori de câte ori modelează o nouă formă sculpturală şi a repetat epifania în registrul muzicii: a interiorizat sculpturile, le-a dematerializat sub forma unei simţiri energice, dar imponderabile şi le-a adăugat un element fabulatoriu. Adică, le-a legat într-o poveste, de simplitatea fundamentală a basmelor şi de eleganţa nobilă, eroică a marilor compoziţii muzicale.

În plus, a ilustrat un proces semiotic de o raritate excepţională. Este vorba despre traducerea pe care a efectuat-o maestrul Georgescu atunci când a transpus textul sculptural în text muzical, o traducere diferită de cea verbală, practicată în mod obişnuit de traducători atunci când tălmăcesc dintr-o limbă în alta. Se numeşte, cu un termen grecesc sofisticat, ekphrasis şi reprezintă descrierea unui tablou într-o poezie, a unei poezii în muzică, a sculpturii în pictură, muzică sau poezie. Nu este o simplă găselniţă postmodernă, ci un fenomen cu rădăcini îndepărtate, de o complexitate teoretică distinctă, din ce în ce mai provocatoare astăzi pentru semioticienii, lingviştii, criticii literari sau muzicologii hotărâţi să îi fixeze bazele teoretice. îl găsim practicat deja în antichitatea greacă şi romană, dacă ar fi să ne amintim doar de descrierea scutului lui Ahile în Iliada lui Homer sau de cel al lui Eneas întreprinsă de Vergiliu. În timpuri mai recente, sunt cunoscute peste cinci mii de exemple de ekphrasis poetic, pictural şi muzical, legate de plăcerea dintotdeauna a marilor creatori de a se lăsa provocaţi să înţeleagă şi să folosească în acelasi timp şi vibraţia culorii sau a formei şi cea a sunetului sau a cuvântului. Căci vorbim de vibraţii superioare, de formele cele mai înalte de energie, ce ne apropie ameţitor de starea angelică, de divinitate, de transcendent.

Dar dacă muzicienii au tradus frecvent picturi sau poeme în texte muzicale, cum ar fi, bunăoară, celebra transpunere muzicală a Tablourilor dintr-o expoziţie de Modest P. Musorgski sau a poemului Trandafirul bolnav al lui William Blake într-o piesă de Benjamin Britten, sculptura n-a fost aproape niciodată tradusă în muzică. Motivul este evident: volumul şi spaţiul se transformă greu în sunete, verticalitatea materiei se răstoarnă greu în orizontalitatea curgerii muzicale, atât de greu încât puţini compozitori reuşesc cu adevărat să îmblânzească formele sculpturale concrete. Dar Remus Georgescu le-a putut smulge statuilor lui Jecza respiraţia (căci statuile respiră muzică, o ştim de la R.M. Rilke) şi a permis publicului să fie şi el cuprins de magia formei redată în sunet ca iubire şi lumină.

Conform mărturisilor autorului, la baza acestui proces ekphrastic de mare anvergură stă triada, unitatea sculpturală dezvoltată de Peter Jecza. Ea reflectă relaţia interontică a treimii, a triunghiului, a unei unităţi alcătuite din forţe neantagonice, independente. Pentru sfinţii părinţi, pentru Ioan Damaschinul sau Grigorie Sinaitul, monada se mişcă spre diadă şi se opreşte în triadă, Sfânta Treime fiind, de fapt, acel unu al Dumnezeirii creştine. Dar numărul trei este şi numărul echilibrului, numărul magic al alegerilor din basme şi legende, numărul virtuţilor etice, precum speranţa, credinţa şi iubirea. Triada caracterizează orice act creator şi uneşte autorul de procesul creaţiei şi de sursa acestuia. Dar tot prin triadă, muzica şi sculptura se leagă definitiv de sufletul ascultătorului, într-un triunghi unde, cu ajutorul celor doi artişti, intră în rezonanţă cu vibraţia energiei divine.

Dar cum se vor lega de acum înainte cele două texte atât de diferite, dacă ne gândim .nu doar la reverberaţia metalului în blocul sonor, ci şi, invers, la felul cum vor fi citite sculpturile lui Peter Jecza în relaţie cu muzica ce le exprimă? În mod firesc ar trebui să auzim în fiecare obiect din bronz expus de Jecza acelaşi dangăt de clopot, răpăit de tobe sau bocet arhaic pe care le-a surprins Remus Georgescu. În mod firesc, ar trebui ca sculpturile lui Peter Jecza să ne ridice prin vibraţia lor sonoră aproape de muzica sferelor şi de dilatarea ocultă a spaţiului la Platon. Dar, fie că acest lucru se va întâmpla sau nu, de acum înainte sculpturile lui Jecza vor fi asociate în mod obligatoriu cu muzica lui Remus Georgescu, o mândră nuntire a două arte majore care ne va face să-i binecuvântăm pe ambii creatori în aceeaşi caldă rugăciune.

În fine, cei doi artişti s-au format ca un produs al pluralităţii sacre a locului, al unei Timişoare vitale şi fertile. Ambii artişti trăiesc conform regulilor spaţiului în care se mişcă şi prin urmare creează după aceleaşi principii. Un loc comun le conferă puteri creatoare similare şi îi aduce împreună spre acelaşi act sacerdotal. Astfel, studiile simfonice ale lui Remus Georgescu nu sunt numai rezultatul unui proces de traducere ekphrastică, ci şi refacerea unui ritual cosmogonic generat de un vest geografic încărcat de har.

Viaţa este graţie, spune Plotin, îndemnându-ne să surprindem şerpuirea frumuseţii în toate lucrurile din jur. Contemplând sculpturile maestrului Jecza în timp ce am ascultat muzica şi textul explicativ al lui Remus Georgescu, noi, timişorenii, am fost ajutaţi să transcendem nevolnicia unui ochi mai puţin rafinat şi a unei urechi mai puţin versate. Intrând în spaţiul dublu al muzicii şi sculpturii pentru a înţelege în fapt virtuţile triadei, sufletele noastre şi-au lua avânt spre înalt pentru ca, în ultimă instanţă, să se întoarcă tot la noi. Dar, mai puri, mai generoşi şi mai puternici, am fost capabili să înţelegem mecanismele jocului ekphrastic şi chiar să le repetăm. Recunoscători celor doi artişti, le-am ridicat în gând o statuie din sunete, un veritabil arc de triumf ca o vibrantă glorificare a spiritului cultural pe care îl reprezintă în această Timişoară a unui nou şi promiţător mileniu.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara