Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Păcatele Limbii:
Emfatizare - emfazare de Rodica Zafiu


M-a surprins în ultima vreme, apariţia (şi chiar relativa frec­ven­ţă) a verbului a emfaza şi a sub­stantivului nume de acţiune emfazare în mai multe lucrări redactate de tineri.

Şi în internet se găsesc destule exemple de folosire a celor două cuvinte: „astrologii emfazează importanţa poziţiei corpurilor celeste în momentul naşterii” (descopera.org); „titlul articolului emfazează că e vorba de «articole sponsorizate»” (hotnews.ro); „a mai emfazat cercetătorul român” (green-report.ro); „emfazarea «pe faţă» a calităţii unui produs” (iqads.ro). Verbul este, desigur, încă un exemplu al puternicei influenţe engleze în limba actuală. A fost format, foarte probabil, spontan, de la substantivul emfază, după modelul perechii emphasis (substantiv) – emphasize (verb) din engleză. Ca în multe alte cazuri (mă gândesc în primul rând la a focusa, despre care am mai discutat), verbul adaugă un sinonim unei serii preexistente, deloc sărace. A emfaza este în esenţă echivalent cu a sublinia, a accentua, a reliefa; în majoritatea exemplelor de mai sus, poate fi înlocuit cu oricare dintre cele trei, pentru că toate funcţionează de fapt ca verbe de declaraţie („a spune – cu tărie, insistenţă”). Apartenenţa la această serie oferă chiar o explicaţie pentru folosirea actuală a verbului: din dorinţa de a evita repetiţia verbelor de declaraţie, autorii sunt în căutarea cât mai multor sinonime. Dacă într-un mesaj oral a zice se poate repeta de zeci de ori (eu zic... şi atunci el zice...), în textul scris se încearcă alternarea unor verbe între care diferen­ţele, oricum minime, se atenuează permanent, prin uz şi abuz (a afirma, a declara, a arăta etc.).
Pe de altă parte, forma a emfaza intră în concurenţă cu a emfatiza, care mi se pare ceva mai vechi şi mai răspândit. E posibil ca a emfatiza să se fi format în română (pornind de la emfatic, cu sufixul -iza, prin substituţie de sufix), dar mi se pare mai probabil ca termenul să fie un împrumut cult din franceză (emphatiser) sau din italiană (enfatizzare). De fapt, în franceză verbul emphatiser nu este cuprins în dicţionarele generale, fiind considerat termen de specialitate (din domeniul lingvistic); în italiană, în schimb, enfatizzare este destul de răspândit, cu sensuri mai largi („a pronunţa cu emfază”, dar şi „a exagera”, Zingarelli 1995).
A emfatiza apare în texte româneşti actuale, cu sensul „a sublinia, a scoate în evidenţă, a pune accentul pe...”, în alte contexte decât introducerea discursului direct: „departe de mine gândul de a lăuda frumuseţile României şi de a le emfatiza pe cele ale acestui judeţ, dar...” (ziaruldelta.ro, arhiva 2007).
Până la urmă, atât emfatizare, cât şi emfazare sunt rezultatul târziu al evoluţiilor etimonului greco-latin emphasis (din gr. emphainein „a arăta, a demonstra”) şi al derivatelor sale în limbile europene, cu semnificaţii care s-au dezvoltat într-o tradiţie comună retorică şi lingvistică. Din păcate, dicţionarele noastre actuale se limitează, aproape în totalitate, la sensurile predominant peiorative, preluate din franceză; în DEX, emfaza este definită ca „atitudine nenaturală, pretenţioasă; afectare în scris, în vorbire, în comportare”; iar adjectivul emfatic este explicat, în mod similar, ca „plin de emfază; nenatural, pretenţios, bombastic, umflat”. Nici a emfatiza, nici a emfaza nu sunt înregistrate de majoritatea dicţionarelor româneşti; excepţia o reprezintă Noul dicţionar universal (NDU, 2006), probabil cel mai atent la uzul cult actual, în care a emfatiza este inclus, cu explicaţia: „a exagera (importanţa, cantitatea), aducând insistent în atenţie”. Prezenţa în cel puţin un dicţionar, uzul mai consecvent şi paralele romanice mi se par argumente suficiente pentru a recomanda forma a emfatiza, în ciuda concurenţei pe care i-o face, cu sprijinul transpunerii rapide din engleză, a emfaza.