Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Semn De Carte:
Eminescu în Gorj de Gheorghe Grigurcu

Prezența națională fără egal a lui Eminescu a ajuns a se divide, prin aprofundarea datelor biografiei sale, în toposurile provinciale ale acesteia. O sumă de cercetători s-au străduit a reconstitui relațiile poetului cu diversele părți de țară, în volume consacrate subiectului: L. Drimba,Eminescu la «Familia», I. Itu, Eminescu și Brașovul, I. Funeriu, Eminescu și Țara Făgărașului, I. Buzași, Eminescu și Blajul, I. Bota, Eminescu și Oravița, N. Bellu, Eminescu și Oltenia, Stan V. Cristea, Eminescu și Teleormanul, G. Vulturescu (coordonator), Eminescu și scriitorii sătmăreni.
Cea mai recentă lucrare din această serie îi aparține lui Zenovie Cârlugea, care ia în obiectiv „drumurile și popasurile” eminesciene pe teritoriul Gorjului. Neobositul istoric literar trece informațiile prin filtrul unei conștiințe critice, străduindu-se a detașa realitatea de ceea ce i se înfățișează neverosimil, de „legendele” într-o sferă în care acestea nu sunt puține. Ce s-ar putea spune cu exactitate, de pildă, despre trecerea lui Eminescu, la vîrsta de 16 ani, prin Novaci? E o ipoteză asupra unei verigi a traseului pe care cu siguranță l-a parcurs de la Rășinari, prin Horezu, pînă la Giurgiu. Cercetătorul se apleacă asupra unei texturi mărunte de ochiuri informaționale, spre a se opri la o opinie rezonabilă. Stînd de vorbă cu „venerabilul cărturar novăcean” Gheorghe Ciorogariu, scriitorul Ion Filipoiu, citat de Z. Cârlugea, primește informații asupra prezenței poetului în localitatea gorjeană, în 1866, în termenii următori: „Dar interlocutorul meu nu vorbea despre o «amintire colectivă», ci despre o «amintire personală», rămasă în familia bătrînului dascăl Constantin Flitan, din comuna Cernădia, în casa căruia adolescentul pribeag fusese găzduit, spălat și primenit cu țoale curate, și care dascăl, după atingerea notorietății de către poet, evoca, mîndru, întîmplarea de-atunci, iar el, Gheorghe Ciorogariu, o știa de la socrul său, fostul învățător Ion Giugiulan, care, la rîndu-i, o aflase în «Cercul învățătorimii novăcene», un cerc, altminteri, serios și ambițios, dacă e să se țină seamă că, prin anii 1926, a scos și o revistă proprie, intitulată «Prietenul săteanului»”. Pe acest fir subțire se bizuie sentința aprobatoare a lui Zenovie Cârlugea, care nu pare hazardată. Istoria literară a aruncat însă o lumină suficient de puternică asupra unui alt episod al vieții lui Eminescu, cel al „vacanței” petrecute la Florești, în vara anului 1878. Aici a fost oaspetele lui Nicolae Mandrea, amic al său, junimist cu studii la Berlin, profesor universitar la Facultatea de Drept din Iași, președinte la Curtea de Casație din București. N-a fost vorba de un „exil” al ziaristului incomod de la Timpul, așa cum s-a socotit, ci, după aprecierea autorului, de un „prim concediu binemeritat (și ultimul!)”, un „concediu” de lucru, am putea completa, la conacul din Gorj, unde a tradus, din limba germană, Fragmente din istoria românilor a baronului Eudoxiu Hurmuzachi. O prezență feminină e cu putință să-l fi frisonat la Florești pe Eminescu. E vorba de soția amfitrionului, Zoe, înzestrată cu talent în pictură și muzică, fiica lui Barbu Bălcescu, fratele lui Nicolae Bălcescu, și a Elenei din familia Aman. Așadar un mediu al protipendadei noastre din epocă, într-un peisaj apt a nutri reverii, conacul pictat de Zoe posedînd un pridvor deschis către „deasa pădure a Arpadiei”: „Avînd aerul unei frumuseți florentine, blondă cu ochii albaștri, Zoe Bălcescu – care avea în 1878 doar 22 de ani – s-a simțit foarte legată de moșia de dotă de la Florești, locul unde își exersa talentul de pictoriță. Atît de înfloritor în peisajul mirific al zonei de deal cu deschideri către Valea Gilortului și crestele munților. (…) Să fi fost și ea, în vara anului 1878, la conacul din Florești? Amintirii acesteia să-i fi dedicat Eminescu poezia Freamăt de codru, unde revine imaginea «ochilor vineți», care «luciră peste mine/ vara-ntreagă»?! Sau, potrivit unei legende din partea locului, poezia evocă legătura de o vară a poetului cu o fiică a satului (posibil, «fata popii» Duțescu)…”. Una din întrebările cu, la rîndul lor, un aer de reverie, pe care le întîlnim în acribioasele pagini ale lui Zenovie Cârlugea.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara