Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica ediţiilor:
Ţepeneag, faza scurtă de Răzvan Voncu

Finalul anului 2014 ne-a adus o ediţie integrală a prozei scurte a lui Dumitru Ţepeneag. Patru culegeri de proză scurtă şi câteva zeci de texte şi variante rămase în paginile revistelor alcătuiesc un volum masiv, întru totul reprezentativ pentru ecloziunea, afirmarea şi, respectiv, disoluţia onirismului estetic.
Adevărul este că despre onirism s-a vorbit destul de mult, în critica noastră, în special în primul deceniu de după 1989, însă ediţiile de texte au cam lipsit. Din povestirile lui Ţepeneag, de pildă, a apărut o singură ediţie – Prin gaura cheii, în 2001 –, în legătură cu care autorul însuşi s-a arătat nemulţumit, în ciuda faptului că aparatul ei critic era remarcabil. O ediţie critică Leonid Dimov sau Virgil Mazilescu este încă departe, în pofida faptului că operele lor nu au dimensiuni descurajante, iar Vintilă Ivănceanu sau Florin Gabrea sunt aproape uitaţi, din cauza absenţei oricărei ediţii restitutive (chiar dacă ultimul este în viaţă şi este membru al CNA). Încăput pe mâna Bisericii, iar nu a unui editor profesionist, nici Daniel Turcea nu mai e un autor care să intereseze actualitatea literară. Studiile şi monografiile dedicate oniricilor şi onirismului – prea puţine bune, e drept – au mers, cumva, în gol, în lipsa textelor propriu-zise.
Ediţia integrală a prozei scurte a lui Dumitru Ţepeneag satisface, aşadar, un dublu interes: faţă de onirismul estetic, în general, şi faţă de opera acestui reprezentant de seamă şi „ideolog” al curentului, în particular. Ea a renunţat, din păcate, la excelentul aparat critic al celei din 2001 (semnat de Nicolae Bârna, cel mai bun exeget al operei lui Ţepeneag), dar a corectat multele ei erori tipografice, care, după spusele autorului, alteraseră textul povestirilor. Cum precizează scurta notă care deschide volumul, avem de-a face nu numai cu o ediţie restitutivă, ci şi cu una definitivă, căci scriitorul a operat, la revizuirea materialului cuprins în volum, intervenţii stilistice asupra textului. Precizare importantă, atât pentru editorii ulteriori, cât şi pentru cercetătorii onirismului.
Proză scurtă conţine, aşadar, cele trei volume pe care Dumitru Ţepeneag le-a publicat, înaintea plecării în Franţa şi a odiseei care a urmat (opoziţia faţă de regimul Ceauşescu, susţinerea lui Paul Goma şi a contestaţiei esteuropene, retragerea cetăţeniei), cărora li se adaugă culegerea care a marcat „întoarcerea la Ithaca”. Este vorba de Exerciţii (1966), Frig (1967) şi Aşteptare (1971), pe de-o parte, şi Înscenare şi alte texte (1992), pe de alta. Pe lângă acestea, sumarul mai numără 41 de proze şi variante, rămase în reviste sau chiar în manuscris.
Dacă autorul nu ţine în sertar vreo surpriză, avem aici inventarul complet al prozei sale scurte, care a fost şi „vehiculul” prin care onirismul estetic şi-a lansat ideile novatoare privind poetica genului. Şi tot în proza scurtă îşi află punctul de plecare unele dintre temele şi motivele care, mai târziu, vor alimenta proza franceză a autorului, ca şi trilogia sa romanescă, alcătuită din Hotel Europa (1996), Pont des Arts (1998) şi Maramureş (2001).
Motivele reluării integralei prozei scurte nu ţin, prin urmare, numai de neajunsurile ediţiei din 2001, iar absenţa aparatului critic nu trebuie imputată vreunei umori a autorului. Ţepeneag a dorit să-şi supună prozele la proba de rezistenţă a timpului, confruntându-le cu gustul publicului de azi, fără „escorta” critică menită a facilita această întâlnire, şi totodată să testeze inerţiile momentului literar actual. O miză literară serioasă, nu una de orgoliu, căci Dumitru Ţepeneag este un scriitor pentru care „sincronizarea conştientă a literaturii noastre la evoluţia literaturii moderne universale”, cum spune undeva, a constituit dintotdeauna un obiectiv major. Între 1966 şi 1971, prozele sale, adunate în volume exigue sau publicate în Gazeta literară şi în alte reviste, au dat o lovitură puternică edificiului realismului modern, pregătind terenul pentru apariţia postmodernismului.
Proză scurtă oferă cercetătorului şi o secţiune revelatoare a „straturilor” operei lui Ţepeneag. Se poate observa, de exemplu, comportamentul de tip barochist al autorului, care „ascunde” semnificaţii în text şi aşteaptă de la cititor o lectură- decodare. Intitulată Exerciţii, culegerea de debut din 1966 nu conţine nici un fel de exerciţiu, ci proze pe deplin finisate, travaillées à mort, cum zicea Roland Barthes, fiecare dintre ele fiind o artă poetică sui generis a anti-realismului. Ca şi o reacţie împotriva prozei canonice la acea dată, în general. Toate titlurile lui Ţepeneag ascund şi/sau dezvăluie, provocând într-un fel sau altul receptarea.
De asemenea, se vede mai bine acum, cu toate textele la un loc, comportamentul auctorial al lui Dumitru Ţepeneag. Care este un foarte abil autor de texte cu ofertă multiplă, în care refuzul verosimilităţii de tip realist, prin recursul la structura visului, merge mână în mână cu subtila respingere a evenimenţialităţii semnificative, „istorice”, pe care o cerea de la proză ideologia momentului. Altfel spus, radicalismul sincronizării estetice a fost permanent dublat de o rezistenţă faţă de ideologia regimului, care s-a transformat, după exilul în Franţa, în opoziţie (împrumut chiar terminologia lui Ţepeneag).
Este excepţională acuitatea cu care acest tânăr scriitor vedea, în 1966, uzura realismului tradiţional şi înţelegea că proza, spre a scăpa de manierismul romanului politic şi de falsitatea recuperărilor „obsedantiste”, trebuie să abandoneze teritoriul socialului şi să coboare spre infra-realitate şi/sau să urce spre oniric. Atâta timp cât rămânea pe teritoriul socialului şi al iluziei reprezentării, cu care operează realismul, proza – fie ea scurtă sau... lungă – nu putea evita personaje ca activiştii de partid şi procese ca industrializarea ori colectivizarea agriculturii. Riscul alunecării în capcana ideologică era mortal.
În schimb, prozele scurte ale lui Dumitru Ţepeneag se alcătuiesc, pe structura narativă a visului, din relatări minuţioase ale apariţiei unei corăbii în mijlocul unui parc (sub ochii uimiţi ai unei tanti Luiza oarecare) ori din scene impecabil regizate ale unor dialoguri neverosimile despre diminuarea fostei colege Olga până la dimensiunile unei păpuşi. Tentaţia de a vorbi despre fantastic este mare, dar trebuie reprimată. La fel şi analogiile cu suprarealismul. Onirismul estetic a fost un curent precis conturat conceptual, în care este vorba de reproducerea structurii estetice a visului. Povestirile lui Ţepeneag nu sunt nici fantastice, nici neverosimile şi nu au deloc aerul bizar de dicteu arbitrar, al suprarealismului. Dimpotrivă, sunt perfect închegate şi au acel „realism” intrinsec al visului, din care ne trezim convinşi că a fost aievea... Durează până când identifici convenţia povestirilor din micile culegeri ale lui Dumitru Ţepeneag, iar această decodare a convenţiei lor face parte din text, din mecanismul lui ideatic.
În cele patru volume – Înscenare şi alte texte, din 1992, este alcătuit, verosimil, din texte sau nuclee datând tot din prima perioadă românească – se consumă, de fapt, o experienţă a trecerii prozei noastre de la neo-modernism la postmodernism. Un alt fel de postmodernism decât cel pe care îl vor propune Mircea Nedelciu, Gheorghe Crăciun sau Mircea Cărtărescu. De altfel, Ţepeneag însuşi va merge pe drumul început în 1966, proza sa ulterioară plecării din România crescând, ca să zic aşa, din primele trei volume, în cercuri concentrice, asemeni trunchiului unui copac. Nu numai „fantomele tematice” (omul înaripat, zborul, acrobatul cu tricou vărgat, vulturul, leul, peştele, biciclistul cu joben, obrazul pe jumătate ras ş.a.m.d.), ci şi procedeele narative îşi au originea în falsele „exerciţii”, perfecte din punct de vedere tehnic, din perioada de început.
Dar cel mai important aspect al volumului Proză scurtă este actualitatea lui. Aceste texte din anii ’60-’70 par scrise azi.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara