Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Erotism de atmosferă de Marius Chivu


Puţine romane de debut, postdecembriste, şi-au cîştigat o notorietate a lor aşa cum s-a întîmplat cu romanul Ceciliei Ştefănescu, Legături bolnăvicioase: comentată favorabil, epuizată din librării (chiar dacă tirajul relativ mic face irelevant acest aspect) şi intrată destul de repede în bibliografia unor cursuri opţionale sau chiar făcînd subiectul dizertaţiilor universitare, cu o traducere în franceză (în cadrul proiectului Les Belles Etrangčres) şi o ecranizare (în regia lui Tudor Giurgiu) aproape gata. Acum trei ani, cînd a apărut prima ediţie, subiectul cărţii i-a entuziasmat pe comentatori prin noutate şi i-a făcut să creadă că romanul inaugura o serie. Acum, după debutul unei generaţii întregi de tineri prozatori, putem trage o surprinzătoare concluzie: de fapt, cartea Ceciliei Ştefănescu n-a fost urmată, în plan literar, de nimeni.

Contextul literar actual a relativizat mult ceea ce numai acum cîţiva ani putea fi luat drept îndrăzneală, astfel că, în ciuda substratului erotic, Legături bolnăvicioase nu are nimic scandalos, tînăra scriitoare nelăsîndu-se furată de o temă altfel tricky. Tensiunea erotică dintre cele două tinere studente nu se transformă într-un conflict sexual explicit şi păstrează povestea, atît cît este, în zona sugestiei. Pe cei care nu citiseră prima ediţie dar prinseseră din zbor gossip-ul cu lesbienele - căci, vulgar, cam aşa s-a vorbit despre carte -, versiunea revăzută stilistic a Legăturilor bolnăvicioase (titlul mi se pare în continuare nu tocmai fericit ales) s-ar putea să-i dezamăgească. Deşi e vorba despre dragostea dintre două fete, sexul lipseşte. Cele două-trei secvenţe sînt aproape neglijabile (de altfel, una dintre acestea va apărea citată mai jos). Poate părea paradoxal, dar cartea a avut, astfel, numai de cîştigat: ea face acum figura unei abordări mature ce depăşeşte o serie întreagă de abuzuri, deşi, cronologic vorbind, le precede. Tema fiind generoasă, îmi închipui că tentaţia unui epic erotic a existat, cu atît mai mult e de apreciat faptul că autoarea a vizat un palier de semnificaţii intime, mai complex şi, implicit, mai greu de realizat.

Fiind vorba de o confesiune, povestea se încheagă lent şi din fărîme conturînd cu multe zone obscure iubirea lui Kiki, vocea narativă, pentru Alex. (De remarcat ambiguitatea de gen a numelor.) Cele două fete s-au cunoscut în liceu şi, ulterior, au devenit colege de facultate. O perioadă au şi locuit împreună, apoi un student la Teologie cam dubios şi un artist boem şi cam ratat se vor ,strecura" între ele. Regăsindu-se după un timp destul de lung, Kiki şi Alex reiau relaţia care va eşua şi de data aceasta. Mai apar un tînăr gay pe post de confident al lui Kiki şi discret coleg de mansardă şi fratele de care n-a fost prea apropiată, dar pentru care are, într-un moment de rătăcire bahică, o pornire incestuoasă. În rest, viaţa de student cum o ştim aproape cu toţii: chiulul de la cursuri, mersul prin baruri, băutele prin mansardele închiriate, socializarea teribilistă în anturaj... Nu se întîmplă prea multe în acest roman care este, mai degrabă, unul de mediu şi de atmosferă (de unde şi scepticismul meu faţă de viitoarea ecranizare).

Kiki şi Alex nu prea merg la facultate, hoinăresc ore în şir pe străduţele vechi şi pustii ale Lipscanilor, se înfundă în vreo bodegă retrasă unde bea şi fumează, iau trenul cu destinaţii întîmplătoare sau, pur şi simplu, petrec zile întregi în ,vizuina caldă a patului" dormind şi lenevind sau, dimpotrivă, sporovăind nimicuri, privind la trecători, răsfoind cărţi, bînd şi fumînd mult, mîncînd puţin pentru că banii nu prea ajung. Amîndouă sînt la vîrsta cînd începe ,dezrădăcinarea", înstrăinarea de familie, cînd singurătatea este căutată dintr-un soi de masochism vanitos, cînd revolta snoabă e concurată de blazare, de resemnarea şi de mîndria de a nu fi înţeles, cînd ciudăţeniile personale şi tristeţea sînt cultivate cu oarece satisfacţie. Nu se poate trăi fără Cioran şi The Doors, fragilitatea înseamnă confuzie şi invers, iar ,oboseala vagă" a rătăcirii şi melancolia coboară plăcut şi dureros în sufletele lor îmblînzite cu alcool şi haşiş, retrase în mansarde dezordonate şi intime unde timpul se dilată confortabil, nici un ochi străin nu cercetează şi totul e permis. După-amiezele sînt lungi şi leneşe în lumina hipnotică a amurgului, la fel şi nopţile învăluite în aburii vinului fiert cu scorţişoară şi în liniştea somnului oraşului.

Apropierea fetelor vine, cred, mai mult din vulnerabilitatea emoţională a vîrstei. E multă poză, nehotărîre şi confuzie emoţională între ele. Kiki şi Alex au senzaţia siguranţei în tăcerea lor comună, iar sexualitatea ar trebui să încununeze apropierea şi evaziunea lor. Paul Cernat a vorbit de atracţia lesbiană ca o intimitate de substituţie, dar e vorba şi de o anume tentaţie a eroticii deviante, de vreme ce fetele se complac într-o prelungă (şi cam opţională) tatonare corporală. Simona Sora spunea ceva despre ,obsesia narcisiacă", iar aceasta implică, mai mult, un complex emoţional (nu neapărat traumatic) şi o nesiguranţă identitară sexuală de natură - cum altfel - juvenilă. Dragostea fetelor - admiţînd că dragoste e - rămîne, previzibil, neîmplinită, în ciuda vreunei constrîngeri aparente, aşa cum erotismul dintre ele e intens dar fulgurant, inconstant şi provizoriu: ,S-a aplecat peste mine, cu ochii puţin umeziţi (Cristoase, ce-o mai iubeam!), mi-a mîngîiat fruntea, pentru prima oară îmi era frică de sex (care-mi bătea ca o inimă între picioare), părul ei, în cădere, a făcut un zid opac în jur, puteam să cred că am adormit (însă ştiam perfect ce se întîmplă, eram jumătate din buricul pămîntului); i-am simţit mai întîi răsuflarea pe obraji, apoi buzele şi limba făcîndu-şi loc, saliva puţin sărată, pentru ca treptat să nu mai simt nimic; adică palmele care coborîseră de pe umeri pe sîni, prin bluză, cu mişcări oarecum grăbite să nu strice efectul. Însă eram aşa de încordate, încît nu după multă vreme am obosit. Ne-am dezbrăcat cu repeziciune şi ne-am băgat sub cuvertură. Am adormit în cîteva secunde."

Cum spuneam, Legături bolnăvicioase este, de fapt, romanul unui erotism de atmosferă, cu destule fragmente adevărate poeme în proză şi care tocmai ele dau coerenţă şi substanţă cărţii. Scriitura (uneori, foarte) senzuală a Ceciliei Ştefănescu răscumpără deficitul epic şi un oarecare disconfort de compoziţie, complicată dar nu neapărat şi graţioasă (inserturile gen listă ŕ la Gheorghe Crăciun sînt un artificiu cam fumat, iar rememorările sînt uneori cam aglomerate). Iată un foarte poetic (şi feminin) fragment rupt din mijlocul a cîteva pagini de tandră frumuseţe: ,Mă gîndesc la el cînd mă strecor în cada cu apă caldă, aşteptîndu-mă să dau de aburii ameninţători ai fierbinţelii lichide care începe să se evapore, înăbuşindu-mă. Sub apă e un alt fel de căldură, mai seducătoare decît plapuma de dimineaţă ori dogoarea sobelor iarna, e o masă compactă care te absoarbe în intestinele ei transparente şi-ţi perforează pielea, e un vălătuc diluat prin care plutesc rămăşiţe din tine, descompusă de atîta nemeritată plăcere."

O anume voluptate lingvistică a inventarierii olfactiv-culinare o pune pe Cecilia Ştefănescu în descendenţa Simonei Popescu cu care împarte şi tema spaţiilor închise care acutizează percepţiile, poemele ,studenţeşti" ale Anei Maria Sandu din Amintirile unui Chelbasan pot fi puse în relaţie cu poemele lui Kiki, iar preumblările prin vechiul Bucureşti te trimit, evident, cu gîndul la Bucureştiul subteran din proza lui Cărtărescu. Însă, în ciuda acestui inevitabil aer de familie, Cecilia Ştefănescu are o voce a ei şi nu-mi rămîne decît să aştept cu nerăbdare apariţia, deja anunţată, a noului ei roman cu un titlu (sper să nu devin psihanalizabil) la fel de erotic: Intrarea soarelui.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara