Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Editorial:
Estetismul, inamicul public numărul unu de Nicolae Manolescu


Am ţinut acum doi ani o conferinţă, pe care ulterior am publicat-o, prescurtată, în ziarul Curentul, intitulată Elegie pentru estetic. Titlul îmi fusese sugerat de Elegia pentru canon care deschide celebra carte a lui Harold Bloom despre Canonul occidental. Descriam în conferinţa mea, rostită la Cluj în cadrul "Zilelor revistei Echinox", atacurile succesive asupra esteticului cărora generaţia mea de critici literari, îndrăgostiţi de frumos şi de formă, din raţiuni nu exclusiv politice, a trebuit să le facă faţă. De curînd, am citit în Steaua nr. 3, un excepţional eseu al d-lui Virgil Nemoianu (tradus de d-na Carmen Bujdei), intitulat Iubirea şi ura faţă de formalismul estetic, în care problema cu pricina este discutată într-un cadru mult mai larg şi cu un accent în plus pe cauzele şi pe rădăcinile fenomenului. în esenţă, este vorba de refuzul sistematic al esteticului, prin care eu, ca şi alţii, înţeleg "forma frumoasă", de către teoreticienii adepţi ai "fondului serios" al artei şi care susţin, fie că o ştiu, fie că nu, e ura aproape viscerală arătată de regimurile totalitare "formaliştilor", "esteţilor" ori "ludicilor" de toate soiurile.
Ceea ce m-a atras în eseul d-lui Nemoianu este, înainte de toate, claritatea cu care pune în discuţie un fapt de istorie a criticii literare din secolul XX. Apoi, desigur, temeinicia argumentelor. Dl. Nemoianu e convins că există o "ostilitate implacabilă şi o teamă faţă de artă şi literatură" în toate criticile aduse formalismului estetic de-a lungul unui secol care a fost pe rînd, în multe ţări, democrat, dictatorial şi din nou democrat. Chiar denumirea de formalism estetic preferată de dl. Nemoianu şi de exegeza americană indică deriziunea în care tot ce se leagă de frumosul din artă, de ordine, armonie sau seninătate, e privit prin opoziţie cu un presupus fond serios şi utilitar pe care s-ar cuveni să-l posede arta.
Aici mi se pare a se afla punctul nevralgic al refuzului cu pricina: în caracterul, "apolitic" al esteticului, în faptul că nu poate fi instrumentalizat în folosul unei ideologii, în lipsa lui de utilitate imediată şi evidentă. împărtăşesc întru totul analiza d-lui Nemoianu. Deşi d-sa crede că "întrebarea cu privire la cauzele care au generat ostilitatea [...] rămîne fără un răspuns adecvat", eu sînt convins că răspunsul este chiar acela de mai sus şi pe care dl. Nemoianu însuşi l-a dat.
Mai există un răspuns, de asemenea prezent în eseul d-lui Nemoianu: "Prin natura sa, scriitura estetică încorporează complexitate şi multiplicitate, supradeterminare, multidimensionalitate, o dialectică a armoniei şi a contradictoriului, coexistenţa aversiunii faţă de frumuseţe şi a plăcerii derivate din idealul de frumuseţe." Dacă lucrurile stau aşa, şi stau, atunci nu doar regimurile rigid ideologice şi monologice, urmărind să facă din artă propagandă, "suferă" din cauza complexităţii ei contradictorii şi o repudiază, dar suferă deopotrivă şi societăţile deschise, democratice, în care arta de consum înfloreşte iar criteriul precumpănitor nu este al valorii, ci al succesului. Suferinţa cu pricina se traduce într-un caz, prin condamnarea esteticului ca nociv pentru interesele doctrinare ale comunismului sau fascismului, iar în celălalt caz, prin condamnarea lui ca neproducător de rating, de încasări, ca un elitism ce nu poate fi susţinut din bani publici, fiindcă e minoritar. (în paranteză fie zis, nu declara recent primarul general al Capitalei că va spori bugetele teatrelor municipale, dar că va număra spectatorii şi fiecare leu ca să vadă dacă efortul autorităţii a dat rezultate?).
Semnalez eseul d-lui Nemoianu în speranţa că vom putea organiza cît de curînd - România literară e gata s-o facă - o dezbatere pe tema repudierii esteticului, din raţiuni politice sau doar utilitare, şi a consecinţelor pe care această "ură", cum o numeşte autorul eseului, a avut-o asupra criticii şi istoriei literare din secolul XX.