Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Literatură:
Eternul feminism în presa interbelică de Oana Băluţă


Încă de la apariţia primelor gazete româneşti, presa a avut un rol esenţial ca instrument de construire a identităţii, de reprezentare a vieţii şi a diferitelor categorii sociale, culturale, morale. În perioada interbelică, o dată cu creşterea numărului de publicaţii a crescut şi importanţa acestui organ de informare, care, spre deosebire de reviste sau cărţi, constituia o sursă mult mai accesibilă „contemporanilor”, fie din motive de timp, de priză la actualitate sau datorită lipsei de interes faţă de o lectură care depăşeşte „limita” de 4-6 pagini.

În ciuda diversităţii, în publicistica interbelică variabila sex continuă să orienteze existenţele şi să fabrice diferenţe, dovada fiind numărul femeilor care este foarte mic atât din punct de vedere al creaţiei, cât şi ca apariţie în paginile ziarelor şi revistelor. O privire atentă asupra principalelor publicaţii adresate cititorilor indiferent de sex sau cele cu conţinut specific feminin (Sburătorul, Rampa, Jurnalul femeii, Cugetul românesc, Lumea, Bazar săptămânal, Mişcarea literară, Cetatea literară, Revista scriitoarei, Comedia, Bilete de papagal, Domniţa, Magazinul, Cuvântul femeilor, România literară, Jurnalul literar, Mariana) a scos în evidenţă faptul că numărul femeilor jurnaliste este infinit mai mic, multe reviste neavând măcar o singură colaboratoare, aşa cum se prezintă ziarul lui Camil Petrescu – Cetatea literară. Nici Bilete de papagal, aflat sub direcţia lui Tudor Arghezi, nu manifestă vreun interes faţă de operele publicistice ale sexului frumos; printre puţinele femei care publică în această gazetă se numără Cella Delavrancea şi Otilia Cazimir, căreia îi este dedicat un întreg număr în anul 1928. Din „medalionul” realizat de Arghezi, aflăm şi de ce: d-ra Otilia Cazimir se deosebeşte în totul de intelectuala desgustată de sex şi evadată din feminitate într-un hibrid. Ca o completare, singura personalitate de sex feminin care se va mai bucura de aprecierea lui Arghezi este Alice Voinescu (nr. 281, vineri 4 ianuarie 1929, O conferinţă a Doamnei Alice Voinescu).

Cel mai mare număr de femei intervievate apare în domeniul divertismentului, numărul artistelor (în primul rând actriţe, dar şi dansatoare) domină publicaţiile indiferent de conţinutul acestora. Jurnalul literar, Rampa, România literară (o sensibilitate deosebită manifestă revista pentru renumita coregrafă Floria Capsali). Mişcarea literară, Comedia alocă spaţii ample femeilor din lumea teatrului – Maria Filotti, Agepsina Macri-Eftimiu, Lucia Sturdza Bulandra etc. Nici scriitoarele nu sunt uitate şi se bucură de o relativă „popularitate” (Elena Farago), precum şi cele implicate în lupta femeilor pentru emancipare (Alexandrina Cantacuzino, Ella Negruzzi). Scriitoarele au şi o revistă a lor – Revista scriitoarei – ale cărei colaboratoare sunt literate cunoscute şi apreciate în epocă: Hortensia Papadat-Bengescu, Constanţa Hodoş, Sofia Nădejde, Henriette Yvonne Stahl ş.a.

Mesajele mediatice nu îşi lărgesc sfera de interes, orizontul de aşteptare al lectorilor rămâne acelaşi. Sfaturile culinare, vestimentare sunt feminine prin excelenţă, sexul frumos fiind nevoit să se împace cu „eternul idilism”; nu trebuie uitată nici literatura adresată femeilor, dar care este foarte stereotipă atât din punct de vedere al mesajului, cât şi compoziţional, punând în evidenţă o scriitură feminină. Jurnalul femeii, Mariana, Magazinul, Domniţa sunt publicaţii care conduc detaşat. Lângă acestea îşi mai găsesc loc: Cuvântul femeilor, Jurnalul literar, Rampa – care are o rubrică adresată „literaturii feminine”. Pentru a-şi respecta orientarea şi profilul literar, Jurnalul lui Călinescu publică sfaturi vestimentare, dar pentru... tinerele intelectuale.

Un fapt demn de semnalat în această perioadă o reprezintă femeile cu funcţie de conducere în mass-media. Astfel, Cuvântul femeilor se afla sub conducerea Ortansei Satmary, Acţiunea feministă sub direcţia Valentinei D. Focşa ş. a. m. d.

De asemenea, conţinutul tematic este dezechilibrat: femeile scriu în primul rând articole despre modă – chiar şi gazetele care promovau cauza feminismului nu ies din tipar şi „susţin” ideea – publicată câţiva ani mai târziu, în 1931, de Magazinul –, potrivit căreia nu există femeie, indiferent de clasa socială şi de starea materială, care să nu se închine zeului frumuseţii. Articolele cu tematică socială şi cele politice sunt rezervate bărbaţilor, excepţie fac publicaţiile implicate direct în lupta pentru emanciparea politică a femeii, cum este Acţiunea feministă. În sfera socialului sunt prezente şi publiciste, dar care prezintă aproape numai ştiri feministe – Lumea. Bazar săptămânal rezervă o rubrică Otiliei Cazimir unde socialul, culturalul îşi fac apariţia în publicistica feminină. O excepţie în publicistica interbelică o constituie Sanda Popescu care semnează în Jurnalul literar recenzii de carte şi realizează portrete ale diferitelor personalităţi culturale; dar şi Revista scriitoarei, unde Aida Vrioni şi Constanţa Hodoş semmnează „Cronica artistică” respectiv pe cea „dramatică”.

În ceea ce priveşte imaginile feminine prezentate alături de rolurile tradiţionale ale femeilor, apar şi reprezentantele celui de-al doilea sex care sunt implicate în lupta pentru emancipare. pentru ambele cazuri Bilete de papagal stă mărturie. Reprezentantele feminismului nu sunt deloc agreate de pana acidă a papagalului Coco; voi menţiona două articole a căror lectură este elocventă: Badea Ion şi feminismul din 28 noiembrie 1928, Lăsaţi femeile să vie la mine – 8 iulie 1929.

Un alt aspect particular al publicisticii interbelice îl constituie asumarea scriiturii. Sunt multe cazurile în care articole aparţinând sferei „idilismului” nu sunt semnate sau cel mult prezintă iniţiale sau pseudonime, cu rezonanţe speciale: Valeriu, Medora, Novatella – reprezentative sunt publicaţiile Jurnalul femeii, Domniţa, Magazinul. Însă, o dată cu schimbarea conţinutului tematic, scriitura este asumată, în Comedia, articolele despre modă poartă semnătura „Aida”, pe când interviurile sau articolele din sfera socială beneficiază de întregul nume „Aida Vermont”. Pentru că o semnătură poate să ascundă un destin, publicistica privind emanciparea femeii este, în general, ocolită de pseudonime – cum sunt, de exemplu, articolele semnate de Valentina D. Focşa, Margareta Paximade Ghelmegeanu în Acţiunea feministă, Hortenisa Papadat-Bengescu – Sburătorul, Adela Xenopol, Alexandrina Cantacuzino – Revista scriitoarei ş. a.

În urma acestor „lecturi interbelice” se poate constata că în ceea ce priveşte femeile, există un partaj în publicistică în funcţie de sex, ceea ce face ca vizibilitatea mediatică a femeilor să fie redusă, reprezentarea în spaţiul public – statică şi stereotipă, iar oferta de modele – sumară.