Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Anchetă:
Evenimente literare în 2008 de ---

Care este pentru dumneavoastră evenimentul literar al anului 2008? Câte capete, atâtea păreri. Îi invităm pe toţi cititorii noştri să mediteze la întrebare şi să-şi dea un răspuns - fie şi în funcţie de o ierarhie pur subiectivă. Oferim, pentru comparaţie, opiniile invitaţilor României literare şi pe ale redactorilor revistei, în ordinea prenumelor. Întrebarea nu este, poate, din cale-afară de originală, dar avem scuza că n-am mai pus-o de 12 ani. Dintre cei care răspundeau la ea în 1996, trei sunt prezenţi şi acum: Ştefan Agopian, Mircea Cărtărescu, Alex Leo Şerban. (R.l.)



Adriana Bittel

Sastisiţi de "ziare, evenimente, din vremuri grave sau de regret", să rămînem la ale noastre, literare, care nu sînt "suspecte umbre de cabaret". Dintre cărţile-eveniment ale lui 2008, nu se poate începe decît cu Istoria critică... a lui Nicolae Manolescu. Cei care au reuşit printr-un noroc să o cumpere (Editura Paralela 45 nu s-a pregătit cum trebuia să facă faţă previzibilei avalanşe de cereri) de la Târg încă o citesc - durează ceva!, mulţi alţii aşteaptă să o găsească în librării, aşa că dezbaterile (sper că nu de tipul "de ce X şi nu Y") vor umple paginile publicaţiilor literare în 2009. Alte "cărţi ale anului" sînt cele nominalizate de noi la premiul dat cu sprijinul material al Fundaţiei Anonimul şi dintre care ne-a fost atît de dificil să alegem doar una. Despre ea - Iluziile literaturii române de Eugen Negrici şi despre foarte necesarele discuţii pe care le-a deschis - ştiţi. Nedrept de puţin a atras însă atenţia - datorită lipsei de promovare din partea Editurii Curtea Veche, timidităţii şi modestiei neobişnuite a autorului şi tirajului mic - Ultimele însemnări ale lui Mateiu Caragiale, însoţite de un inedit epistolar precum şi indexul fiinţelor, lucrurilor şi întîmplărilor în prezentarea lui Ion Iovan. Nici măcar unii critici literari obişnuiţi să primească exemplare de semnal pentru cronicile de întîmpinare n-au văzut volumul şi nu ştiu ce pierd necitindu-l. Aş vrea să cred că valoarea îşi face drum şi singură, atîta timp cît mai există pasionaţi şi cunoscători într-ale literaturii. Pentru aceştia, evenimente sînt şi elegantele şi trainicele apariţii din seria de Opere (ce-şi merită numele) ale scriitorilor contemporani, iniţiată de Polirom, din care am recitit Gabriela Adameşteanu (două volume) şi Ştefan Agopian şi Radu Cosaşu, cu cîte unul. Aşteptăm continuarea ediţiilor începute şi publicarea altor autori "cu operă". Şi din literatura străină au fost traduse anul acesta minunăţii; numai lista lor ar depăşi cu mult numărul de semne la care am dreptul. Totuşi vreau să vă semnalez o noutate de ultimă oră: traducerea integrală, la Editura Cartier, a Jurnalului lui André Gide. Cele patru masive volume, cuprinzînd şase decenii (1890-1950) sînt traduse de Cezar Sandu Tiţu, Alexandra Sandu Tiţu, Raluca Vârlan şi Luiza Vasiliu.

Am lăsat la sfîrşit un eveniment cu rezonanţe intime speciale, nu lipsit pentru mine de melancolie - aniversarea revistei noastre, pe frontispiciul căreia scriem din octombrie "anul XLI".



Alex. Leo Şerban

Nu vedeţi nimic, de Daniel Arasse, Grupul Editorial ART. Ştiu că mai toată lumea o să numească fie Istoria critică... a domnului Manolescu, fie Scrisori către fiul meu a domnului Liiceanu (fie pe amândouă), dar, pentru mine - care n-am apucat să citesc titlurile deja amintite -, cartea anului a fost acest mic volum cu o copertă neagră al istoricului de artă Daniel Arasse.

Nu vedeţi nimic este, pur şi simplu, cea mai spectaculoasă carte de istoria artei pe care am citit-o vreodată! Investigând (la modul aproape detectivistic) tablouri celebre - printre care Meninele lui Velázquez -, regretatul Arasse reinventează, de fapt, critica de artă: fiecare tablou este comentat în alt stil - care merge de la mereu-colocvial la uneori-dialogal. Este vorba, aşadar, despre o dublă virtuozitate: a interpretărilor (întotdeauna surprinzătoare) şi a stilurilor (idem). Erudiţia este imensă, doar că e "parfumată" cu un strop de savoare. Savoir, saveur... Ca un Barthes care ar fi înlocuit neologismele cu argoul.

Două vorbe (totuşi!) despre cartea domnului Manolescu şi despre cea a domnului Liiceanu. Dl Manolescu scria, într-un editorial din "Adevărul", că a scris cartea ca un fel de pledoarie (polemică) pentru Memorie; ironia face ca ea să fie singura Istorie citită mai curând de la coadă spre cap. Toată lumea bifează (cumva compulsiv) contemporanii, lăsând de izbelişte cronicarii (şi, deci, Memoria): a spune din ce motiv mi se pare superfluu... Dl Liiceanu s-a "dezgolit" (unii zic "în fine!", alţii - mai maliţioşi - au comentat, apăsat, "cui prodest?") în această carte; am citit mai tot ce s-a scris despre ea, iar reacţiile mi se par destul de înduioşătoare: cronicarii par să descopere, stupefiaţi, că un filozof se dă cu colonie Roger & Gallet! Iată unul din multele avantaje de a fi filozof: atunci cînd am scris, în Dietetica lui Robinson, că folosesc Acqua di Parma, informaţia a trecut neobservată; atunci când dl Liiceanu vine cu o contra-ofertă, toată lumea ridică din sprâncene...

Alexandru Matei

Criteriul meu nu e estetic, ci sociologic, "mentalitar".

În 2008, remarc, în funcţie de impact şi consecinţe previzibile, ca şi în funcţie de aptitudinea de a atrage reflecţii: 1. scandalul "poneiului roz", care a nuanţat poziţii, a mai separat odată apele politice, a reconfigurat întrucîtva spaţiul cultural şi a drenat simpatii şi antipatii. 2. Istoria literaturii române de la origini pînă astăzi, un rămas-bun, întîrziat puţin, luat literaturii ca obiect axiologic şi politic. Îmi pare rău că Nicolae Manolescu nu-mi spune nimic, aici, din ceea ce s-a schimbat în discursul istoriei literare în ultimele decenii. 3. Cîteva iniţiative editoriale: Polirom, cu Operele scriitorilor români contemporani şi cu colecţia de studii medievale; colecţia de teorie de la Art, de fenomenologie de la Humanitas, de literatură universală contemporană de la Cotidianul (Univers) şi de literatură clasică de la Adevărul. 4. Cîteva cărţi: cele ale lui Paul Cornea şi Eugen Negrici de la Cartea Românească, teza despre avangarda românească a lui Paul Cernat, eseurile lui Ovidiu Hurduzeu şi Mircea Platon, Dan Ungureanu, Iluziile anticomunismului. 5. Dezbaterea de la CADI referitoare la "Campania împotriva intelectualilor". 6. Venirea şi plecarea de la revista "Cuvântul" a lui Sorin Antohi, relansarea revistei cu Paul Cernat şi Victor Rizescu. 7. Întîlnirile de la Centrul de teorie literară "Tudor Vianu" (în primul rînd: Conferinţa anuală de teorie literară) şi cele de la "Casa Lovinescu", cu miză, cu miez, chiar dacă unele mai puţin accesibile (cele fenomenologice). 8. Mărturisirea "anti-modernă" a lui Paul Cernat şi reacţiile venite în special din partea lui Daniel Cristea-Enache. Cam atît, la repezeală, dar regret că nu circul mai mult prin blogosferă, pentru a remarca, în mod sigur, alte evenimente, voci, configuraţii.



Alex Ştefănescu

N-am citit încă Istoria critică a literaturii române de Nicolae Manolescu (nici n-am deschis-o, pentru că încă nu mi-am procurat-o, iar autorul nu mi-a dat un exemplar cu autograf, aşa cum făcea pe vremuri când îi apărea o nouă carte), dar consider apariţia ei principalul eveniment literar al anului. De ce? Pentru că Nicolae Manolescu este criticul literar numărul 1 al ţării. Decenii la rând şi nu oricând, ci în timpul comunismului, când se promova oficial o falsă literatură, a apărat cu consecvenţă şi talent, cu îndrăzneală şi eficienţă, valoarea estetică. Mă interesează în cel mai înalt grad ce opinii are acest lider de opinie, cunoscut pentru independenţa sa de gândire, despre marii noştri scriitori. Când am să am şi eu, în sfârşit, un exemplar din Istoria ... sa, am s-o deschid întâi nu - cum fac alţi autori - la capitolul despre mine, ci la acela despre Eminescu. Spune-mi ce înţelegi din Eminescu ca să-ţi spun cine eşti...

Presupunând, prin absurd, că n-aş fi de acord cu nici una dintre frazele critice din cele peste 1500 de pagini ale cărţii, tot aş considera apariţia ei un eveniment, pentru că ea reprezintă opera atotcuprinzătoare a unui critic care a dat tonul în literatura română timp de aproape o jumătate de secol.

Angelo Mitchievici

În mod cert, evenimentul literar al anului 2008 îl constituie apariţia monumentalei Istoria critică a literaturii române a lui Nicolae Manolescu, istorie gestată mai bine de 25 de ani. Cu acelaşi titlu, în 1990 apărea primul volum, însă actuala istorie nu reprezintă o completare, ci o reconstrucţie. Factorul polemic este determinant în constituirea ei alături de faptul de gust, pentru că avem în primul rând o istorie a gustului unui critic literar de bun gust a cărui personalitate se exprimă tranşant, arhimedic şi cu o forţă de convingere care are în spate o experienţă culturală vastă şi o cunoaştere "tematică", pas cu pas a literaturii postbelice. Sunt câteva din punctele esenţiale care vor face obiectul unor polemici în lumea literară, de la omisiuni spectaculoase la prezenţe "noi", de la schimbări de accent canonic la reevaluări surprinzătoare şi este inevitabil ca o serie de opinii să nu stârnească controverse. De asemenea, Nicolae Manolescu deconstruieşte şi mecanismul literaturii postbelice în raport cu ideologia, având "avantajul" de a se fi aflat în ochiul ciclonului, de aceea experienţa de istoric literar se conjugă pe acest interval cu aceea a combatantului şi este de amintit cel puţin rolul Cenaclului de Luni în formarea unei noi generaţii literare, generaţia '80. Cred că această istorie vine să completeze fericit cele trei volume despre romanul românesc, Arca lui Noe (1980-1983), unde avem o altă vedere panoramică asupra literaturii din perspectiva istoriei unui gen literar. "Istoria" marchează şi un moment de repliere, de bilanţ notabil, un punct de belvedere pentru o literatură oferind întregii comunităţi critice ocazia de a (se) reflecta prin intermediul reflecţiei unuia din membrii ei prestigioşi.



Antonio Patraş

În toamna aceasta, la Universitatea din Cluj, în cadrul unui "workshop" (cum se spune mai nou), Sanda Cordoş a reuşit să adune la un loc pe cei mai buni specialişti în "Cercul Literar de la Sibiu" din ţară şi din străinătate, cum şi numeroşi reprezentanţi de elită ai lumii academice, interesaţi de subiect. Amintesc doar pe Virgil Nemoianu (cu o excelentă conferinţă despre modelul idilic în literatura română), Ion Vartic, Petru Poantă, Daniel Cristea-Enache, Dan Damaschin sau Caius Dobrescu. Au venit şi Elisabeth Mocanu, doamna care i-a ajutat pe cerchişti în momente grele (vezi corespondenţa lui Ion D. Sîrbu), şi Zorina Regman, soţia "duhliului" cronicar de la "Tomis". Evenimentul trebuie semnalat încă şi mai insistent decât se obişnuieşte, având în vedere tăcerea inexplicabilă ce s-a aşternut de la o vreme peste numele semnatarilor "manifestului" din 1943, intelectuali de sobră ţinută morală, nedispuşi la tranzacţiuni lesnicioase, nevoiţi să îndure ani la rând prigoana regimului comunist. Au fost trei zile pline de comunicări şi dezbateri interesante, în care a strălucit, ca de obicei, infatigabilul Nicolae Balotă, de astă dată în postura de admirabil orator şi profesor de etică aplicată. Discursul de deschidere al domniei sale, entuziasmant, a ridicat sala în picioare. Însă aplauzele vorbitorul le-a primit cumva jenat, ca pe o manifestare lipsită de pudoare - într-adevăr, cărturarul veritabil nu e un actor. El nu trăieşte cu gândul la public. De aceea, e de preferat să-i facem mai degrabă o reverenţă, după tipicul de altădată.



B. Elvin

În 2008, an care se remarcă prin abundenţa editorială şi înmulţirea scrierilor de calitate, sare în ochi apariţia la Polirom a seriei ŤOpereť. Până la ora de faţă s-au tipărit texte semnate de Gabriela Adameşteanu, Norman Manea, Ştefan Agopian, Radu Cosaşu, Emil Brumaru. Importanţa acestor volume care uneori corectează sau confirmă judecata de ieri asupra lor, iar alteori evidenţiază aspecte ale paginilor prea puţin luate în seamă, constă în faptul că ele îşi adeveresc durabilitatea. O trăinicie cu atât mai vădită cu cât aproape toate cărţile reeditate azi au avut de înfruntat, la vremea conceperii lor, împotriviri şi rezistenţe ce păreau de neînvins. Nu-ţi închipuiai că vor scăpa cu viaţă. Iar, dat fiind fatala oscilaţie în timp a gustului, te întrebai dacă îşi vor păstra actualitatea artistică. Or, recitindu-le, descoperi că talentul autorului a menţinut teafăr înţelesul şi emoţia filelor. Mai mult, descoperi c-a rămas intactă acea stare de necesitate în care are loc comunicarea cu lectorul. Adaug că prin ŤOpereť se poate dovedi, câteodată direct, alteori prin amnezii deliberate, o poziţie, ori o opoziţie declarată a celui suspectat din principiu în regimurile despotice, întrucât e un avut proprietar de cuvinte, dispune de un primejdios vocabular de nuanţe, precum şi de un expresiv album de tăceri sau că-i în stare să dea pe faţă lehamitea, furia rostirii anumitor vorbe băgate cu de-a sila pe gâtul tuturora. Şi se mai poate demonstra bucuria vitală a scriitorului, voluptatea lui de a fi şi de a ţine condeiul în mână.



Bianca Burţa-Cernat

În 2008 au apărut, ca şi în alţi ani, cărţi remarcabile. Despre foarte puţine s-ar putea spune, însă, că reprezintă un ",eveniment". Oarecare vîlvă au stîrnit cîteva cărţi de critică. E vorba de Eminescu. Negocierea unei imagini, studiul meta-eminescologic al lui Iulian Costache, de Iluziile literaturii române, spumosul eseu anti-conformist al lui Eugen Negrici şi de volumul de fine expertize al profesorului Paul Cornea, Delimitări şi ipoteze. (Am numit aceste cărţi în ordinea apariţiei lor.) Nu s-a discutat îndeajuns (şi e regretabil) despre Mistificţiunile lui Mircea Anghelescu?

Evenimentul literar/editorial al anului a fost creat - o scriu cu riscul de a repeta o observaţie de domeniul evidenţei - tot de o carte de critică, mult aşteptată. O carte mare, la propriu: Istoria critică a literaturii române. Nu spun mai multe aici despre tomul manolescian, pentru că, vorba cuiva, ",nu e nici locul şi nici timpul"?



Codrin Liviu Cuţitaru

Cred că principalul eveniment literar al ultimilor ani şi, cu precădere, al lui 2008, este o anumită normalizare a vieţii culturale autohtone, după un deceniu şi jumătate de ambiguitate parţială şi totală. Au apărut reviste noi, s-au conturat generaţii proaspete de scriitori şi editurile au început să-şi împartă succesul de piaţă, după mai multă vreme de hegemonie nestingherită a Poliromului ieşean şi a Humanitasului bucureştean. Paralela 45, Curtea Veche, Minerva şi Grupul Editorial Leda Corint şi-au diversificat producţia de carte, intrînd într-o ritmicitate a tipăriturilor ce sugerează atmosfera culturală a unei societăţi aşezate. Aş remarca, în primul rînd, profesionalismul publicaţiilor de la editurile amintite. El merge de la calitatea tipografică a volumelor (în sfîrşit, echivalentă cu cea apuseană), pînă la aparatul critic impresionant (atunci cînd vorbim de ediţii) ori valoarea versiunii româneşti (în cazul traducerilor). Au (re)venit editorial istorici literari, critici şi traducători de referinţă. Pentru prima dată, "evenimentele literare" ale unui an (2008) se distribuie la mai multe edituri. Dintre numeroasele cărţi importante publicate, m-aş opri la Istoria critică a literaturii române de Nicolae Manolescu (Paralela 45), Scrisori către fiul meu de Gabriel Liiceanu (Humanitas), Călătorii imaginare de Edgar Allan Poe (Polirom), cel de-al treilea volum din seria monumentală a operei poeşti, traduse în limba română de profesorul clujean Liviu Cotrău, Fugi, Rabbit de John Updike (Leda Corint), primul volum dintr-o serie celebră în literatura americană, în tălmăcirea strălucită a Antoanetei Ralian şi a lui George Volceanov, Dragoste în vremea holerei de Gabriel García Márquez (reeditare la RAO) şi Arta romanului de Milan Kundera (Humanitas). Lor ar trebui adăugate multe altele. Dacă politicienii nu ne-ar ameninţa zilnic cu criza, mai că mi-ar veni să mă cred trăitor al unor vremuri normale şi să strig, ca şi Arhimede, Evrika!



Cornel Ungureanu

Nu pot să gândesc ierarhiile - evenimentele - anului 2008 fără o participare inevitabil subiectivă. Sunt cărţi îndelung aşteptate care ar ţine de o terapie norocoasă atunci când, după mulţi ani de scris, eşti cuprins de maladiile lehamitei. Aşa că sunt fericit că în 2008 a apărut Istoria critică a literaturii române a lui N. Manolescu, o carte care arată cât de necesară devine Geografia literaturii române. Cât de - pentru mine - obligatorie. Iluziile literaturii române de Eugen Negrici este, într-un fel (sau în mai multe feluri) complementară cu Istoria secretă a literaturii române. Iar romanul lui Eugen Uricaru (Cât ar cântări un înger) mă îndreptăţeşte să tipăresc ediţia a doua, revăzută şi adăugită, din A muri în Tibet.

Două aniversări, prima a Echinoxului (o instituţie fabuloasă, cu iniţiative ce rămân a fi studiate) şi una a Cenaclului Pavel Dan, al studenţilor din Timişoara atrage atenţia asupra Istoriilor... ce rămân, încă, a fi scrise. Cum ne sugerează, de altfel, toate Istoriile... acestui an, cărţi-eveniment ale acestui timp al culturii.



Cosmin Ciotloş

Chiar făcând abstracţie de întregul delir mediatic prilejuit de acest volum, Istoria critică a literaturii române rămâne evenimentul literar cel mai semnificativ al anului tocmai încheiat. După ce, timp de patruzeci de ani, Nicolae Manolescu a impus, în vremuri de presiune ideologică, necesarele adevăruri pauşale, iată-l, astăzi, afirmându-şi răspicat, în paginile unei cărţi impunătoare, suma completă de adevăruri personale.

Uneori, ele coincid în formulări cu cele din cronicile scrise de aceeaşi mână, altcândva, la cald. Lucrul nu e cu desăvârşire nou. Călinescu însuşi, în Istoria lui din 1941, se folosise, opulent, de verdictele aride stilistic ale mult mai aplicatului Lovinescu, adăugându-le monograma expresivităţii sale inconfundabile. În plus, dacă - după cum s-a repetat deja până la saţietate - Istoria critică e una, totodată, a receptării, Manolescu nu putea să facă abstracţie de propriile, exemplare, articole. Odată ce a reprodus, cu nefirească - prin tradiţie - onestitate, pasaje aparţinând altor critici literari, n-ar fi fost fair play să nu se citeze, fără imperativul ghilimelelor, pe sine.

Alteori, contradicţia e atât de frapantă încât beneficiază şi de un efect de întărire suplimentar. Când nu mai e de acord cu mai vechile ierarhii personale, Nicolae Manolescu îşi exersează, compensator, dincolo de o anume nostalgie inerentă, spiritul prin esenţă ludic, predispus în egală măsură la risc şi la sublim.

Dar, dacă n-ar fi fost aşa, Istoria critică a literaturii române ar fi avut aerul unei colecţii de aprobări formale, administrative aproape, ale unei stări de fapt deja existente în netulburatul mental colectiv.



Cristian Teodorescu

Două au fost evenimentele care mi-au atras atenţia în mod special în acest an. În ordine cronologică, primul a fost apariţia la Editura Polirom a seriei de autor Norman Manea. Condiţii grafice excelente la un preţ relativ accesibil. Norman Manea merita cu vîrf şi îndesat o asemenea ediţie.

Cel de-al doilea - Istoria critică a literaturii române de Nicolae Manolescu lansată la Tîrgul Gaudeamus de Editura Paralela 45 e de departe cel mai important eveniment al anului şi un moment de vîrf pentru cultura română. O asemenea carte apare o dată la un secol şi face epocă.

Dan C. Mihăilescu

Ca paseist nevindecabil, fireşte că Memoriile lui Valeriu Anania au constituit pentru mine cu adevărat romanul anului 2008 (alături de naraţiunile captivante semnate de Stelian Tănase, Filip Florian, Doina Ruşti, Daniel Bănulescu, Dan Stanca, Adrian Sângeorzan, Marius Daniel Popescu), în vreme ce marea revelaţie mi-au oferit-o "confesiunile cafegiului" Gheorghe Florescu.

Am presimţit încă dinspre finele lui 2007 (nici nu era greu, ce-i drept) că 2008 va fi anul istoriei literare. L-am început năvalnic sub semnul "istoriei secrete" a lui Cornel Ungureanu, ni l-a tăiat cu securea-n două istoria iluziilor lui Eugen Negrici şi ni l-a copleşit de-a binelea "istoria critică" a lui Nicolae Manolescu.

Corespondenţa dintre Dinu şi Nelli Pillat, noua ediţie a jurnalului lui Arşavir Acterian, scrierile lui Eliade din 1928, albumul lui Nicolae Şt. Noica Lucrări publice din vremea lui Carol I, primele cinci volume din seria de Opere Nicolae Steinhardt, "ora de istorie" de la Fundaţia Academia Civică, Vladimir Tismăneanu şi volumul dedicat lui Leonte Răutu, cărţile-document realizate de Dora Mezdrea, Marius Oprea şi Petre }urlea împreună cu manifestul lui Mircea Platon şi Ovidiu Hurduzeu A treia forţă, completează incitant tabloul subiectiv al unui an altminteri belaliu şi cu moştenire sleită.



Daniel Cristea-Enache

În pofida criziştilor şi pesimiştilor, şi anul 2008 a oferit o serie de evenimente literare: lansări impresionante (cum a fost cea a Istoriei... lui Nicolae Manolescu), colocvii academice cu ştaif (cum a fost cel de la Cluj, consacrat Cercului Literar de la Sibiu), manifestări cu scriitori de vârf şi un public consistent (ca la Festivalul de Poezie de la Iaşi).

Totuşi, titlurile de carte sunt cele care fixează nivelul unui an literar. Iată deci unsprezece titluri remarcabile (şi remarcate, la apariţie): Zilele regelui de Filip Florian, Ultimele iubiri de Virgil Duda, Cu dinţii de lână de Livius Ciocârlie, Tovarăşe de drum (coordonatori: Radu Pavel Gheo şi Dan Lungu), Oameni şi cărţi de Gabriel Dimisianu, Craterul Platon de Liviu Ioan Stoiciu, Cartea micilor invazii de Ştefan Manasia, Iluziile literaturii române de Eugen Negrici, Mistificţiuni de Mircea Anghelescu, Floarea de menghină de Svetlana Cârstean. Şi, last but not least, o carte ce scapă clasificărilor de gen: Ultimele însemnări ale lui Mateiu Caragiale... în prezentarea lui Ion Iovan.



Emil Brumaru

Cel mai important eveniment literar din anul 2008 a fost apariţia Istoriei critice a literaturii române a lui Nicolae Manolescu. Am avut norocul să cuprind cu o singură viaţă trei momente de graţie: Istoria literaturii române a lui George Călinescu, în 1941, Istoria literaturii române contemporane 1941-2000, în 2005, a lui Alex Ştefănescu, şi, iată! Istoria critică a lui Nicolae Manolescu. E prematur să încerc o cît de succintă descriere a ei. Trebuie ca lucrurile să se mai aşeze! Vor fi luni, poate ani de lectură pe îndelete. Impune deocamdată prin masivitatea construcţiei, prin efortul uriaş al autorului, prin puterea de a sintetiza, netulburat de vînzolelile vremurilor, o întindere de 500 de ani de literatură. Normal că m-am oprit în primul rînd la Eminescu! Şi surpriza a fost destul de plăcută să-mi regăsesc numele, alături de al lui Şerban Foarţă, printre cei care au preluat cumva, fără s-o ştie, una din modalităţile de-a scrie ale marelui poet. E destul de încurajator pentru mine!



Gabriel Chifu

2008 este anul în care am sărbătorit centenarul Societăţii Scriitorilor Români, instituţie pe care o continuă Uniunea Scriitorilor. Dincolo de aniversarea în sine, a fost un prilej să reflectăm asupra modalităţilor concrete prin care se poate realiza o necesară reformare a U.S.R., astfel încât ea să-şi afirme viabilitatea în condiţiile date, diferite de cele din trecutul apropiat. Această schimbare la faţă a U.S.R. ar trebui să cuprindă şi o întoarcere la numele dintâi: se ştie, suntem şi după cum este numele pe care-l locuim.

În domeniul cărţii româneşti, am reţinut mai multe apariţii valoroase. Dintre ele, una se detaşează categoric şi reprezintă evenimentul anului (şi nu numai al acestui an...): Istoria critică a literaturii române. Într-o cultură ca a noastră, aflată în suferinţă la capitolul proiecte-monumentale şi la capitolul proiecte-duse-până-la-capăt (vieţuim, nu-i aşa, sub semnul delăsării, al precarităţii şi improvizaţiei, sub semnul legendei despre zidirea de peste zi care se surpă noaptea, altfel zis, suntem maeştri în arta repetatei destrămări şi luări de la început...), această lucrare iese din regula românească: este şi impunătoare, este şi încheiată. Seamănă cu o piramidă, piramida-lui-Manolescu. Ea va isca, inevitabil, uriaşe patimi, contestări violente şi aplauze entuziaste. E şi normal, căci apariţia ei produce considerabile mişcări tectonice, după ea relieful literaturii noastre este altul.







Gabriel Dimisianu

A fost un an literar cu măcar câteva evenimente reale, observabile de către cei care au izbutit să se sustragă, cât de cât, zarvei politicului şi valului de mondenităţi jenante deversat de televiziuni.

Un evenimet real a fost sărbătorirea centenarului SSR, prin sesiunea solemnă de la Bucureşti şi prin altele din ţară, ilustrându-se astfel ideea de continuitate a mişcării noastre literare, în forme instituţionalizate.

Festivalul "Zile şi nopţi de literatură" de la Neptun, ajuns la ediţia a şaptea, avându-l printre participanţi, în acest an, pe laureatul Nobel Orhan Pamuk, poate fi trecut şi el printre evenimente.

Amploare de eveniment s-ar fi cuvenit să aibă, după mine, împlinirea celor 40 de ani de apariţie a României literare. Nu s-a întâmplat acest lucru în împrejurări în care numărul aniversar al revistei ar fi putut fi şi ultimul.

Cărţi-eveniment, adică ieşite din serie, au fost mai multe în 2008, dintre care sunt de amintit neapărat Iluziile literaturii române de Eugen Negrici, intens premiată, şi, acum în urmă, ocupând imediat toată scena, Istoria critică a literaturii române de Nicolae Manolescu.

Eseul lui Negrici a surprins prin radicalitatea acţiunii demitizatoare. Cât de oportun ar fi fost demersul său în anii protocronismului de stat, ai triumfalismului ca politică oficială! Nu l-a făcut atunci, pentru că nu se putea. Nici azi nu e târziu, din moment ce cartea are atâtea ecouri.

Istoria lui Nicolae Manolescu, oricât de critică, exprimă în esenţă izbânda spiritului de construcţie în literatura română. O face cu o forţă de cuprindere, de sintetizare şi de exprimare neatinse de altcineva de la G. Călinescu încoace.

Un cuvânt şi despre aniversările scriitorilor din acest an, aproape ignorate, necum să mai treacă drept evenimente, cum se întâmpla altădată. Prozatorul Augustin Buzura, criticul C. Stănescu au împlinit 70 de ani. 75 de ani a împlinit Eugen Simion, cât ar fi împlinit, dacă ar fi vrut soarta, şi confraţii săi Nichita Stănescu şi Al. Ivasiuc. Dumitru Micu, istoricul literar şi profesorul atâtor serii de scriitori români contemporani, a împlinit în tăcere 80 de ani. Septuagenar se pregăteşte să devină, în ziua de 1 ianuarie 2009, poetul Emil Brumaru. Îl felicit de pe acum.



Gabriel Liiceanu

Pentru mine evenimentul anului 2008 este succesul uriaş pe care l-a avut publicarea trilogiei Orbitor în Suedia. Mircea Cărtărescu a devenit astfel scriitorul român care s-a apropiat cel mai mult de Premiul Nobel. Versiunea suedeză a romanului a beneficiat de zeci de cronici cu elogii apăsate. Citez la întâmplare - fiindcă în toate există fraze de un entuziasm notabil - dintr-un articol intitulat Din aceeaşi clasă ca Dante, semnat de Christian Swalander: "Cărtărescu îşi are locul printre candidaţii la Premiul Nobel ş...ţ. Se poate spune că ar merita cu prisosinţă premiul. Pentru valoarea lui ca scriitor asta n-are însă nici o semnificaţie, căci valoarea nu e atinsă de decizia Academiei". Orbitor este pe locul al doilea în topurile de carte apărută în Suedia şi e prima menţionată în topurile norvegiene pe 2008.



Gheorghe Grigurcu

Trăim într-un mediu saturat de evenimente. Concrescute cu presa şi audiovizualul ce-au dobîndit respectabile proporţii mereu în creştere, ele par a lua naştere nu în real, ci în laboratoarele mass media, produse sintetice pe care le consumăm zilnic aidoma unor tablete în lipsa cărora n-am putea mînca, n-am putea dormi. A le clasa, a le ierarhiza devin operaţii dificile şi funciarmente zadarnice. Care ar fi cel mai important eveniment al anului - iată o întrebare de-a dreptul himerică. Dacă ne referim la cultură, sutele de periodice care apar azi în România nu sunt decît bisericuţe în care se celebrează nu o dată, ba chiar foarte adesea, gloriolele locale, investite cu o rezonanţă pe rază scurtă şi foarte scurtă. Apar şi cărţi cu nemiluita, unele de un vădit, uneori excepţional interes, în fluxul altora, cu mult mai numeroase, de o iremediabilă mediocritate care se întîmplă să nu fie doar agasantă devenind comică. Iar festivalurile literare s-au multiplicat şi ele peste măsură, plasîndu-şi intenţiile, e drept, în sfera salutară a contactelor omeneşti dintre condeieri, care, întîlnindu-se, au prilejul a constata că ai lor confraţi nu sunt nişte abstracţiuni. Şi atunci? Cum am putea selecta reviste / cărţi / colocvii etc. fără a greşi, mai ales cînd ni se cere superlativul, a cincea esenţă? Pe de o parte nu suntem la curent - cum am putea fi? - cu toţi factorii ce s-ar cuveni luaţi în seamă, pe de alta intervine subiectivitatea noastră care nu e numai acută, creatoare, formidabilă, ci şi obosită, sastisită, resignată. Cîteodată, să recunoaştem, iritabilă, înciudată, capricioasă. N-ar fi în cazul acesta mai cuminte să socotim întreaga masă a producţiei literare, în secţiunea sa anuală ce ni se propune, un unic eveniment? Precum un nor din nebuloasa căruia se slobod ploile rodniciei sau numai ale monotoniei, ale plictisului asasin. Şi să îngînăm cu poetul: "Erau ziare, evenimente ...".



Horia Gârbea

O dată la 65 de ani! Niciodată de acum înainte...

Evenimentul cel mai important literar, cultural în general, al anului 2008 este apariţia Istoriei critice a literaturii române de Nicolae Manolescu. Este probabil ultima istorie de acest fel la noi şi în Europa, iar autorul ei e ultimul critic care se va mai încumeta să realizeze, de unul singur, asemenea faptă. Dar anul 2008 a mai adus evenimente literare, nu atît de importante, cel al Istoriei fiind, în fapt, evenimentul ultimilor 20 (sau 65?) de ani. Ea, Istoria formează o pereche stranie cu Iluziile literaturii române de Eugen Negrici. O carte-eveniment care, dacă ar fi integral valabilă, ar face-o inutilă pe prima. Faţă de cele două mîini care se desenează reciproc, imaginea emblemă a Istoriei lui Manolescu, putem să ne imaginăm o mînă care desenează şi o alta care, în timp ce e desenată, o şterge pe prima!

Au mai fost însă şi alte evenimente între care: apariţia, cu o întîrzire care îl pune în valoare, a volumului Universitas - A fost odată un cenaclu (istoria formării unei promoţii, prima ce va debuta în libertate, după 50 de ani de dictaturi), coordonator Mircea Martin, Centenarul SSR-USR, organizaţiile scriitorilor într-un secol şi, în context, călătoria scriitorilor "pe Calea Regală" cu Trenul Regal şi toate elementele adiacente (volume, filme).

Alte evenimente: relansarea revistei Luceafărul în anul semicentenar, apoi revenirea ei şi a României literare la Uniunea Scriitorilor. Nişte evenimente constituie faptul că Festivalul de la Neptun, ceremoniile de decernare ale Premiilor USR şi ASB... nu mai constituie "evenimente", ci ţin acum de normalitatea vieţii literare.

Nu ezit să trec între evenimentele literare, sau care vor influenţa literatura contemporană, renovarea Casei Zaharia Stancu de la Neptun. Trebuie notate şi două (re)debuturi care m-au pus pe gînduri: Iulian Costache cu volumul despre Eminescu şi Anca Mizumschi, poeta Pozelor cu zimţi. Alte volume peste care nu se poate trece sînt oglinda bine şlefuită a unei epoci: Fantoma din moară de Doina Ruşti, Cît ar cîntări un înger de Eugen Uricaru, Oameni şi cărţi de Gabriel Dimisianu.

Pentru mine, în ordine personală, evenimentul anului, incomparabil de altfel cu cele de mai sus, a fost apariţia cărţii Trecute vieţi de fanţi şi de birlici şi buna ei primire în presă.



Ioana Nicolaie

Evenimentele sunt un lanţ, iar verigile anului aproape încheiat par greu de pus laolaltă. Pentru că ele se leagă de numele mari - Orhan Pamuk şi Peter Esterhazy au fost în România, de edituri - au publicat mult, cu folos, stârnind vâlvă la unele apariţii, de instituţii - Institutul Cultural Român din Suedia a prezentat extraordinar literatura română la Târgul de Carte din Göteborg, de spaţiul virtual - Polirom a gândit www.romanianwriters.ro, iar Humanitas are, de curând, o frumoasă pagină web -, de emisiuni culturale precum cea moderată de Dan C. Mihăilescu care merge de ani buni înainte, de Festivaluri naţionale şi internaţionale, de traduceri în/şi din literaturi care contează, de cărţi - de la Confesiunile unui cafegiu de Gheorghe Florescu la Iluziile literaturii române de Eugen Negrici sau la Zilele regelui de Filip Florian. Pe lîngă evenimente, apar, ca nişte cârlige legate de istorie, şi mari evenimente. În 2008, în a doua jumătate a anului, au fost două: Istoria literaturii române de Nicolae Manolescu şi Scrisori către fiul meu de Gabriel Liiceanu.



Ioana Pârvulescu

În octombrie 2008, România literară a împlinit 40 de ani. Bătuţi pe muchie. Printr-una din acele coincidenţe fericite, care ţin de armoniile poetice ale lumii, vârsta revistei noastre a rimat cu numărul în care a fost, cu discreţie, aniversată. Merita, desigur, mai multe felicitări. Dacă nu pentru altceva, măcar pentru rezistenţă în vremuri de tranziţie.

Specialiştii în sondaje şi statistici spun că fidelitatea faţă de un loc de muncă e unul dintre multele lucruri la care românii stau foarte rău. Păcat că nu au fost întrebaţi şi redactorii României literare, că procentul ar fi crescut semnificativ: Gabriel Dimisianu lucrează de 40 de ani aici. Adriana Bittel de 37. Nicolae Manolescu de 18 (fără a mai menţiona anii de rubrică). Alex Ştefănescu tot de 18. Constanţa Buzea la fel. Marina Constantinescu şi cu mine de 15 ani. Semnatarii de rubrici sunt şi ei extrem de fideli: Cristian Teodorescu scrie săptămânal la România literară de aproape 20 de ani. Emil Brumaru, Rodica Zafiu, Constantin }oiu, Mihai Zamfir, Tudorel Urian cam la fel, nu le mai ştiu socoteala. Şi cei de la "tehnic" au performanţe, dacă e să o pomenesc numai pe dna Geta Gheorghiu, care de 40 de ani culege textele colaboratorilor, mai întâi la maşina de scris, acum la computer. Dintre cei mai tineri, cei mai fideli sunt, până acum, Daniel Cristea Enache, Cosmin Ciotloş şi Simona Vasilache. Ultimul venit e Sorin Lavric, şi el din categoria fidelilor.

România literară a împlinit 40 de ani. E un eveniment literar! Să fiu iertată că, asumându-mi tirania subiectivităţii, îl aşez pe locul I.



Marta Petreu

Dacă nu ar fi apărut Istoria... lui Nicolae Manolescu, aş fi avut mare bătaie de cap să spun care este marele eveniment literar al anului 2008. Pentru că, fiind noi o cultură matură şi în efervescenţă creatoare şi recuperatoare, numărul de cărţi interesante care apar este mare, iar numărul evenimentelor literare însemnate, de asemenea. Apariţia Istoriei critice a literaturii române a simplificat situaţia - nimic nu o poate concura. S-a spus în presă despre Istorie... că o să provoace mari discuţii. Nu mă îndoiesc. Dacă o citeşti dinspre sfîrşit spre început, începi, fireşte, să retuşezi polemic "lista lui Manolescu". Dacă însă o citeşti cuminte, dinspre început spre sfîrşit, cartea te cuprinde şi te cucereşte pe nesimţite, ca o viziune critică frumoasă şi coerentă asupra propriei noastre identităţi. Mă tem că, dintre toate domeniile culturii româneşti, numai literatura are, prin succesivele istorii ale literaturii, conştiinţa critică de sine asupra derulării sale. La capătul seriei Maiorescu - Lovinescu - Călinescu, Nicolae Manolescu vine cu Istoria... sa, scrisă cu un soi de voioşie..., cu o predilecţie evidentă pentru linia raţionalist-clasică a literaturii române şi cu un soi de circumspecţie pentru aspectul manierist (folosesc termenul în accepţiunea tipologică, aceea consacrată în filosofia culturii). E o carte solară, bine-dispusă, care-i va indispune pe foarte mulţi... Pentru cărţile mele, şansa de-a fi fost citite de Manolescu echivalează cu Judecata de Apoi.



Mircea Cărtărescu

De data asta e mănăstire-ntr-un picior. Fireşte că, de departe, evenimentul anului e Istoria... lui Nicolae Manolescu. Este însă un fel de nedreptate făcută altor cărţi când apare-n bilanţuri o astfel de carte a cărei viaţă se măsoară, de fapt, nu în ani, ci în decenii. Aceste singularităţi ne-mpiedică să vedem diversitatea din jur a scrierilor strict contemporane nouă, în anul care, iată, se pregăteşte de plecare. Doar dacă vom numi Istoria critică a literaturii române cartea deceniului vom putea onora adevăratele cărţi ale anului, care după părerea mea sunt trei, în trei zone literare total diferite: Scrisori către fiul meu de Gabriel Liiceanu, Ultimele însemnări ale lui Mateiu Caragiale de Ion Iovan şi Iluziile literaturii române de Eugen Negrici. Fiecare dintre ele e prea de ajuns pentru ca 2008 să fie un an memorabil pentru literatura de azi.



Mircea Lazaroniu

Două apariţii mult aşteptate au dominat, din punctul meu de vedere, producţia editorială autohtonă din 2008. Spre amărăciunea mea, am reuşit să cumpăr doar una din ele. E vorba de Ultimele însemnări ale lui Mateiu Caragiale, cartea lui Ion Iovan, unul dintre cele mai originale, mai dezinhibate şi mai subtile romane româneşti din toate timpurile. Oricît de şocante ar fi unele amănunte pentru îndrăgostiţii de Mateiu - mi-e greu să mă împac cu ideea că autorul Crailor ar fi putut avea un fiu postum -, e greu să nu admiri meşteşugul artistului şi tenacitatea rară a omului care s-a ferit de luminile rampei.

Nu fac parte dintre privilegiaţii care au reuşit să cumpere Istoria... lui Nicolae Manolescu. Sunt nerăbdător să confrunt impactul viitoarei lecturi cu entuziasmul pe care mi-l stîrnea criticul la sfîrşitul adolescenţei. Pe atunci, în anii '90, îmi apărea mai limpede importanţa lui Nicolae Manolescu nu doar citindu-l cu pasiune şi înţelegînd rolul său într-o epocă, ci şi văzînd cum arată de regulă oamenii care îl resping: nenumărate personaje cu un trecut greu se schimonoseau pline de ură rostindu-i numele.



Mircea Mihăieş

Dacă sunt limitat la un singur eveniment, n-am încotro şi răspund: apariţia Istoriei critice a literaturii române, de Nicolae Manolescu. O fac plasându-mă în perfectă falsitate intelectuală, de vreme ce încă n-am citit cum se cuvine cartea. Dar însăşi apariţia volumului a fost un eveniment cum arareori se întâmplă să vezi la noi. N-am să uit prea repede privirile îngrijorate, indignate, chiar speriate, ale sutelor de oameni ce veniseră cu banii pregătiţi la Târgul Gaudeamus şi care s-au întors acasă cu genţile goale. Paginile pe care le-am parcurs m-au convins prin ton, înălţimea judecăţii, viteza "naraţiunii critice", percutanţa stilistică şi chiar prin inevitabilele erori, şarmantele ipocrizii şi inexplicabilele nedreptăţi că ne aflăm în faţa unei veritabile istorii. Nu o suită de cronici literare, nu o acribioasă analiză de texte, ci un fluid fosforescent în care distingi siluetele marilor şi micilor scriitori români, din străfunzimile protocronice de unde i-a pescuit autorul, până la siluetele arogante ale zilei de azi.

Încă n-au intrat în arenă - dar îi simt pregătindu-şi şişurile şi laţurile ucigaşe - specialiştii în chiţibuşăraie, profesioniştii virgulei, maniacii documentului şi invidioşii striviţi de neputinţă. Vor striga, în cor sau în solo-uri exersate în baie, că autorul n-avea cum să citească atâtea pagini de literatură, că n-a înţeles cutare scriitor sau cutare curent, că nu şi-a stricat plămânii în arhive şi alte asemenea năzbâtii. Se perpelesc degeaba: în fond, nu e Istoria lor, ci Istoria unui strălucit scriitor de texte critice, Nicolae Manolescu. Nici nu mă mir că, din această cauză, nu vor înţelege un lucru decisiv: că o asemenea magistrală întreprindere înseamnă şi multă imaginaţie. Imaginaţie, adică totul.

În ce mă priveşte, am speranţa că la viitoarea ediţie a Istoriei dl. Manolescu va renunţa la eticheta de "minor" pe care a aşezat-o pe fruntea unuia din "marii majori" ai literaturii contemporane, Ştefan Agopian. În rest, să intre în scenă cârcotaşii, cusurgiii şi maneliştii!



Paul Cernat

Slăbuţ la "poezie", bunicel la "proză" şi peste aşteptări la "critică", anul literar 2008 a fost sărac în evenimente cu adevărat semnificative, nu şi în apariţii editoriale de valoare şi de impact. De fapt, singurul eveniment important - dar ce eveniment! - a fost Istoria critică a literaturii române... a lui Nicolae Manolescu, o carte care va face să curgă multă cerneală în anul care vine... căci pînă atunci va să fie citită şi pritocită cum se cuvine. Îndrăznesc să anticipez că printre evenimentele literare ale anului 2009 se va număra, cu certitudine, receptarea Istoriei... O reacţie ale cărei semnificaţii vor fi pe măsura acestei ultime istorii "canonice" (,globale", "nedidactice" şi "de autor") a literaturii noastre. Dar să nu anticipez prea mult...



Pavel Şuşară

Evenimentul literar al anului 2008 este, fără îndoială, apariţia masivului volum Istoria critică a literaturii române de Nicolae Manolescu. Recunosc ca nu am reuşit să cumpăr cartea, nu am citit-o şi nici măcar n-am răsfoit-o, dar aceste minusuri în relaţia mea directă cu substanţa şi cu spiritul său nu mă împiedică să o socotesc cel mai important eveniment literar al anului. Logica acestei alegeri este simplă: natura unui eveniment nu este în exclusivitate o componentă intrinsecă a obiectului care îl generează, ci mai curînd forţa lui de impact şi reacţia imediată a contextului. Or, din acest punct de vedere, împrejurarea că nu am citit cartea îmi suspendă dreptul de a avea opinii şi de a emite judecăţi, dar nu îmi blochează privirea în spaţiul public şi nici nu-mi falsifică percepţiile.

Actuala ediţie a Tîrgului de carte Gaudeamus a fost, literalmente, zguduită de apariţia Istoriei..., cozile la standul Editurii Paralela 45 mi-au reamintit crizele alimentare de dinainte de 89, insuficienţa exemplarelor impunea de la sine soluţia ultimativă a cartelei, discuţiile înfrigurate, entuziaste sau dezamăgite aveau ceva din patetismul angajamentelor politice ale anilor 90, iar enorma aşteptare a scriitorilor, mărturisită în mii de nuanţe, de a se regăsi, fie şi spulberaţi, în paginile cărţii, echivala cu frisonul cosmic din momentul în care primii pămînteni au păşit pe lună.

Dincolo de toate acestea, faptul că Nicolae Manolescu a fost unul dintre cei zece pentru România şi că Preşedintele ţării, în momentul în care îl decora pe acelaşi Nicolae Manolescu, i-a şoptit, complice, am auzit că ai dat lovitura, spune, definitiv, acelaşi lucru: că apariţia Istoriei critice a literaturii române a suspendat, pentru o clipă, măruntele convulsii cotidiene şi a constituit un eveniment formidabil într-un segment al vieţii noastre publice, acela al literaturii, care aproape se resemnase în ceea ce priveşte propria-i capacitate de a mai crea evenimente dincolo de terasa Muzeului Literaturii.

Radu Călin Cristea

2008 a fost anul criticii literare. Apariţia Istoriei critice a literaturii române a lui Nicolae Manolescu are toate caracterele unui eveniment cu care te întâlneşti o dată la câteva decenii. Este prima încumetare de acest gen de la G. Călinescu încoace. Puternică, provocatoare, originală în toate ale sale, Istoria... va lăsa urme uriaşe într-o literatură dedată mai degrabă ambiţiilor mici şi pe cont propriu. În foarte bună formă se arată Eugen Negrici cu Iluziile literaturii române: o lăudabilă întreprindere de igienizare a unei literaturi plină de lesturile ideologiei comuniste şi/sau ale unui spirit critic somnolent. Bâjbâitoare poezia, cu excepţia câte unui scâncet promiţător al tineretului-speranţe (Ştefan Manasia - de pildă). An tern şi la proză, unde încurajările au venit tot dinspre tinerime (Filip Florian). Şi în 2008 s-a tradus fluvial, cu multe titluri agere, dar aproape toate cantonate în zona comerţului cu ridicata.



Radu Paraschivescu

Pentru mine, evenimentul editorial al anului 2008 e simultan succesul unei edituri şi eşecul alteia. Cu două săptămâni în urmă, ziarele au anunţat că Polirom a spart exclusivitatea Editurii Curtea Veche asupra operei lui Orhan Pamuk în România. Cinci titluri vor fi publicate de Polirom, ceea ce înseamnă o redistribuire spectaculoasă (şi nescontată) pe piaţa românească a cărţilor unui laureat Nobel. Mi se pare un episod marcant şi sugestiv.



Simona Vasilache

Da! Şi nu. De cînd am descoperit marketingul (ştiu eu ce spun...), orice e un eveniment. De la vînzările record ale unei formule revoluţionare de iaurt la apropierea Crăciunului. Ce înseamnă, carevasăzică, evenimentul? Alde gură-cască, scăldîndu-se în gălăgie şi-n confuzie, cineva care-i agită, altcineva care le ia banii. Numai bine pentru toată lumea. Aşa încît, să vorbesc în termeni de "eveniment", fie şi literar, despre cea mai mare bucurie (culturală) a lui 2008, mi-e greu. Vreau să cred că aceia care le-au arătat, ca-ntr-un montaj explicativ, oamenilor generaţiei mele ce înseamnă o coadă la carte, nu erau gură-cască prin tîrg, că momentul - avînd croiala răscrucilor, nu hainele largi şi poleite ale evenimentului - care i-a adunat e însăşi şansa noastră de-a scăpa de gălăgie şi de confuzie. De-a fi cititori liberi.

Istoria critică a literaturii române, a lui Nicolae Manolescu, pentru care am dat şi am primit coate la propriu, e, dincolo de vitrinele oricărei lansări, un da răspicat spus lucrurilor care rezistă din cinci secole de literatură. Un eveniment, dacă evenimentele ar avea curaj, nobleţe, putere asupra timpului.

Privind în timp - nu mult în urmă, prin forţa lucrurilor - văd (aud, de fapt) un sfîrşit de curs, dintr-un sfîrşit de studenţie. Era despre un om locuit de bune şi de rele, şi nu cruţat de contestări de tot felul. Şi se-ncheia cam aşa (citez din memorie): "Dincolo de toate astea, G. Călinescu e profesorul fără de care generaţia mea n-ar fi existat". Cred că nu se cuvine, chiar dacă pentru a vorbi de o generaţie e nevoie de ani şi de cărţi, să lăsăm să treacă jumătate de veac ca să facem, sprijinită pe o istorică Istorie, a lui Manolescu, o asemenea mărturisire.



Şerban Foarţă

Fără Istoria critică a literaturii române (Ed. Paralela 45) de Nicolae Manolescu, anul literar 2008 nu ar fi fost un, pe cât cred, douămiioptim!



Ştefan Agopian

Cartea anului este, n-am nici o îndoială, romanul lui Ion Iovan, publicat la Editura Curtea Veche, Ultimele însemnări ale lui Mateiu Caragiale. Romancierul a intrat atît de bine în pielea personajului său, încît un critic - cam prost, ce-i drept - a crezut că e vorba chiar de jurnalul lui Mateiu. Ar fi mare păcat ca Ion Iovan să nu ia Premiul Uniunii Scriitorilor la proză. în categoria eseu, Eugen Negrici s-a impus fără drept de apel cu Iluziile literaturii române (Ed. Cartea Românească). La aceeaşi editură a debutat în 2008 Iulian Costache cu Eminescu, negocierea unei imagini - o carte excepţională dacă ţinem seama că autorul s-a desfăşurat pe un teren bine bătătorit de sute de alţi cercetători. Pentru mine (şi nu numai), o revelaţie a fost şi volumul Confesiunile unui cafegiu de Gheorghe Florescu, publicat la Humanitas, pentru contribuţia lui la dezvăluirea mecanismelor ce rodeau din interior sistemul comunist. între cărţile-eveniment din 2008, nu trebuie trecut cu vederea nici romanul lui Filip Florian, Zilele regelui (Ed. Polirom), mai ales pentru stilul deosebit de îngrijit, foarte pe gustul meu.



Tudorel Urian

Nu este foarte comod să scrii în România literară despre evenimentul literar al anului, la nici o lună după ce directorul revistei a lansat o istorie a literaturii române. Cum, vorba lui Nicolae Manolescu, istorii complete ale literaturii se scriu cam una într-un secol, devine limpede că Istoria critică a literaturii române nu este doar evenimentul literar al anului 2008, ci al întregii perioade din 1941 până azi. De aici şi stânjeneala de a pleda în chiar revista celui în cauză pentru ceva ce este de domeniul evidenţei.

Spre deosebire de dicţionare, unde, la modul ideal, ar trebui să figureze toţi scriitorii, istoriile presupun o selecţie foarte riguroasă, în funcţie de ceea ce autorul lor consideră a fi ponderea fiecăruia în evoluţia fenomenului literar. Altfel spus, istoriile literare propun autorii care contează, cei care prin operele lor schimbă sau consolidează decisiv o paradigmă literară. Cum toţi scriitorii se cred geniali, iar numărul celor rămaşi în afara istoriilor literare este fatalmente mai mare decât al celor selectaţi, mai toate operele de acest fel au parte de contestaţii violente care, de cele mai multe ori, trădează diverse grade de frustrare. Cu siguranţă, nici istoria lui Nicolae Manolescu nu va face excepţie, chiar dacă funcţia sa de preşedinte al Uniunii Scriitorilor va mai inhiba ceva din elanul contestatarilor.

Cu siguranţă, Istoria critică a literaturii române de Nicolae Manolescu nu este o lucrare infailibilă. Mie, unul, la o privire cam din avion, nu mi-a plăcut deloc faptul că unui foarte bun prieten al meu, Radu G. }eposu, dl. Manolescu i-a scurtat viaţa cu un an de zile (tragicul accident în care şi-a pierdut viaţa s-a petrecut în 5 noiembrie 1999, nu 1998, cum scrie în istorie). Apoi, nu mi-e foarte clar dacă pentru un critic literar este bine sau rău să fie şi universitar (lui Ion Pop i se reproşează că este, lui Alex Ştefănescu, că nu este). Din punctul meu de vedere, urmele Norei Iuga (prezentă în Istoria critică... doar ca nume de dicţionar) în literatura română sunt mult mai ferme decât ale unor autori cărora le sunt dedicate capitole (Liviu Georgescu). Autorii generaţiei 2000 se raportează cu entuziasm la scriitura Norei Iuga, dar nu am auzit pe nimeni să aibă ca reper poezia lui Liviu Georgescu. În fine, dacă bunul meu prieten Vasile Popovici, rătăcit de ani buni în politică şi diplomaţie, are asigurat un loc în istoria literaturii române pentru promiţătorul său debut în critica literară, de la mijlocul anilor '80, nu înţeleg de ce sunt excluşi de la festin autori precum Marin Mincu (autorul celei mai bune cărţi despre poezia textualistă a generaţiei '80 şi al unor temeinice studii despre avangardă) şi Adrian Marino (laureat al Premiului Herder, autor al câtorva zeci de volume printre care şi o foarte documentată istorie a cenzurii în România, proiect rămas neterminat, din păcate). Refuz să cred că la originea acestor omisiuni ar putea sta doar reputaţia de persoane incomode a celor doi. Marin Mincu şi Adrian Marino sunt nume prea importante pentru a nu suscita un comentariu, fie el şi negativ.

Am semnalat câteva dintre nedumeririle mele de cititor. Fiind vorba de o istorie de autor, este dreptul firesc al domnului Manolescu să îşi expună propria viziune asupra literaturii. Pe care, ne place, nu ne place, trebuie să o respectăm.

Chiar dacă, din acest succint comentariu s-ar putea înţelege altceva (firavele mele consideraţii critice trebuie raportate, totuşi, la o lucrare de 3,5 kg, însumând peste 1500 de pagini), un lucru este cert. În anul 2008 am avut şansa să asistăm la inaugurarea unui monument al culturii naţionale: inconturnabila Istorie critică a literaturii române, de Nicolae Manolescu.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara