Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.


de

Atenţie, capodoperă!, titrează încă de pe copertă "Le Nouvel Observateur" nr. 2181, desemnînd drept evenimentul literar al toamnei un roman de debut, Binevoitoarele de Jonathan Littel, apărut la Ed. Gallimard. Un debut ieşit din comun din toate punctele de vedere: ca întindere - are 910 pagini; ca subiect - ororile celui de al Doilea Război Mondial văzute prin prisma unui ofiţer SS; pentru faptul că autorul e un american care a optat să scrie direct în franceză; pentru enorma documentaţie topită romanesc cu un talent de povestitor excepţional şi pentru faptul că nu sînt evitate aspecte controversate, precum paralela între nazişti şi sovietici sau ideea că, dacă nemţii ar fi ieşit învingători, aliaţii ar fi fost numiţi criminali. Dar cine este Jonathan Littel, considerat deja cel mai serios candidat la Premiul Goncourt din acest an? Aflăm din articolul elogios al lui Jérôme Garcin, întins pe trei pagini de revistă. Născut la New York în 1967, el este fiul marelui reporter de la "Newsweek" şi maestru al romanelor de spionaj Robert Littel (Compania, Copiii lui Abraham, Firul roşu, Sfinxul din Siberia - au fost best-sellers). Jonathan şi-a făcut liceul în Franţa, apoi s-a întors în SUA pentru a studia la Universitatea Yale artă şi literatură, publicînd în paralel traduceri în engleză din Sade, Genett, Blanchot ş.a. După obţinerea diplomei, cuprins de febra umanitară, a intrat în organizaţia "Acţiune contra Foamei" şi a condus misiuni în Bosnia, Nordul Caucazului, Afganistan, Rwanda, Guineea, în China, Sierra Leone ş.a., ducînd convoaie cu hrană şi medicamente, punîndu-şi viaţa în pericol în zone de război. în afară de engleză şi franceză, vorbeşte curent rusa şi sîrbocroata şi, de cînd s-a stabilit la Barcelona cu soţia sa belgiancă şi cei doi copii, a învăţat şi spaniola. în 2001, a renunţat la cutreierarea zonelor de conflict şi catastrofe din lume (rămînînd însă consultant al organizaţiilor umanitare) şi s-a lansat într-o nouă şi obsesională aventură: scrierea unui roman despre al Doilea Război, dintr-o perspectivă inedită. Cum încă din adolescenţă îşi ajutase tatăl în documentarea pentru romanele acestuia, ştia cît de importantă e această primă etapă. Timp de aproape doi ani, poliglotul Jonathan a stat de vorbă cu ultimii martori soldaţi, ofiţeri şi supravieţuitori din lagăre, şi-a petrecut săptămîni în biblioteci şi arhive ruseşti, poloneze, ukrainiene, a citit sute de cărţi despre Germania nazistă şi în special despre frontul de Est, a aflat tot ce se putea şti despre bătălia de la Stalingrad şi campania din Caucaz, a văzut toate documentarele despre subiect. După ce şi-a adunat şi sistematizat imensul material, în patru luni şi-a scris romanul în care el, Jonathan Littel, american evreu, copil al războiului din Vietnam, s-a pus în pielea şi în mintea unui ofiţer SS, povestind la persoana I singular raţiunile unui intelectual care nu ucide din cruzime sau perversitate, ci aplicînd o ideologie. Personajul acesta de ficţiune se numeşte Max Aue, e născut în Alsacia dintr-o mamă franţuzoaică şi un tată neamţ, are studii superioare de Drept şi Economie şi e foarte cultivat. înrolat în SS şi trimis pe frontul de Est, el devine un birocrat al ororii, un agent activ al Holocaustului, din credinţă cvasi-religioasă în naţional-socialism, în naţiunea germană. îşi va termina cariera ca locotonent-colonel, distins cu decoraţii şi va duce după război o liniştită viaţă burgheză de tată de familie, fără remuşcări pentru trecut.

O altă cronică din acelaşi număr al revistei "Le Nouvel Obs", semnată de Dominique Fernandez, e intitulată (nici mai mult, nici mai puţin) Un nou "Război şi Pace", iar autorul debutant al Binevoitoarelor e comparat cu Tolstoi şi Vasile Grossman. Pariul enorm al lui Jonathan Littel a fost cîştigat - scrie recenzentul: nici un cuvînt nu e în plus în cele 900 de pagini cu corp mic (2,5 milioane de semne!). Cititorul nu se plictiseşte, căci romancierul a mizat doar pe acumularea de fapte, prezentate cu o nuditate rapidă şi cu înlănţuiri eficace. Nimic decît fapte, tăiate de reflecţii seci şi precise, în serviciul unei istorii suficient de monstruoase pentru a face ornamentele superflue.

La primirea regească făcută debutantului de către critici, trebuie adăugat faptul că în tradiţionala anchetă Alegerea librarilor (un număr de librari citesc în avanpremieră sutele de romane noi lansate la începutul toamnei în Franţa), Binevoitoarele s-a clasat pe locul I, cititorii privilegiaţi declarîndu-se uluiţi de forţa şi valoarea nou-venitului în literatura franceză. Care, acum, îşi traduce singur romanul în engleză şi ar dori să şi-l vadă publicat şi în Germania, curios de reacţiile publicului de acolo. (A.B.)