Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Exagerare, pasiune, fanatism de Gina Sebastian Alcalay

Vorbind cu cineva despre tematica lucrării lui André Glücksman, Cea de a 11-a poruncă, vehiculînd, sub semnul îngrijorării faţă de evoluţia evenimentelor în lumea contemporană, ideea pragmatică după care lupta comună a societăţilor democratice împotriva "răului" văzut sub aspectele lui cele mai izbitoare, cele mai necontroversabile, ar avea mai mulţi sorţi de izbîndă decît vechea şi falimentara ambiţie de a propaga şi instaura "binele" în casa vecinului, prietenul meu, un tip inteligent, s-a arătat cam sceptic; şi pe bună dreptate, dat fiind dificultatea bine cunoscută de a defini binele şi răul, caleidoscopice amîndouă. Eu, spuse el, pledez pentru un principiu de viaţă mai simplu: a nu exagera.
           
Pe loc, acest lucru mi s-a părut şi mie destul de simplu, e destul să fii avertizat asupra pericolelor conduitei contrarii, mi-am spus, ca să procedezi aşa cum se cuvine, cu alte cuvinte, e suficient să vrei ca să poţi.
          
Întrebîndu-l pe prietenul meu de profesie scriitor dacă doreşte să citească cîteva texte, ale mele şi ale altora, legate într-un fel sau altul de unele din subiectele noastre de discuţie şi răspunsul fiind politicos afirmativ, m-am hotărît pe dată să-i ofer două-trei: unul al meu, restul ale altora. În realitate, i-am trimis două ale mele şi două ale "confraţilor". M-am gîndit o clipă că s-ar putea ca amicul meu să fie cam neplăcut surprins, mai ales că în urmă cu cîteva luni, două persoane care descoperiseră că mă număr printre puţinii apţi să le aprecieze calităţile, îmi trimiseseră, din simpatie spre lectură, cîte 50-60 de pagini fiecare. Şi totuşi, nu m-am putut reţine: tentaţia "comunicării", a scoaterii în evidenţă a unor coincidenţe biografice sau de motive literare, a posibilei întîlniri în spirit la mijloc de drum, sau, pur şi simplu, vanitatea de a-mi clama prezenţa în timpul unor urechi binevoitoare, a fost prea mare. Imediat, de altfel, mi-a părut rău, mi-am făcut tot felul de reproşuri şi, după ce am ajuns la concluzia că m-am compromis pe veci în faţa unui om care abia îşi exprimase repulsia pentru exagerare, mi-am propus ca măcar pe viitor să am grijă să mă feresc de excese. Dar, cunoscînd într-o familie pe o tînără doamnă de care am fost pe dată atrasă printr-un fluid de reciprocă simpatie, am început să ne dăm telefoane, întîi o dată pe săptămînă, apoi la fiecare două zile, şi în cele din urmă zilnic sau de mai multe ori pe zi, ceea ce i-a determinat pe neglijaţii noştri soţi, care între altele înregistraseră şi nişte pierderi în afaceri din cauza liniei telefonice prea des şi îndelung ocupate, să pună capăt cu primul prilej acestor muguri ai unei pasionate prietenii.
          
Fiecare pasiune înseamnă de fapt un fel de nebunie, o neaccceptare, o depăşire a limitelor, o exagerare, fie că e vorba de pasiune erotică, de pasiunea pentru o idee, pentru o cauză, o misiune, un adevăr propriu.
          
Întrebat de un ziarist de ce a ţinut să pună în scenă "Mobby Dick", opera lui Mellvile, Vittorio Gassman răspundea: "Este o poveste de nebunie, de sfidare, de depăşire a măsurii şi asta îmi place".
          
Octavian Paler spune şi el undeva că în conflictul dintre cumpătaţii înţelepţi şi acei nebuni care uită de poruncile prudenţei, de calculul probabilităţilor şi intereselor proprii, care "au îndrăznit, au crezut şi iubit fără măsură" ( sublinierea mea), este înclinat să ia partea ultimilor, ca fiind cei care dau "glorie sufletului omenesc". Şi îl citează drept pildă pe mitologicul Icar. "Un om rezonabil rămîne cu picioarele pe pămînt, nu îşi lipeşte aripi cu ceară şi nu zboară spre soare ca să se prăbuşească. Dar nebunia lui Icar a devenit simbolul zborului, şi nu înţelepciunea celor care au rămas să meargă să moară cu grijă pe pămînt".
          
Acelaşi lucru s-ar putea afirma pe de altă parte despre oricine îşi urmează cu obstinaţie, cu îndărătnicie, o vocaţie, reală sau imaginară, axîndu-şi monoman, aproape ascetic, existenţa pe o singură idee, o singură preocupare, un singur ţel major. Toţi fanaticii sînt prin definiţie nişte exageraţi care nu cunosc, sau mai bine zis nu acceptă decît un unic adevăr hipertrofiat şi exclusiv al lor înşişi.
          
Şi ce este fundamentalismul religios decît întruchiparea ideii de absolut ce nu comportă şi nu admite nici un fel de restricţii, rezerve, limite, contraziceri?
          
Absolutul există "în sine", neraportat la nimic altceva, el înseamnă totalitate, integralitate, ( de unde şi denumirea de integrism), el exclude interdependenţa fenomenelor şi faptelor de viaţă, exclude comparaţia şi opoziţia, şi înainte de toate, dubiul, duşmanul de moarte al vocaţiei integriste. Ca orice pasiune devoratoare, absorbantă, obsesivă, el reprezintă o exagerare monstruoasă repliată asupra ei înseşi, o depăşire a limitelor, o ieşire din "normalitate".
          
Asasinii fanatici precum teroriştii sinucigaşi palestinieni întruchipează ideea unei asemenea anormalităţi monstruoase, a cărei misiune funestă se reclamă de la Dumnezeu.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara