Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 


de

Cartea ca destin Daniel Cristea- Enache în dialog cu Dan C. Mihăilescu,
Bucureşti, Editura Humanitas, 2013, 304 pag.

Dan C. Mihăilescu e cunoscut pentru aplombul confesiv şi plăcerea destăinuirii, pentru lipsa reticenţei manifestate de mulţi autori faţă de orice formulă de interviu, dialog, jurnal etc., lucru remarcat de altfel şi de autorul întrebărilor din această carte, Daniel Cristea-Enache: „Alţi critici şi scriitori români sunt taciturni, retractili, discreţi până la ascunderea tuturor urmelor. Dimpotrivă, dvs. vă devoalaţi cu o sinceritate şi o febrilitate care fac mult mai puţin complicat decât în alte cazuri procesul critic-detectivistic”. Disponibilitatea, chiar pasiunea dezvăluirilor abrupte, deseori învăluite în aburul rememorării nostalgice, asumarea unei sincerităţi debordante, cu riscul implicit al vulnerabilităţii pe care-l presupune o astfel de expunere, alternând cu o francheţe care l-ar fi pus cu siguranţă în dificultate pe un intervievator mai slab de înger – acestea sunt atributele respondentului Dan C. Mihăilescu.
Directeţea e de altfel o calitate a ambilor critici, care deseori trag cortina şi lasă vederii şi ceea ce se află în spatele dialogului lor, minimalizând astfel orice impresie de artificialitate, de făcut, sporind deci impresia de autenticitate. Mărunte neînţelegeri, încontrări, nepotriviri ori puneri la punct reciproce vor face fără îndoială deliciul cititorului mai mult decât ar fi reuşit un banal volum de convorbiri politically correct. Întrebările sunt, prin urmare, deseori directe, uneori incomode, răspunsurile pe măsură. Sunt două linii majore ale dialogului, din care se desprind ulterior nenumăratele fire ale confesiunii – una a rememorării timpului copilăriei, al tinereţii, al unor întâmplări din perioada comunistă, cealaltă a exprimării, provocate neîncetat de intervievator, a unor opţiuni politice, religioase, literare, pe scurt, a unei filozofii de viaţă care decurge, firesc, din cea dintâi. Ele coincid celor două traiectorii pe care, mărturiseşte Daniel Cristea-Enache, a urmărit să le sublinieze în acest dialog: critică şi formativă, încercând, cu alte cuvinte, să-l „scoată din carapace” deopotrivă pe Dan C. Mihăilescu criticul, dar şi omul. Astfel, pe de o parte cititorul are parte de o scurtă rememorare a unei copilării mai degrabă nefericite, repovestite însă fără dramatism lacrimogen, în acelaşi stil sprinţar şi ataşant bine cunoscut al autorului, dar şi de câteva insighturi în viaţa din cenuşiii ani ai comunismului (dintre acestea, memorabile sunt episoadele despre solidarizarea din anii ’80, despre întâlnirile şi discuţiile din apartamentul lui Dan C. Mihăilescu şi al Taniei Radu, veritabile exerciţii de supravieţuire într-o lume lipsită de orice speranţă, despre mirajul Occidentului, încarnat în parfumatele foiţe de ciocolată, săpun, cafea etc. „străine”). Evocarea perioadei de formare, a nopţilor de efervescentă activitate intelectuală (precum în cele în care autorul îşi finalizează frumoasele Perspective eminesciene, când noua responsabilitate, a paternităţii, e dublată de frenezia creatoare), amintirea plină de tandreţe şi delicateţe, a iubirii de soţie şi fiică constituie accesul privilegiat la un teritoriu care în general i se refuză publicului, cel al existenţei intime a autorului. O aceeaşi lipsă de fasoane dovedeşte intervievatul şi când vine vorba de lucruri delicate, precum vederile politice, religioase, aşa-numitul său conservatorism, „păşunism”, consecvenţa faţă de valorile tradiţionale; sunt de regăsit, pe parcursul cărţii, mai multe autodescrieri în acest sens, sintetice, clarificatoare: „Fapt este că lucrurile stau aşa: am oroare de excesele corectitudinii politice pe linia discriminării pozitive, admir monarhiile luminate, respect autoritatea ecleziastică, armată, didactică, de vârstă şi blazon, pe scrut – profesională, am nostalgia relaţiei meşter-calfă, cultul slujirii şi al valorilor tradiţionale (...)”; sau: „Eu sunt un conglomerat în domeniu – liberal în economie, conservator în cultură, ecologist la simţire, socialist la-mpărţire, dar şi autoritarist la o adică (alergic la terorismul sindical, de pildă) – am prieteni de toate culorile politice (...)”. Deşi declarat paseist şi neinteresat de viaţa politică, pasionat doar intelectual de politic, lui Dan C. Mihăilescu nu-i lipseşte fermitate opiniilor, iar la întrebările bine ţintite ale lui Daniel Cristea-Enache răspunsurile nu apucă niciodată pe rute ocolitoare, nici nu se pierd în desişul, în arabescurile frazelor complicate (de altfel, cu aceeaşi francheţe răspunde criticul şi când vine vorba de chestiuni la fel de incomode, privitoare la viaţa literaturii, de această dată).
Pe scurt, un volum de dialoguri neaşteptat, nu lipsit de sarea şi piperul întâlnirii dintre două spirite cu totul diferite – aşa cum o remarcă, de altfel, criticii amândoi.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara