Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Lecturi la zi:
Exilul ca rescriere si tălmăcire de ---




Irina Grigorescu Pană, autoarea unei "traduceri" fictionale a experientei exilului - Melbourne Sundays, publicată în acest an de Editura Integral - extrage din dilema existentială a expatriatului unica solutie
ce-i poate permite unui intelectual autentic să supravietuiască: un gen de transculturatie, prin care civilizatia rămasă în urmă si cea de abia cunoscută încep să dialogheze, să se contemple ca într-o oglindă.
Cartea Irinei Grigorescu Pană aruncă o lumină subtilă, penetrantă, asupra psihologiei destăratului, aterizat în deceniul nouă, din Sud-Estul european încă acoperit de pâcla ideologică a dictaturii, într-un tărâm antipodal, prin definitie al alteritătii. Cele o sută de vignete epistolare ce compun volumul sunt adresate unei surori (închipuite, de fapt moartă în copilărie) a autoarei, o narrataire cu care se stabileste de la început un dialog peste mări si tări, un dialog al memoriei imaginare care este esenta exilului. Scrisă în limba de adoptiune a autoarei, engleza, povestea aventurii spirituale a vietuirii într-un tărâm al marginii culturale este structurată ca o necesară lectură a Australiei prin intermediul textelor compuse de diferiti naratori anonimi sau putin cunoscuti, pe care naratoarea principală le inserează contrapunctic în scrisorile adresate surorii din România: vechi jurnale intime, însemnări, epistole, din perioada colonială sau mai recente. Găsim în ele disperările, mâniile, sentimentele de vină, de murdărire sau de insuportabilă plictiseală, dar si exaltările si freneziile pe care le-au trăit acei înaintasi. Vechile texte citite (re-scrise) de ea în lungile după-amieze ale duminicilor melbourneze povestesc despre aventuroasa traversare a oceanului, despre naufragii si aparent fericite petreceri de Crăciun pe vas, despre instrumentul abandonat pe plajă la care cineva încearcă să cânte Bach sub bătaia ploii, despre carnavalul curselor de cai, cu măsti, arlechini si punchinelli, despre celebrarea Anului Nou sub un soare de vară, nimicitor. În toate aceste întâmplări Europa este punctul de referintă, uneori nerostit, dar întotdeauna recuperat prin rescriere.
Autoare a unui studiu fundamental despre tema exilului în literatura australiană, The Tomis Complex, apărut în 1996 la Editura Peter Lang din Berna, dar si a unor volume de proză si poezie publicate în România înainte de 1985, când a ales drumul pribegiei, Irina Grigorescu se află într-o pozitie avantajoasă pentru a defini exilul. El este, cum spune ea în subtitlul cărtii, o experientă a tălmăcirii în engleză ca a doua viată, prin care scriitorul este uneori obligat chiar să-si schimbe, imperceptibil, numele, să-si trădeze vechea identitate, să devină o umbră, un "prezent trecut" al său însusi.
Povestea polifonică a textelor venite dinspre Australia contine variate puncte de intersectie între imaginea spatiului bucurestean si acel "altundeva" al continentului de la sud. Aceste spatii se ating uneori, dar niciodată nu se confundă. Bucurestiul memoriei recente a autoarei este sunetul clopotelor de biserici ce se aude peste străzile sfâsiate de buldozer, este imaginea plecării si a întâmplărilor ce au urmat, a mobilei scoase în stradă, a hainelor si cărtilor împărtite la prieteni, a militianului care trânteste de pământ si calcă în picioare masina de scris. Apoi, prelungirea necesară a conditiei de român fugit în cea de postulant pentru imigrare la Ambasada Australiei din Viena: controlul fizic, care îi exclude pe cei cu vedere slabă, cicatrici vizibile sau tatuaje, cele două stampile fatidice aplicate pe cereri: admis/respins; inscriptia keine Ausländer ce le interzice străinilor să se apropie de podiumul pe care cântă o fanfară. Curios este, remarcă naratoarea, că în conversatiile uzuale, Europa apare ca un tărâm damnat, o alteritate detestabilă si totusi invidiată în secret, un loc la care expatriatii visează, schizofrenic, unde poate se vor întoarce într-o bună zi.
Ce este însă Australia pentru intelectualul emigrant din Europa de Sud-Est? Ea seamănă cu un creuzet al alchimistului în care se desfăsoară o operatie cromatică în stadii succesive: melancolicul nigredo, durerosul dar încurajatorul rubedo, calmul si promitătorul albedo. Un Eldorado al veacului trecut, o tară dominată de "complexul Monte Cristo", pe de altă parte purtând stigmatul unor foste colonii penitenciare ale Imperiului pe teritoriul ei. Australia e viata de după aceea, ce-si capătă sensul numai prin raportarea speculară la viata rămasă în urmă: "Melbourne este fată de Bucuresti ceea ce memoria reprezintă vizavi de realitate". Cum să nu-i invidiez pe cei originari de aici? o întreabă naratoarea pe imaginara ei corespondentă. Usurinta cu care vorbesc limba, fără accent, ca si cum ar dansa, modul în care stiu să fie singuri îi tin acum la distantă de propriul trecut, iar fericirea nu are istorie.
Unele din intuitiile autoarei lui Melbourne Sundays nu s-au adeverit însă întru totul. Mai întâi viziunea idealizantă ale cărei victime am fost multi dintre noi, potrivit căreia revolutia din decembrie 1989 a fost o operă, un joc al copiilor (realitatea dură dovedind că în mare măsură acei copii au fost obiectul, iar nu subiectul jocului). Bănuiesc însă că acest fragment de text a fost scris la scurt timp după întâmplările respective, când încă lipsea perspectiva necesară.
În al doilea rând: la un moment dat, autoarea mărturiseste că nu mai poate purta cu sine vechea sa "acasă", că îsi pierde treptat puterea asupra cuvintelor rostite în două lumi atât de îndepărtate; cea de-a doua "acasă" o reclama definitiv: odată ce îi oferise limba ca instrument de existentă, nu mai putea să o părăsească. Si totusi, Irina Grigorescu s-a întors după 1990 la vechea Europă, la vechea universitate, la vechea limbă cotidiană, păstrându-si însă ca scriitoare conditia "amfibie", inclusiv lingvistică.
Sfatul lui Eliade către exilati, de a-l imita mai degrabă pe Dante din epoca Ravennei, decât pe Ovidiu la Tomis, îsi găseste expresia în acest mic opus admirabil al Irinei Grigorescu printr-o exemplară iesire din dilema funciară a expatriatului, altfel spus într-o traducere "prin corespondentă" a celor două existente culturale aflate la antipozi, ce devin acum complementare.


Irina Grigorescu Pană, Melbourne Sundays, Ed. Integral, 1999