Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea de critică:
Explorări cu batiscaful psihanalitic de Gabriela Gheorghişor

Corin Braga,
Psihobiografii,
Iaşi, Editura Polirom, 2011, 318 p.

Noul volum al lui Corin Braga conţine, de fapt, studii mai vechi. Unele au fost publicate în reviste, altele, în cuprinsul unor cărţi anterioare ale autorului, în dicţionare literare sau ca texte de escortă ale unor ediţii de opere. Care ar fi atunci miza acestui op? În esenţă, una (subtil) polemică faţă de epistemologia orizontală a postmodernităţii, focalizată pe analiza superficiei şi ipostaziată simbolic prin metafora rizomului. În ce fel? Prin retestarea unei hermeneutici de tip modern, a profunzimilor sufleteşti şi a subteranei inconştientului, ilustrată de imaginea verticalizată a arborelui. Pentru relevanţa generală a „experimentului“ (studiul faunei şi vegetaţiei abisale), explorările particulare ale batiscafului psihanalitic pilotat de Corin Braga aveau nevoie de unificare. Lectura noastră urmăreşte, astfel, o aventură prin adâncuri psihologice extinsă, cu un caracter sistematic şi emblematic.
Pentru un cercetător serios, ancrajul teoretic este inconturnabil. De aceea, Psihobiografii debutează cu un discurs asupra metodei („Psihanaliza după un secol“), în care autorul realizează un scurt istoric/ bilanţ al psihanalizei, prezentându-i contextul de ecloziune, conceptele, direcţiile de evoluţie, precum şi „moştenirea“ sa în Wissenschaft Literatur şi în Cultural Studies. De remarcat, în acest preambul, distanţa critică a lui Corin Braga, vizibilă în relevarea echilibrată a punctelor slabe, a limitelor, a aspectelor contestabile ale metodologiilor psihanalitice, dar şi a achiziţiilor utile, a importanţei euristice în cercetarea literară sau în aceea larg antropologică. Chestionarea fără menajamente a metodei nu trece cu vederea răspunsul la întrebarea privind viitorul ei. Celor care s-au grăbit să aşeze piatra tombală pe corpul de caracatiţă al psihanalizei, Corin Braga le opune optimismul său în privinţa supravieţuirii acesteia. Supravieţuire care îşi află cauza tocmai în slăbiciunea „ştiinţifică“ a psihanalizei („psihanaliza este o pseudomorfoză conceptuală a discursului simbolic, este un upgrade la perioada modernă a tehnicilor confesiunii creştine, alchimiei şi cabalei, yogăi şi disciplinelor hinduse etc.“) şi în paradoxul eficacităţii sale: „psihanaliza «funcţionează» chiar dacă şi chiar în ciuda faptului că presupoziţiile teoretice ale terapeutului sunt false“. În lumea desacralizată şi „dezvrăjită“ de azi, psihanaliza, tolerată graţie pretenţiilor „scientiste“, a înlocuit vechile discursuri (religioase, oculte) cu funcţie introspectivă, cathartică şi curativă, indispensabile naturii umane. Pe scurt, „în epoca actuală, psihanaliza pare să fi rămas singura (alături de literatură, dar aceasta beneficiind de un alt statut) poartă prin care omul mai poate să comunice cu inconştientul său“. Nu întâmplător, cartea se încheie (simetric) cu analiza „cazului“ „Carlos Castaneda. Şaman sau şarlatan?“ (să ne amintim că Freud însuşi fusese taxat drept „şarlatan“). Chiar dacă experienţei lui Castaneda i se poate nega valoarea de adevăr ştiinţific şi de realitate obiectivă, aderarea unui public considerabil la „religia“ New Age a „şamanului postmodern“ dovedeşte persistenţa camuflată a gândirii magice, a mythosului, a fantasmei soteriologice (în fapt, „confruntarea fără de sfârşit dintre raţional şi iraţional“, cum îşi intitulează Paul Cornea o amplă secţiune din Interpretare şi raţionalitate). În termeni psihanalitici, este vorba despre „întoarcerea refulatului“.
În disecarea psihanalitică a celor nouă personalităţi creatoare (Urmuz, C. Stere, Blaga, Dimov, Nichita Stănescu, Norman Manea, Swift, Sábato şi deja menţionatul Castaneda) se observă supleţea şi adaptarea instrumentarului analitic la materialul existent (în lipsa documentelor şi a literaturii autobiografice, investigaţia se restrânge asupra operei literare), eterogenitatea metodologică, în sensul combinării diverselor grile psihanalitice (concepte freudiene, psihologia analitică a lui Jung, teorii lacaniene, psihocritica etc.), prudenţa nelivrării ca adevăruri irefutabile a unor concluzii interpretative, după identificarea a tot felul de complexe, nevroze, pulsiuni („ipoteza noastră este“ devine o sintagmă recurentă). De altfel, Corin Braga are nu numai disponibilitate comprehensivă, ci şi potenţial creativ, inclusiv literar (v. visătoria pe marginea numelor urmuziene).
Psihobiografii arată că hermeneutica de extracţie psihanalitică, neinteresată de diagnostice criticaxiologice, rămâne o cale de acces interesantă, cu ecleraje (mai mult sau mai puţin) plauzibile, în arcanele psihologice ale artistului şi ale artisticului.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara