Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica Plastică:
Expresivitatea contrariilor de Pavel Şuşară


Spaimă şi celebrare

Într-o lume isterică, ale cărei argumente sînt numărul decibelilor, retorica paroxistică a gesturilor şi, dacă se poate, lovitura decisivă, argumente plasate insidios înlăuntrul unor categorii eroico-propagandistice cum ar fi terapia socială, democratizarea limbajelor, accesabilitatea mesajelor, nondiscriminarea pe criteriul aptitudinilor şi înlocuirea vechilor instrumente cu noile tehnologii, valorile elementare ale artei, acelea care au definit specia şi i-au conturat destinul, cum ar fi creativitatea, funcţiile imaginarului, meditaţia existenţial-artistică şi cercetarea specifică asupra formei, recluziunea în spaţiul securizat al atelierului, în evidenta lui simbolistică matricială, travaliul tenace şi manifestarea discretă, au devenit capete de acuzare şi etape cu o eficienţă garantată în ceremonialul lent al sinuciderii publice.

într-un asemenea scenariu, sfidînd toate adversităţile clipei şi urmărind, cu o fascinaţie romantică, mirajele unei alte realităţi, transmundane şi incoruptibile, s-a instalat şi pictorul Dan Bota. Asemenea lui Florin Mitroi sau lui Mihai Cizmaru instalaţi, din păcate, prematur în vîrsta lor postumă, el trăieşte retras şi cvasianonim, iar din cînd în cînd, cu o mult mai pregnantă vocaţie de luptător decît aceştia, iese în spaţiul public cu expoziţii mereu noi şi se angajează direct în bătălia cu lenea şi cu promiscuitatea din jur.

Pictor format în cultura tradiţională a imaginii, - aceea care se hrăneşte constant din structurile constituite ale lumii vizibile şi care a sistematizat expresia în genuri, adică a identificat imaginea drept peisaj, natură statică, portret, compoziţie etc. -, Dan Bota a căutat permanent soluţii de evaziune din enunţurile preexistente, dar a păstrat continuu distanţa optimă faţă de logica lor elementară. Astfel, pictura lui se manifestă pe un interval larg, cînd mai aproape de sursa obiectivă, de modelul în funcţie la un moment dat, cînd mai aproape de expresia suficientă şieşi, de subiectivitatea în plină expansiune, însă mecanismele de reglare a distanţei sînt atît de subtil manevrate încît imaginea evită spectaculos atît retorica realului nemijlocit, cît şi dezagregarea, fuga în abstracţiunea fără memorie, a purei subiectivităţi. Dacă, din punct de vedere formal, Dan Bota este un analist voluptos al realului, o conştiinţă fascinată şi sedusă de spectacolul enorm al culorii, un hedonist, pînă la urmă, care celebrează frumuseţea creaţiei pe măsură ce o descoperă şi o ia în posesie, din punct de vedere al angajării morale şi al filosofiei implicite, chipul artistului ia o altă înfăţişare. Pictura devine o formă necruţătoare de luptă , ea se naşte dintr-o evidentă spaimă de vid, exuberanţa devine simptomul unei mari angoase în faţa încremenirii şi a morţii, iar pata de culoare se transformă într-un vehicul al vieţii care tinde să se manifeste exploziv, ca singură alternativă la neant. Pictînd pînze mari, suprafeţe care se substituie realului însuşi, Dan Bota încearcă o reproiectare a lumii, o reconfigurare a acesteia printr-un scenariu aproape mistic - adică prin mîntuirea imaginii brute şi prin transubstanţierea culorii.


Ordine şi voluptate

Aureliu Răzvan Ionescu administrează, în structurile intime ale gîndirii sale artistice, un conflict foarte special, rece şi seducător în acelaşi timp. Pictorul este, simultan, un spirit auster şi voluptuos, un contemplativ sever al ritmurilor unei geometrii transcendente, evadate din grafica denotativă şi îngropată în preistoria culorii, şi un epicureic al tonului reţinut, al exploziilor monocrome pe spaţii mari. Dar aşa cum geometruia sa este una subtilă, imponderabilă, abil camuflată în hăţişuri serialiste, şi voluptăţile sale cromatice sînt discret apărate de orice suspiciune a eşuării în sălbăticie. Nefiind un grafician prin incizia şi prin claritatea desenului, ci prin memoria şi ordinea construcţiei, pictorul nu este nici un colorist prin retorica tonurilor, ci prin manipularea materiei cromatice şi ridicarea tonului unic pînă la pregnanţa tridimensionalului.

Sprijinindu-şi discursul plastic pe repere culturale din categoria textului (a literei, a paginii scrise, a inscripţiei generice sau a sigiliului vag), cu atît mai fertile vizual cu cît gradul de ambiguitate este mai mare, pictorul deturnează livrescul şi potenţează valorile optice pure. Repetiţia exacerbată a semnelor opace şi manipularea continuă a unui alfabet butaforic, fără istorie şi, aparent, fără consecinţe, - strategii care imping meditaţia către misterul unor coduri corupte, sursă de confuzie şi dezordine din perspectivă logică - se preschimbă, din punct de vedere plastic, în echivalentul unei infailibile construcţii cerebrale: sobre, riguroase, definitive.

Această asociere a semnului analitic cu sinteza cromatică îl plasează pe Aureliu Răzvan Ionescu într-o vecinătate celebră prin adîncime, inventivitate şi vigoare, undeva între Ion Bitzan, Florin Mitroi şi Nistor Coita, adică între spiritul ludic şi fascinaţia livrescului, între sensibilitatea coloristică şi rafinamentul construcţiei, între dinamica suprafeţei şi privirea analitică pînă la halucinaţie. Însă această apropiere nu priveşte decît latura strict tipologică a artistului, pentru că, stilistic şi formal, identitatea picturii sale este ireductibilă, iar mesajul acesteia, prin însăşi ambiguitatea lui constitutivă, rămîne unul puternic, memorabil şi profund.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara