Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Teatru:
Femeile lui Afrim de Marina Constantinescu


La Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ n-am mai fost de ceva timp. Trupa s-a schimbat într-atîta, încît aproape nu mai cunosc pe nimeni. Mai mereu a fost aşa în acest teatru-şcoală prin care au trecut, au debutat şi s-au afirmat poate cei mai buni actori şi regizori ai noştri. Efervescenţa unui loc naşte acum nostalgii. Nu se poate, apropiindu-te de acest teatru, să nu te gîndeşti la minunile întîmplate aici, să nu treci în revistă oameni, unii plecaţi deja dintre noi, spectacole, festivaluri, întîlnirile şi poveştile din bar şi cîte şi mai cîte. Vibraţia acelor energii rămîne, din păcate, aproape inaccesibilă tinerilor trupei de astăzi. Dar şi la Bulandra, de exemplu, este la fel. Asta nu consolează însă pe nimeni. A fi astăzi actorul unei trupe cu renume nu mai este o victorie profesională, o ierarhie valorică, atîta vreme cît uşile s-au deschis prea larg şi cei intraţi promit atît de puţin. Asta este o altă discuţie. Vreau să spun că emoţia mea de a mă afla iarăşi la Piatra Neamţ mi s-a părut oarecum deplasată. Actorii noi ai trupei nu erau atinşi de înduioşare şi nici marcaţi de istoria sau legenda teatrului. Poate greşesc, dar atmosfera aceasta a trecut rampa, în spectacolul pe care l-am văzut, Ocean café. Nu vorbesc aici de valoare, de experienţă, de izbînde sau neîmpliniri. Vorbesc de o atmosferă pe care acum n-am regăsit-o. Sau ea există şi n-am avut eu acces. E posibil.
Gînditorul şi realizatorul spectacolului este tînărul regizor Radu Afrim, absolvent al şcolii de la Cluj. Am citit destule comentarii, mai patetice sau mai echilibrate, scrise în jurul examenelor sale sau producţiilor de la Tîrgu-Mureş şi Sf. Gheorghe. Curiozitatea mea a crescut o dată cu vîlva cu care Radu Afrim a intrat în lumea teatrului şi a acces rapid la cote înalte. Ocean café mi-a prilejuit ocazia de a face cunoştinţă, în sfîrşit, mult mai tîrziu decît alţi colegi de-ai mei, cu un tînăr regizor, o speranţă şi o direcţie, aşa cum reiese din unele scrieri. S-ar putea ca ultimul său spectacol să nu se numere printre acelea foarte reuşite şi apreciate şi, de aceea, tonul meu să fie reţinut. Nu am cu ce să compar. Sigur este că nu am fost cuprinsă de extaze şi nici de certitudini în ceea ce-l priveşte pe regizorul Radu Afrim. Nu mă îndoiesc că şi din vina mea, care am plecat cu un sac mare spre pomul lăudat. Am descoperit un tînăr talentat, viu, ambiţios care caută o formulă. Văzînd doar Ocean café nu pot să afirm prea mare lucru nici despre originalitatea lui, nici despre noutatea pe care le-a adus în demersul său regizoral. Cu alte cuvinte, nu m-a surprins în chip decisiv. Mi-a plăcut ideea de a face un scenariu, comandînd texte unor dramaturgi tineri, apropiaţi viziunii sale asupra teatrului, mai exact nişte monologuri în jurul temei: femeia, îndrăgostirea şi iubirea. Cei solicitaţi au fost: Radu Macrinici, Saviana Stănescu, Ştefan Caraman, Alina Nelega şi Gianina Cărbunariu. Cu alte cuvinte, cinci condeie foarte diferite, cu influenţe şi din zona poeziei sau prozei, cu scriituri dramatice variate stilistic. Regizorul şi-a făcut scenariul singur, armonizînd vocile, construind legături narative, punînd în situaţie şi în relaţie personajele, dînd unitate unui text, acum de-sine-stătător şi foarte viu. Acest tip de lucru dramaturgic se practică şi în alte spaţii teatrale şi e departe de a fi lipsit de interes. În formula finală am găsit şi amprenta prezentului - şi nu neapărat unul românesc -, dar şi o dimensiune universală, de circulaţie, pe care tema în sine o conţinea. Cu o singură rezervă: dorinţa exhaustivităţii tarelor societăţii! Spaţiul de întîlnire a personajelor, predominat feminine, şi a poveştilor de iubire obsedante, cu gust amar şi prezentare comică este o cafenea amplasată în mare. Iubirea, dragostea şi moartea se întîlnesc într-o lume evident alienată. În scenariul legat de Radu Afrim, fiecare personaj vorbeşte despre un tip de alienare, gravă şi iremediabilă, pentru ca desenul din final să ilustreze alienarea unei societăţi aflată la sfîrşit de mileniu, sufocată de şabloane mentale, intoxicată de imagini şi reclame, incapabilă să comunice real, cu celălalt, cu universul. Un colac de salvare să fie oare navigarea pe Internet? Oricum, cafeneaua îşi abandonează profilul şi se îndreaptă spre apele acestui tip de comunicare epurată de patetisme.
Regizorul a colaborat cu pictorul clujean, tînăr şi el, Radu Comşa, un artist preocupat şi de video, de un alt limbaj pe care încearcă să-l introducă pe scenă în concepţia sa scenografică. Chiar dacă aproape debutant, Radu Comşa a studiat identitatea personajelor şi a marcat-o scenic prin costum, creînd însă şi o transparenţă ciudată a materialelor, a cromaticii albastre-alburii, a imaginii oceanice derulată pe monitoare. Viziunea putea fi curăţată de anumite clişee şi chiar de unele pleonasme la nivelul costumului (care de la început alungă misterul din jurul personajului, îi aplică o etichetă înainte de-a fi descoperit). Deşi am fost invadaţi brutal şi neargumentat teatral de nud pe scenă, aici imaginea sirenei nu a avut nimic strident. Jocul actorilor mi s-a părut convenţional, nu implicat, ci mai degrabă exterior, îngroşat pe alocuri sau prea schematic. Încă nu s-au detaşat de şcoala de actorie pe care au absolvit-o, iar atitudinea pe scenă are cîteodată un iz studenţesc şi nu profesionist, de la cum vorbesc, cum se mişcă, cum se privesc! Mai e ceva de lucru şi poate vor avea şansa să facă asta serios la Piatra Neamţ. Dacă doresc, în primul rînd.
Am remarcat-o pe Ana-Maria Marinca, absolventă 2000 de la Iaşi (Secţia arta actorului mînuitor de păpuşi şi marionete), o prezenţă specială, fragilă, dar şi plină de forţă, pe care am întîlnit - în vara aceasta în concursul de preselecţie pentru Gala Tînărului Actor (la Mangalia a obţinut şi Premiul de interpretare la Secţiunea individual). Rolul Suzy este debutul ei pe o scenă profesionistă. Cred că a păşit cu dreptul şi, în ciuda unei inhibiţii, există resurse pentru a o depăşi. Şi pe Clara Flores (Mercedes) o cunosc tot dintr-o selecţie (1999) pentru aceeaşi Gală. Este un actor care îşi iubeşte profesia. Şi pe ea o văd pentru prima oară într-un spectacol. Privind în urmă, nu găsesc o evoluţie. Foloseşte aceleaşi mijloace, bine, dar neduse în altă zonă.
Greutatea spectacolului lui Radu Afrim stă mai degrabă în ideea şi în facerea textului, decît în realizarea lui regizorală şi, mai ales, actoricească. Aştept şi alte întîlniri, pe pămînt, sub apă sau în aer.



P.S. Surprinzător de puţină lume la premieră! Spectacolul s-a jucat într-o sîmbătă seara, cu spectatorii pe scenă (un număr redus, cu alte cuvinte). Nu am văzut niciodată la Piatra Neamţ o sală goală la o premieră sau în festival. Probabil că n-au fost puse bilete în vînzare, iar locurile goale trebuiau să fie ocupate de oficialităţi locale, care n-au răspuns invitaţiei. Să le fi speriat pe consoarte femeile lui Afrim? (M.C.)
Teatrul Tineretului Piatra Neamţ: Ocean café, un spectacol de Radu Afrim după texte de Saviana Stănescu, Radu Macrinici, Ştefan Caraman, Alina Nelega, Gianina Cărbunariu. Regia şi scenariul: Radu Afrim. Scenografia şi video: Radu Comşa. Distribuţia (în ordinea intrării în scenă): Ovidiu Crişan, Olimpia Mălai, Dorina Maria Haranguş, Ecaterina Hâţu, Ana Maria Marinca, Cezar Antal, Vasilica Oncioaia, Smaranda Astanei Beşleagă, Nora Covali, Constantin Lupescu, Doru Cătănescu, Clara Flores.