Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Film:
Festivalul de la Udine de Dan Petrila


Dacă vă mai amintiţi, îmi încheiam corespondenţa de la dezamăgitoarea ediţie a Berlinalei din februarie cu speranţa că Asia va reuşi să ne facă surprize plăcute cît de curînd...
În această idee am participat în ultima decadă a lunii aprilie la a 4-a ediţie a festivalului de film din Orientul Îndepărtat de la Udine, profitînd de distanţa relativ mică faţă de Viena - 4-5 ore de mers cu maşina - şi de oferta generoasă a organizatorilor, care au suportat o parte din cheltuielile de cazare.
Panorama asiatică a fost într-adevăr deosebit de cuprinzătoare: 74 de filme, o secţiune dedicată filmului de animaţie, de la începuturile sale în China anilor '40 şi pînă astăzi, o alta filmului "roz" japonez, care este prizat mai ales în pauzele de prînz de stresaţii workaholics - durata de maximum o oră a filmului le-o permite -, o retrospectivă Patrick Leung şi o extraordinară diversitate a selecţiei, atît ca tematică, cît şi ca tari de origine, de la Hong Kong, în continuare "Hollywoodul" Asiei, la Coreea de Sud, care, prin complexitatea scenariilor, parcă ambiţionează să joace rolul Franţei în acea parte a lumii, şi de la China, unde pe lîngă studiourile de stat au apărut deja studiouri independente, care cu 2-300.000 $ produc filme care au atras atenţia lui Quentin Tarantino şi Michael Cimino, pînă la Filipine şi Tailanda!
Dar să o luăm metodic, bănăţeneşte:

Hong Kong - nu se putea ca marketingul producătorilor de aici să nu reacţioneze extrem de rapid la recesiunea provocată de evenimentele din 11 septembrie 2001 şi să reorienteze producţia de film către comedie, abandonînd cel puţin temporar genul de film de acţiune care l-a făcut celebru pe John Woo; astfel celebrul cuplu Johnnie To-Wai Ka-fai a fost prezent cu trei filme: Fulltime Killer (2002, cu Andy Lau şi japonezul Sorimachi Takashi, într-o competiţie pentru titlul de cel mai bun asasin plătit al Asiei, regizată ca un adevărat balet al morţii), Love on a Diet (tot 2001, dar deja trecerea spre comedie a avut loc, Andy Lau fiind de data asta partenerul lui Sammi Cheng, care trebuie să slăbească într-un timp record cam 2/3 din greutate - mission impossible, cum i se şi spune la început la clinica unde se prezintă în acest scop, dar cînd te ajută Andy Lau totul devine posibil!) şi în sfîrşit Fat Choi Spirit, "fat choi" în cantoneză însemnînd "îmbogăţeşte-te", produs în 2002 şi dedicat pasiunii chinezilor pentru mahjong, Andy Lau fiind acum un jucător profesionist, cu o mamă bolnavă de Alzheimer, boala tratabilă tot cu mahjong, un frate specialist în computere, dar a cărui firmă dă faliment şi doar un soft de mahjong l-ar putea salva, şi o logodnică foarte drăguţă, dar care nu-şi poate stăpîni temperamentul atunci cînd pierde la acelaşi mahjong, indiferent că e vorba de potenţiala soacră sau de potenţialul soţ, ceea ce-l şi determină pe acesta să amîne la infinit eventuala căsătorie. Din selecţia hong-kong-eză cel mai interesant mi s-a părut însă You shoot, I shoot, debutul regizoral al lui Edmond Pang, cunoscut ca scenarist şi autor de romane, inclusiv a romanului care a stat la baza scenariului de la Fulltime Killer.

China - cîţi s-au temut în 1997, cînd Hong Kong a fost retrocedat de Marea Britanie Chinei, că va urma o catastrofă şi s-au grăbit să emigreze, şi cîţi s-au aşteptat ca nu marea Chină populară să-şi impună micii peninsule stilul de muncă şi modelul economic, ci invers? Şi iată că după 5 ani, asistăm tot mai miraţi la incredibila noua faţă a Chinei, care de fapt nu face decît să confirme prognozele specialiştilor în futurologie, potrivit cărora în anii 2025-2030 China va fi prima putere economică a lumii! Dar cum se reflectă aceasta în creaţia cinematografică? Fără a avea la dispoziţie filme de Zhang Yimou sau Chen Chaige, obişnuite la marile festivaluri, Udine a prezentat 8 filme din această ţară, 6 provenind din studiouri de stat, iar 2 fiind produse de independenţi.
În filmele "de stat", tema principală pare a fi lupta împotriva corupţiei, dar nu la modul didactic, ci prin poveşti care au o anume atractivitate, de la mici melodrame, cum ar fi Touched by Love, la drame realiste ca What a snowy day. Am asistat şi la incursiuni în lumea adolescenţei în One Hundred..., sau la introspecţii sociale în Escort. O menţiune aparte merită expresionismul filmului A love of blueness, pentru care regizorul Hu Jianqi a primit în 2001 Cocoşul de Aur, premiul naţional de regie. Personal am apreciat în mod deosebit Purple Sunset, în care se atacă o temă pînă nu demult tabu în China: contribuţia Armatei Roşii la eliberarea Chinei de japonezi în lunile iulie-august 1945. O impresie plăcută produce şi Spring Subway, unul din primele filme independente chineze, regizat de Zhang Yibai puţin în maniera lui Wong Kar-wai, dar cu o sensibilitate şi o ştiinţă a apropierii de spectator deosebite. Am lăsat la urmă, pour la bonne bouche, Certificatul de căsătorie, o coproducţie China-Hong Kong, deci, normal, tot o comedie!

Coreea de Sud - Selecţia din acest an mi s-a părut mai slabă decît la ediţiile precedente, cînd la Udine s-au putut vedea An Affair (prezentat recent şi pe Arte), My Heart şi, mai ales, Joint Security Area. Acum am avut o superproducţie - Musa, un episod eroico-diplomatic de la începuturile dinastiei Ming, şi care se doreşte în mod evident o pledoarie pentru prietenia şi colaborarea dintre China şi Coreea (sună cunoscut genul ăsta de frază!), cîteva filme cu poliţişti mai mult sau mai puţin corupţi şi gangsteri cu fete cît mai murdare, ceva horror şi, totuşi, o mică excepţie: Hi, Dharma!, debutul regizoral al lui Park Chul-kwan, care a studiat la Universitatea din San Francisco. Începînd tot ca un film cu gangsteri, după o luptă între două bande rivale, învinşii trebuie să-şi piardă urma, şi unde să o facă mai bine decît la o mînăstire budistă? De aici confruntarea dintre două moduri de a trăi şi de a înţelege lumea o ia pe panta comediei, confirmînd şi pe meleaguri coreene tendinţa începută în Hong Kong.

Japonia - de asemenea, lipsită de culoare în acest an. Şi aici am avut un film istoric, dar cu nuanţe ezoterice, The Yin Yang Master, plictisitor de-a dreptul, sau un film de acţiune - Ichi the Killer, sub Fulltime Killer însă; un emul de-al lui Eric Rohmer - Otani Kentaro, încearcă în A woman's work, fără prea multă originalitate, să se apropie de sufletul feminin, dar rămîne la jumătatea drumului; singurul cît de cît notabil rămîne Transparent, al lui Motohiro Katsuyuki, o poveste stranie despre un tînăr care-şi poate transmite gîndurile celor de lîngă ea.

Filipine - prezentă cu un singur film, La Vida Rosa, o incursiune fără menajamente în Manila de astăzi, dincolo de faţada prezentată turiştilor; ceea ce mi s-a părut de-a dreptul îngrijorător a fost nu atît mizeria materială, văzută şi la Berlin în documentarul Copiii lui Dumnezeu, cît mai ales cea morală, cînd în goana pentru existenţă nici răpirea de copii, nici crima, nu mai înseamnă nimic nu numai pentru cei care le comit, în complicitate cu o poliţie pentru care corupţia nu numai că e subînţeleasă, dar a ajuns la un stadiu în care nu mai eşti sigur cine e adevăratul şef al bandelor de răufăcători, dar nu mai înseamnă nimic nici pentru ceilalţi, cărora li se pare normal să trăiască într-o astfel de lume.

Tailanda - a fost reprezentată prin două filme, Goal Club, despre lumea pariurilor sportive ilegale din Bangkok şi riscurile la care se expun adolescenţii recrutaţi ca agenţi şi carne de tun de marii boşi, şi Killer Tattoo, un film care în Tailanda a ajuns să aibă un statut similar lui Pulp Fiction, dar care nu m-a "atins" aproape deloc.

În sfîrşit - SINGAPORE, cu un singur film, şi acela de uitat rapid - One leg kicking.
În concluzie, nu pot spune că am argumente suplimentare faţă de Berlin, dar trendul e evident şi cred că va trebui să renunţăm cît mai curînd la prejudecăţile faţă de cinematografia din această parte a lumii şi să-i facem un loc mai consistent şi pe ecranele din România, mai ales că succesul de public al lui In the mood for love de anul trecut dovedeşte că o astfel de investiţie poate fi chiar rentabilă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara