Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cronica Dramatică:
Fierari din toate ţările, uniţi-vă! de Marina Constantinescu


Starea societăţii se reflectă, în fond normal şi din păcate inevitabil, în starea teatrului. Iar sărăcia este probabil pericolul major. Spectrul mizeriei şi al sărăciei este detectabil şi în zona artistică. Spaima zilei de mâine naşte disperarea, instalează compromisul mic sau mare, pune în paranteză performanţa. În stagiunea trecută s-au făcut eforturi mari ca să nu se bage de seamă cât de tristă este realitatea. Şi eforturi se fac de mult. Ele au început să se vadă de o bună bucată de vreme, chiar dacă unii sau alţii ne-am făcut că nu vedem panta înclinată pe care alunecă teatrul românesc. Lipsa fondurilor, o anume imobilitate a instituţiilor creată şi de absenţa unor legi vitale, salariile mici ale actorilor şi personalului tehnic de scenă determină scăderea numărului evenimentelor teatrale, reducerea invitaţiilor la prestigioase festivaluri internaţionale, imposibilitatea de a fi conectat la ce se întâmplă în lume şi de a le raporta corect la cote valorice. Astfel, în cercul nostru strâmt şi provincial, apar tot felul de deformări în receptare, entuziasme periculoase, nume umflate cu pompa de consistenţa unor bloane de săpun în fapt. Cei mai mulţi sunt dezorientaţi. Atât profesional, cât şi social. Asta se vede pe scenă, dureros de tare.
Din câte se pare, stagiunea 2000-2001 nu are nici un motiv să se anunţe impresionantă. Mă tem că lucrurile semnificative se vor înscrie în zona excepţiilor şi nu vor avea forţa de a da direcţia unui fenomen. Mi-aş dori ca la anul pe timpul acesta să recunosc că m-am înşelat, că teatrul, măcar el, a păşit altfel într-un nou mileniu. Deocamdată însă, cele câteva premiere în care teatrele bucureştene au deschis stagiunea, nu fac eforturi să mă contrazică. De exemplu, spectacolul Cu capu' de nicovală, o adaptare după Fierarii dramaturgului sârb Milos Nicolic (o traducere de Veronica Lăzăreanu), spectacol în regia lui Horaţiu Mălăele pe scena Teatrului Nottara. Aflat pe o poziţie echidistantă faţă de conflictul ce a măcinat acest teatru, Mălăele rămâne finalmente fidel unei trupe cu care a lucrat o viaţă ca actor şi cu care şi-a exersat şi apetitul regizoral. Un lucru însă este bizar. Deşi cunoaşte atât de bine actorii trupei, regizorul Horaţiu Mălăele nu pare tentat în această montare să descopere drumuri noi, să surprindă din ceea ce a propus la nivelul interpretării. Din acest punct de vedere, spectacolul are aerul lucrului făcut la prima mână, iar miza poate fi textul în sine, scenografia rafinată a Mariei Miu, câteva efecte şi gaguri, dar nicidecum performanţa actoricească. În Pălăria de la Teatrul de Comedie, chiar dacă trupa angrenată în spectacol era cu mult mai numeroasă, lucrul cu actorii se vedea aproape până în detalii, atât în scenele protagoniştilor, cât şi în acelea de grup. Un lucru remarcabil a fost jocul, epurat de manierisme, al lui George Mihăiţă, un jos viu şi proaspăt, plin de forţă şi de nuanţe. La Nottara, dimpotrivă, fiecare actor pare purtat de propria cârmă, de un stil recognoscibil, de ceea ce am putea numi facil ca manieră de a pune în valoare personajul. Aceleaşi trucuri, aceleaşi voci, acelaşi fel de a face cu ochiul publicului, de a rosti, de a râde sau de a se mira, uneori prea gros şi prea în vecinătatea vulgarităţii, care de altfel dă târcoale spectacolului. Nu m-au surprins nici Valentin Teodosiu, nici Valeriu Preda şi poate aşteptarea mea de a vedea şi altceva sau altcumva faţă de ce ştiu a fost cel mai adânc trădată. Mi s-a părut că şi regizorul şi actorii au mers la unison în această privinţă. Nu par a fi avut loc confruntări pentru ipostaze noi. O excepţie este Catrinel Dumitrescu, dar şi ea oboseşte să mai caute după prima parte a spectacolului, rămânând pe o singură coardă. Mărturisesc că piesa în sine, pe care nu o cunosc şi nu ştiu ce modificări a produs adaptarea şi în ce sens regizoral, nu este deloc lipsită de interes, are simţ dramatic şi umor în replică, în tipul de construcţie repetitivă a situaţiilor. Gustul tragediei este bine camuflat în veştmintele comediei. Un fierar neamţ află după foarte mult timp că fiul lui este de fapt un produs românesc, rezultat în timpul războiului, când el dădea lupte grele împotriva duşmanului sovietic. Soţia sa însă a fost grijulie cu perpetuarea speciei, cu exercitarea maternităţii şi, mai ales, cu păstrarea genei de fierar. Căci ea nu a făcut un copil cu oricine, ci tot cu un fierar, chiar dacă român şi refugiat. Şi nici soţia acestuia n-a rămas mai prejos în absenţa soţului. Şi ea a făcut un copil cu un soldat fierar rus. Care la întoarcere a găsit un pruncuţ cu gene nemţeşti, dar tot de fierar. Nici o soţie nu şi-a trădat breasla soţului. Neamţul (Valentin Teodosiu) cel care pare lovit în ce avea mai sfânt, cel care pare năucit de povestea pe care o aude, cel care împarte vinovăţii în stânga şi în dreapta, ajunge spre final, prin închiderea cercului, să lepede costumul victimei şi să-l îmbrace pe cel al vinovatului, pentru că şi el este tatăl - fierar al unui copil rus. Revolta trece acum în tabăra nemţoaicei (Catrinel Dumitrescu) care doreşte să răzbune femeile de fierar de orice naţionalitate. Fierarilor nu le mai rămâne decât să-şi dea mâna şi să studieze împreună un arbore genealogic cu încrengături ruso-sârbo-germano-române. În privinţa vinovăţiilor, vinelor şi vinovaţilor ne vom întreba şi noi. Modelul interogaţiei fiind "ce-a fost mai întâi oul sau găina?". Vom petrece ceva timp în găsirea răspunsului.
Dacă textul ar fi fost epurat de unele expresii care nu-l fac nici mai atractiv şi nu fac nici spectacolul mai strălucitor, dacă lucrul cu actorii ar fi fost o preocupare a regizorului şi nu sprijin important al demersului artistic, atunci poate Cu capu' de nicovală să fi fost mai mult decât o ilustrare a unei piese cu farmec. Aşa rămâne doar un exerciţiu. Probabil că regizorul şi-a asumat firesc acest risc.
Teatrul Nottara: Cu capu' de nicovală. Adaptare după Fierarii de Milos Nicolic. Traducerea: Veronica Lăzăreanu. Decoruri şi costume: Maria Miu. Ilustraţia muzicală: Vasile Manta. Regia artistică: Horaţiu Mălăele. Distribuţia: Valentin Teodosiu (Neamţu'), Catrinel Dumitrescu (Nevasta neamţului), Valeriu Preda (Românu'), Sorin Cociş (Rusu').