Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

întoarcerea la cărţi:
Filosofie pentru toţi de Mihai Zamfir

Cartea recent apărută a Simonei Vasilache (Dic- ţionarul mărunţişurilor, Ed. Baroque Books and Arts, 2015) afişează ostentativ un aer nepretenţios: de la titlul aton, de la dimensiunile reduse ale textelor pînă la ordinea alfabetică, totul ar trebui să respire modestie.

Ce poate fi mai inocent decît o „carte a mărunţişurilor”? Însă autoarea încearcă să se joace cu cititorul. Nimic nu-i este mai străin Simonei Vasilache decît modestia: punerea în scenă a cărţii se bazează pe litotă.

În ultimele decenii filosofia nu mai ia forma tratatelor impozante, înzestrate eventual cu note de subsol. Cei foarte puţini care scriu încă filosofie originală încearcă să o prezinte în haine banale şi mai ales să o literaturizeze. Urmaşii lui Constantin Noica au făcut filosofie de aparenţe lejere, aerisite: pseudo-jurnale, micro-monografii, însemnări cotidiene, scenete. S-ar zice că, după volumele lui Noica, soarta filosofiei româneşti ar fi aceea de a se lipsi de filosofare şi de sistematic.

Dicţionarul mărunţişurilor nu e nici pe departe o carte de filosofie, iar autoarea ei nu are nici o legătură cu „şcoala Noica”; ceea ce Simona Vasilache încearcă aici se poate chema un „mic tratat de filosofie pe bază literară”, o colecţie de motive literare examinate din latura lor filosofică. El respectă condiţia de bază a disciplinei – aspiraţia de a surprinde totalitatea, încercînd să extragă o fărîmă de eternitate din cele mai neaşteptate obiecte, motive şi situaţii. Defilează în faţa noastră literatura română modernă, dar în companie universală: operaţie aparent ludică pusă în slujba seriozităţii, preocupată de probleme irezolvabile.

Acest dicţionar de motive literare variază între (aparent) grav şi (aparent) derizoriu; aducerea la acelaşi numitor comun a diverselor teme face farmecul culegerii. Găsim deci Aşteptare, Melancolie, Nebunie, Toamnă – toposuri generoase ale literaturii de înalt nivel; altele se situează la polul opus: Bomboană, Lucru de mînă, Greşeală de tipar, Zdreanţă. Autoarea le egalizează. Depinde de ingeniozitatea comentatorului pentru a găsi semnificaţii profunde în obiecte modeste, pline de sens în ciuda aparenţelor. Este oare conştientă autoarea pe urmele cui păşeşte? Ea a preluat, probabil instinctiv, demersul unuia dintre cei mai inteligenţi filosofi contemporani francezi, Roger-Pol Droit. „Faceţi experienţa filosofică a lucrurilor obişnuite!”, îşi îndeamnă el cititorul. În cărţi precum 101 expériences de philosophie cotidienne şi mai ales în remarcabila Dernières nouvelles des choses (2003), Droit abordează filosofia profundă plecînd de la cele mai banale obiecte din jur (bolul de supă, cheia, cizmele de cauciuc, biletul de tren, umbrela), deoarece multitudinea infinită a lumii înconjurătoare se relevă aici ca premisă a aceluiaşi Proiect universal. Filosofia dă astfel năvală peste noi.

Simona Vasilache nu merge atît de departe, ea se ocupă doar de teme literare extrase mai ales din I.L.Caragiale, autor căruia i-a consacrat şi o lucrare distinctă. Însă metoda pare aceeaşi. Ar fi de ajuns să comparăm articolul uşa din cartea lui Roger-Pol Droit cu acelaşi articol uşă (fereastră) din cartea Simonei Vasilache. Dincolo de orizonturile diferite în care cei doi îşi plasează demonstraţia, sensul să-i spunem filosofic al obiectului uşă a fost perceput la fel de cei doi: Roger- Pol Droit insistă asupra ambivalenţei uşii, entitate făcută să deschidă spre altă lume, dar să şi închidă o lume în raport cu exteriorul. Simona Vasilache notează aceeaşi dualitate, transpunîndo însă în perechea obligatorie uşă- fereastră: „E lucru ştiut că uşa opreşte, pe cînd fereastra îmbie. O aflăm din basme, unde fetelor li se testează curiozitatea şi simţul unui pericol cu efect întîrziat, în faţa unei uşi interzise, în timp ce ele se arată, ca ispite, în fereastra vreunui castel. Fereastra lui Jane Eyre îi ocroteşte libertatea într-o lume plină de uşi fără ieşire. Fereastra este un loc de observaţie, de deschidere spre lumea de afară, pe cînd uşa se cuvine să rămînă închisă” (p.187).

Dacă tot am vorbit de Roger-Pol Droit, să circumscriem mai exact ingeniozitatea autoarei noastre. Meritul cărţii rezidă în deschiderea largă, în dispersia spectaculoasă a obiectelor literare. Punctul ei criticabil – tocmai această prea mare dispersie. Ar fi bine ca pe viitor selecţia „obiectelor” să fie mai bine circumscrisă, renunţînduse la cele fără miză consistentă. Pe de altă parte, ar fi bine ca fiecare articol să conţină doar două-trei izbucniri programate, doar două-trei sugestii fulgurante. Nu mai multe.

Aştept cu încredere urmarea.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara