Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Film:
Fără covoare roşii de Cristina Oancea

Vedetele sunt regizorii

Festivalul Internaţional de Film de la Rotterdam are un loc foarte special în calendarul marilor festivaluri europene. În primul rând pentru că e printre primele, chiar la finele lui ianuarie. Apoi, pentru că e printre cele mai mari. Printre cele mai generoase, de asemenea. Şi poate mai cu seamă pentru că e ... diferit. Pentru că nu face parte din aşa-numitul Star System.
Fără covoare roşii, fără vedete în seara premierei. În "folclorul" festivalului circulă o legendă despre o vedetă de la Hollywood care ar fi vrut să-şi facă apariţia, iar organizatorii au mers până la a-i "aranja"... refuzarea vizei şi a o îmbarca înapoi în avion. Ajuns anul acesta (24 ianuarie - 4 februarie) la ediţia a 36-a, festivalul se doreşte axat pe un cinema al autorilor şi un cinema al diversităţii culturale. Nu mai puţin de 354 de regizori din 55 de ţări au fost de faţă la proiecţiile filmelor lor, în faţa spectatorilor din Olanda, dar nu numai, al căror număr s-a ridicat la fabuloasa cifră de 360 000.
Şi n-au fost dezamăgiţi. Între sutele de filme proiectate de-a lungul celor 12 zile şi nopţi ale festivalului, s-au numărat 44 de premiere mondiale, zeci de alte premiere internaţionale şi europene. Şi ceea ce este important, aici se pot vedea filme pe care nu le vezi în altă parte. În tentativa de a cuprinde în selecţie cât mai mult din diversitatea contemporană a celei de-a şaptea arte, programatorii festivalului au mers cu căutările lor până la marginile pământului, din America Latină până în Orientul îndepărtat, şi fără îndoială au privit prioritar spre viitor.
Una din ambiţiile festivalului este să caute talente tinere şi să le urmărească în dezvoltarea carierei lor. Secţiunea principală, "Tiger Awards", este de altfel dedicată debuturilor, în competiţie fiind înscrişi 15 regizori aflaţi la primul sau al doilea lungmetraj. Competiţia se bucură de reputaţia de a fi o rampă de lansare pentru nume noi. Cum a fost, de pildă, Cristopher Nolan, premiat în 1998 pentru filmul său de debut. Sau într-un caz mai apropiat nouă, regizorul român Sinisa Dragin al cărui lungmetraj (În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură) a fost premiat în 2002. "Idealul nostru este să avem în competiţie cele mai bune cincisprezece debuturi ale anului", declară directorul de programe, Gerwin Tamsma. "Aşa ceva nu este desigur întotdeauna cu putinţă, dar aici sunt puse în valoare cele mai importante voci proaspete ale anului."

De dragul filmului

În intenţia de a fi nu doar un eveniment de ianuarie, ci mai ales un suport pentru cinematograful de calitate de-a lungul întregului an, festivalul oferă nenumărate ocazii pentru regizorii tineri şi pentru proiectele lor. Fie că este vorba de Hubert Bals Fund care sprijină proiecte de lungmetraj în dezvoltare, fie de piaţa de proiecte Cinemart, în care câteva zeci de tineri regizori selecţionaţi anterior şi-au susţinut proiectele în faţa potenţialilor co-producători, finanţatori şi distribuitori.
Aici am întâlnit-o pe doamna Renate Roginas care, începând de la finele anului trecut conduce un proiect Phare de training şi dezvoltare în domeniul filmului şi audiovizualului în România şi care s-a angajat cu toată inima în lupta pentru filmul românesc. "Iau parte pentru a şasea sau a şaptea oară la Cinemart şi de data aceasta a fost interesant pentru că sunt în poziţia de a promova industria românească de film, talentele româneşti şi realizările româneşti şi, ori de câte ori întâlnesc oameni sau mă exprim, profit de ocazie ca să-mi îndeplinesc misiunea. Lucrez în România cu un fond Phare şi încercăm să scoatem tot ce se poate mai mult din bani, pentru a-i investi în dezvoltare, educaţie şi distribuţie. Am pus ochii pe câteva filme europene foarte interesante, câteva au fost deja cumpărate de distribuitori români, dar nu au fost încă în săli, şi aici putem fi şi noi de ajutor. Şi, desigur, este minunatul proiect al lui Radu Muntean, selecţionat de Cinemart, 30 şi ceva, care merită din plin să fie sprijinit în etapa de dezvoltare".

Româneşte, la Rotterdam

La Rotterdam s-a vorbit mult despre filmul românesc. Trei lungmetraje deja distinse cu premii importante au făcut parte din diferitele secţiuni ale festivalului. Este vorba de Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii, de Cătălin Mitulescu, Hârtia va fi albastră de Radu Muntean şi A fost sau n-a fost de Corneliu Porumboiu. Nici o şansă să cumpăr un bilet la vreunul din ele, toate au fost vândute cu mult înainte. Îţi creşte inima să vezi săli pline şi autorii - pe prima pagină a ziarului festivalului, şi pentru că interesul publicului, ca şi al profesioniştilor, este real, organizatorii au pregătit, cu sprijinul Institutului Cultural Român, o secţiune dedicată exclusiv filmului românesc, intitulată Hot Spot Bucharest. În intenţia de a investiga rădăcinile culturale ale acestei "renaşteri a filmului românesc", secţiunea a proiectat nu doar lungmetrajele de succes ale ultimului an, ci şi numeroase filme de scurt metraj ale tinerilor regizori. Aş menţiona dintre acestea din urmă Lampa cu căciulă a lui Radu Jude, recent premiat la Sundance şi prezentă în mai multe secţiuni ale festivalului, dar şi un scurtmetraj care mi-a produs o vie emoţie şi surpriză, intitulat Ultima zi a lui decembrie, atât filmul, cât şi imaginea (esenţială contribuţie în acest caz) semnate de Bogdan George Apetri.
Dacă toată lumea vorbeşte despre "noul val românesc" sau despre "generaţia aşteptată", mi-a făcut plăcere să constat că protagoniştii acestui fenomen fericit se simt şi se respectă reciproc ca individualităţi artistice distincte. "Nu ştiu în ce măsură e un nou val, o nouă generaţie, habar n-am, asta e treaba criticilor să decidă dacă filmele acestea au ceva în comun sau nu. Eu cred că sunt destul de diferite, aşa cum suntem şi noi, ca cineaşti - şi ca oameni." (Radu Muntean) "Afară suntem percepuţi ca un nou val, suntem într-un fel un nou val, pentru că avem întrucâtva aceleaşi gusturi în cinema, dar nu suntem un val în sens clasic, adică n-avem nimic, nu există un manifest sau - n-avem nimic programatic în spate. Şi cred că fiecare dintre noi îşi caută în drum în cinema, şi cred că, în viitor, filmele noastre vor fi foarte diferite." (Corneliu Porumboiu) "S-au nimerit să apară 2-3 regizori importanţi, cum e Puiu, Porumboiu, Cătălin Mitulescu, practic cam în acelaşi timp, şi-atunci poate să dea senzaţia că e o şcoală sau ceva comun între filmele astea, dar de fapt cred că e vorba de excepţii. Fericite." (Radu Jude) .
Ce este important pentru moment este interesul publicului, ca şi al profesioniştilor, în actul cinematografic românesc. Şi la RO THEATER, unde patru seri consecutive s-a vorbit şi s-a râs româneşte, publicul a dat năvală să cunoască, prin intermediul filmului şi al muzicii, realitatea românească.

Lauri pentru candoare

În secţiunea oficială au fost selecţionate 15 filme, dar mai multe sute au putut fi vizionate în celelalte secţiuni, semnate de regizori tineri, dar şi de nume cu ecou puternic în cinematograful mondial. E greu să tragi concluzii când, în câteva zile, abia poţi vedea a douăzecea parte din ceea ce festivalul are de oferit.
Totuşi, într-o lume tot mai înstrăinată de sensul ei, cinematograful devine, mai mult ca oricând, o expresie a înstrăinării. Fuga de lumea de care nu te mai leagă nimic (La marea, Diego Martinez Vignatti), ruptura de propriile fapte în care nu te regăseşti (The Mark of Cain, Mark Munden), bestialitatea (Baixio das Bestas, Claudio Assis) sau pur şi simplu singurătatea (Fourteen, Hirosue Hiromasa) - iată tot atâtea faţete ale uriaşei drame a noului mileniu, în care omenirea se dezumanizează şi îşi pierde sensul.
În acest caleidoscop de pelicule remarcabile, care împing fiecare în felul ei limitele cinematografului, juriul a premiat un film cu stil şi cu structură clasică, realizat de tânăra regizoare malaeziană Tan Chui Mui, care îşi face cu acest film, Dragostea învinge totul, debutul în lungmetraj. Dacă directoarea festivalului, Sandra den Hamer, vorbea de la bun început despre "noi forţe feminine pe frontul cinematografului", laurii atribuiţi acestei fragile figuri feminine din Orient sunt o expresie remarcabilă a acestui fenomen. Apreciat de juriu pentru portretul subtil şi foarte sofisticat al eroinei, pe care chiar iubirea o aruncă într-una din cele mai urâte capcane ale vieţii, filmul a mişcat toate inimile prin candoarea abordării autoriale, dar şi a protagonistei (Coral Ong Li Whei) aflată şi ea la debut.
Ar merita menţionat filmul distins cu Movies that Matter Award, distincţie instituită pentru a recompensa "filmele care contează", pelicule care abordează o tematică legată de drepturile omului. Filmul premiat în acest an, The Mark of Cain (Mark Munden, Marea Britanie), abordează subiectul incomod al războiului din Irak, prin prisma unui tânăr soldat, aliat incapabil să ducă viaţa mai departe şi să coabiteze cu amintirea atrocităţilor la care a luat parte.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara