Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Păcatele Limbii:
Fragmente tematice de Rodica Zafiu


E tentant ca măcar o dată pe an - de sărbători - să-ţi impui să scrii tematic; dar e şi foarte greu să o faci altfel decît în registrul parodic şi intertextual al "cronicii de Crăciun" a lui Caragiale: tema sărbătorilor pare rezervată petrecerii private, tradiţiilor neschimbătoare, ritualurilor familiale, amintirilor din copilărie prea idilice pentru a fi povestite. Contaminată poate de excelentele rememorări ale lui Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici şi Ioan Stanomir, cărţi care au marcat anul 2004 - O lume dispărută şi Explorări în comunismul românesc -, am încercat să caut în arhiva personală urmele unui limbaj politizat al sărbătorilor de acum peste un deceniu şi jumătate. Puţinele ilustrări regăsite în grabă, în texte şi în memorie, sînt desigur banale pentru cei de o anumită vîrstă, dar tot mai necesare pentru cei foarte tineri, care riscă să nu le mai înţeleagă fără explicaţii şi glosări. Dublul limbaj al sărbătorii - cel privat şi cel public - e evocat în primul dintre volumele citate: "bîtele proveneau de la brazii de Crăciun - pardon, de la Ťpomii de iarnăť, cum li se spunea oficial"; "sărbătorile de Crăciun erau Ťsărbători de iarnăť, Moş Crăciun era Moş Gerilă" (Paul Cernat, 23, 57); în aceeaşi carte e povestită experienţa căutării bradului (Ion Manolescu, p. 146), iar despre concurenţa dintre Moş Crăciun şi Moş Gerilă găsim mărturii şi în volumul editat de cercetători de la Muzeul }ăranului Român, LXXX, Anii '80 şi bucureştenii (p. 225-226).

În primele manuale ale copilăriei mele (din anii '60) politizarea e prezentă, dar prinsă într-un cadru de euforizare a iernii care o face parcă nostalgic-acceptabilă: "Brăduleţ, brăduţ drăguţ / Ninge peste tine", "serbarea pomului de iarnă", "orăşelul copiilor" ("Tovarăşe miliţian, ce se construieşte aici? - întreabă doi copii cu ghiozdanele în spate"), Moş Gerilă, zăpada care apără semănăturile, compunerea şcolară: "Afară ninge cu fulgi mari şi rari" / "mari şi deşi" / "mici şi deşi", bătrîna care alunecă pe gheaţă şi e ajutată să se ridice etc. În anii mai mari intervenea şi literatura clasică, cu inevitabilele ei transgresiuni intimiste sau bisericeşti: Alecsandri (cu zăpada "pe ai ţării umeri dalbi"), Coşbuc (cu căciula "lungă cît o zi de post").

În chestiunile de presiune politică, dicţionarele noastre s-au descurcat uneori binişor, încercînd să nu ideologizeze la maximum. Definiţia cuvîntului Crăciun, de exemplu, e surprinzător de neutră în 1958, în Dicţionarul limbii române moderne: "sărbătoare creştină amintind naşterea lui Hristos"; tot acolo, Moş Crăciun e un "personaj legendar despre care copiii mici cred că aduce daruri pentru pomul de iarnă"; în 1975, în Dicţionarul explicativ (DEX), cenzura e mai vigilentă, Crăciunul devenind "sărbătoare creştină care aminteşte naşterea miticului Hristos". Moş Crăciun rămîne neschimbat, ca şi după 1989, cînd în DEX (1996) definiţia Crăciunului se precizează: "sărbătoare creştină care celebrează, la 25 decembrie, naşterea lui Cristos". Interesant e că - prevalîndu-se de regula neintroducerii în dicţionar a numelor proprii - Moş Crăciun este înregistrat, o dată cu substantivul comun crăciun, în vreme ce oficialul Moş Gerilă rămîne pe dinafară. Micul dicţionar enciclopedic - ediţia 1978 - nu-l mai introducea pe Moş Crăciun, poate şi din dificultatea de a-i găsi locul - la litera M, la C? -, tratîndu-l pe Gerilă, în secţiunea de nume proprii, nu însă în ipostaza de moş : personajul mitologic Gerilă e cuprins, poate din respect pentru Creangă, dar cu o definire suficient de largă pentru a acoperi, la nevoie, şi personajul oficial (adaptat după mitologia rusă în variantă sovietică): "personificare a iernii şi a frigului; înzestrat cu facultatea miraculoasă de a răci şi a îngheţa mediul înconjurător. Împreună cu alte fiinţe fabuloase, îl ajută pe Făt-Frumos în acţiunile sale". Oricum, cenzura nu era foarte vigilentă: la locul lor apăreau şi subversivii Setilă şi Flămînzilă.

Presa vremii permitea în mod excepţional, mai ales în perioadele de deschidere, culori, imagini sau pagini de umor. Oricum, Crăciunul fiind absent şi Anul Nou precedat de "30 Decembrie - Ziua proclamării Republicii", destinderea tematică minimală apărea doar în ultimul moment. De altfel, politizarea - cu urările ei oficiale - "Noi succese în muncă în noul an"; "Calde felicitări cu prilejul zilei de 30 Decembrie şi al Anului nou!"- a acoperit tot mai mult spaţiul redus al "divertismentului". Clişeele cele mai frecvente, culese din zbor, sînt: "cumpăna dintre ani", "roadele anului", "pragul anului", "bilanţ", "ultima filă", sărbătorirea prin muncă"; "la fiecare popas sărbătoresc bucuria să se însoţească de preţuirea chibzuită a roadelor" (Săptămîna, 29 dec. 1972). De remarcat tendinţa spre teoretizare: "urăturile se dovedesc a fi momente de mare intensitate ale manifestării unui spirit umanist, care te lansează pe orbita noului an într-o dispoziţie de bun augur" (Săptămîna 28 dec. 1973, 3).

Unul dintre fenomenele de "cultură populară" specifice vremii şi dispărute între timp era publicarea de almanahuri. Cele din anii 60-70 ofereau o intensă tematizare a revelionului (plăcinte cu răvaşe, rochia de revelion, şampania, machiajul, ornarea mesei, bucăţi umoristice), probabil gîndită să pună în umbră sărbătorirea privată a Crăciunului; cele din ultimii ani eliminau aproape total ideea de petrecere, sărbătoarea fiind legată, cu anticipaţie, de aniversările politice ale anului. Şi almanahurile ilustrează un limbaj festiv de o incredibilă preţiozitate, din care s-ar putea culege zeci de metafore clişeizate - "la fereastra de lumină a noului an" (Almanah Flacăra, 1990); "marea sărbătoare a confluenţei dintre ani" (Almanah Flacăra, 1981) - şi cu ajutorul căruia cred că aş putea încropi o potrivită încheiere acestei dezlînate compoziţii: "buna şi frămîntata noastră planetă îşi va încheia încă o dată periplul circumsolar, conducînd cortegiul zilelor, lunilor şi anotimpurilor la locul de unde a plecat şi unde nu va întîrzia să pornească iarăşi la drum" (Almanahul Femeia, 1982).

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara