Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea de poezie:
Frigul din camera cu magnolii de Ioan Holban

Aurel Ştefanachi, Închiderea jocului,
Colecţia „Bibliofil, poezie contemporană”, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2014, 110 pag.

Deşi nu atât de „pur“ postmodernist, precum au fost percepuţi Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Alexandru Muşina, Nichita Danilov, Ion Mureşan, Traian T. Coşovei, Ion Stratan, Lucian Vasiliu ori Gellu Dorian, Aurel Ştefanachi, venit mai târziu în câmpul literar, are un timbru al său, un fel anume de a scrie şi de a se poziţiona în peisajul poetic al generaţiei. Receptat pe segmente, în urma lecturii (totdeauna incompletă) a poemelor din reviste, Aurel Ştefanachi şi-a tipărit opera după 1989.

Aurel Ştefanachi scrie poezie în perspectiva semnificaţiei particulare pe care o au vederea şi toate semnele asociate sferei sale semantice: a vedea înseamnă a deschide calea spre esenţă, dar, în acelaşi timp, verbul şi elementele care îl susţin conturează replierea în nefiinţă, în grotesc, în inform, ca pentru o nouă şi repetată geneză. Vederea distinge contururile lumii de dincoace şi, deopotrivă, de dincolo de real, fiinţa pendulând între proiectul şi modelul acestuia; această stare de continuu conflict, de asumare a unui raport niciodată decis caracterizează toate poemele cărţii. Aurel Ştefanachi „lucrează” poetic foarte percutant pe raportul aproape/departe, categorii fixate de eminescianism în poezia noastră; totodată, însă, regăsim conflictul dintre grotesc şi sublim, angelic şi demonic, trecere şi petrecere, exprimat, înainte de toate, la primul nivel, cel al lexicului (cărţile abundă în cuvinte „nepoetice”, autorul încercând o poetizare a cotidianului, cu toate ale sale: sunt, pot fi „lirice” cuvinte precum scroafă, curviştină, curvă şi, mai bine, târfă, masturbare, lume puturoasă, ou clocit, fleaşcă, steaua rât-de-porc, pasăre-cărămidă, cărbune, rânjet, sexy, detergent, bălosul rit, prezervativ, duhoare, malac etc. Puse în acest context de confruntare ele sunt, da, poetice pentru că pun problema de a înţelege şi a organiza – prin cuvânt şi sintaxă – universul).

Poezia lui Aurel Ştefanachi este una a contrastelor dure, violentând imaginea (ideea primită) a cititorului pentru care poezia e un „ce” delicat, zbor planat deasupra lucrurilor (dar deasupra acestora – cu vorba lui Nichita Danilov – e neantul; nici că se putea o demonstraţie lirică mai semnificativă a acestei „axiome” lansate, cândva, de Danilov: deasupra lucrurilor, neantul). Ţinta fiecărei aventuri în mişcarea haotică a viului (iar poemele dau, de fiecare dată, senzaţia plonjării în necunoscut) rămâne fixarea unei stări de spirit sau a unei noi dimensiuni a eului: citită astfel, poezia capătă înţelesurile unui „document personal”, ale unui jurnal care consemnează jocul formei cu absenţa acesteia, a fiinţei cu nefiinţa. Poezia lui Aurel Ştefanachi este un poem despre poem, vizând nu totdeauna numai ironic o concepţie asupra poeziei înseşi, conform căreia aceasta se confundă cu ornamentul stilistic. În pagina străbătută de nervi, poetul nu mai poate regăsi culoarea epitetului, naivitatea comparaţiei bine alese ori candoarea metaforei care trebuie să „încânte” şi să îndemne cititorul spre zona tuturor nostalgiilor şi visărilor; i le interzic animarea universului obiectual, al cărţii chiar – tema ei este obsesivă în toată poezia lui Aurel Ştefanachi –, invazia cuvintelor „nepoetice”, imaginea fiinţei agresate de real, strivită sub apăsarea obiectelor.

Dacă în volumele precedente interesa, mai cu seamă, sintaxa unor „centri livreşti” ai „ultimului mohican” ce a avut şi naivitatea, dar şi tenacitatea să creadă în „programul” poetic de început al generaţiei ’80, în Oglindă plutind şi Închiderea jocului importantă e metafora; luciditatea – crede acum, poetul – e pustiul, iar tonul analitic lasă loc magiei din „pierzania iubirii”: astfel, iubita e a „Bărbaţilor – sanie mică din mătase şi crin/ În aşternutul îngerilor – feerică slavă/ Un gând al marelui rege”. O întreagă constelaţie simbolică a feminităţii construieşte Aurel Ştefanachi în Oglindă plutind, femeia e o altă Galateea pentru un nou Pygmalion.

Aurel Ştefanachi se află la vîrsta poetului adevărat.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara