Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Teatru:
Frunze de toamnă de Marina Constantinescu



În toamna aceasta, festivalurile de teatru se ţin lanţ: în octombrie, ca de obicei, două întîlniri - Timişoara şi Arad, cu alte cuvinte Festivalul dramaturgiei româneşti şi Festivalul de teatru clasic. Din păcate, la această ediţie Timişoara ne-a propus mai degrabă un festival al dramatizărilor ce s-a deschis într-un mod ciudat, sub semnul unei montări non-verbale, Costumele lui Dan Puric, un spectacol minunat, dar nu înţeleg cît de potrivit pentru tema tradiţională şi unică ce a conturat şi a impus, de-a lungul timpului, profilul acestui festival. Cît priveşte Aradul, aş putea vorbi despre o clandestinitate, despre o mare taină în care a avut loc festivalul, animat un timp de Victor Parhon cu eleganţă şi anvergură, astăzi scufundat de organizatori în anonimat. Am întrebat şi alţi colegi despre program, intenţii. Nimeni nu ştia nimic legat de Arad. Mi se pare şi un gest amoral, o impietate faţă de Victor Parhon care s-a zbătut să lanseze festivalul de la Arad în topul celor din ţară. La fel, absolut întîmplător, am aflat că la începutul lui noiembrie a debutat o nouă ediţie a Festivalului Comediei de la Galaţi, lucru lăudabil, dar despre care nu deţin nici cel mai mic amănunt. Desigur, din vina mea. Aproape în aceeaşi perioadă, mai exact între 4 şi 11 noiembrie, la Teatrul Maghiar din Cluj a avut loc un eveniment mai special şi mai rar gîndit în peisajul nostru teatral: Zilele comemorative Harag György (1925-1985), 75 de ani de la naştere şi 15 de la moarte. Imaginea şi importanţa acestui mare regizor au fost readuse în actualitate prin întîlniri şi discuţii, prin vizionarea pe casete video a unora dintre cele mai împlinite montări, prin strîngerea laolaltă a unor actori care au lucrat mult cu Harag. Ideea festivalului a fost şi aceea de a invita, cu spectacolele considerate reprezentative pentru acest moment, toate teatrele în care regizorul a poposit şi a creat. De aceea au fost prezente: Teatrul de Nord din Satu-Mare, Teatrul Naţional din Tîrgu-Mureş, Teatrul Maghiar din Novi-Sad, Teatrul de Comedie din Bucureşti şi cel din Budapesta, precum şi Teatrul Maghiar din Cluj, organizatorul principal. M-a impresionat, chiar în timpul foarte scurt pe care l-am stat la Cluj, dezvoltarea pe paliere, fiecare avîndu-l cu adevărat în centru pe György Harag, cu forţa, umorul, geniul şi valenţele lui inepuizabile. Amintirile din timpul repetiţiilor se completau în atmosferă cu imaginile spectacolului finit de pe ecranele monitorului (În staţie, Unchiul Vanea, Guvernatorul lui Caligula, Furtuna şi Livada de vişini, spectacolul său testament şi singurul, din cele făcute în România, înregistrat, păstrat ca document de studiu. Din păcate, nimic din Procesul făcut la Teatrul de Comedie nu se poate vedea astăzi, o montare atît de specială cu Amza Pellea, Constantin Băltăreţu, Şerban Ionescu şi mulţi alţii). Cei care
l-au cunoscut sînt marcaţi de întîlnirea cu el. I-am refăcut, într-un fel, şi eu chipul de-a lungul timpului din multe poveşti depănate de Tompa Gabor, unul dintre ucenicii şi "fraţii" săi întru creaţie, dar şi din cele povestite de Doina Levinţa în compartimentul sordid al unui tren de noapte de la Piatra-Neamţ. Regret că din nenumăratele cărţi publicate în limba maghiară, unele special pentru acest eveniment, pe nici una nu am regăsit-o tradusă şi în româneşte pentru ca şi oamenii noştri de teatru să aibă acces la informaţii, documente, comentarii legate de personalitatea lui Harag. Nici un actor român, nici Silvia Ghelan care locuieşte la Cluj, nu a participat la dezbateri, atît cît am fost eu la Cluj, să vorbească despre ceea ce ştiu şi eu că a fost Harag pentru ei. Istoria teatrului românesc îl păstrează pe unul dintre cei mai profunzi creatori şi formatori ai unui stil. Din păcate, pe el, ca şi pe mulţi alţi mari artişti pierduţi sau, mai grav, aflaţi încă în viaţă îi pomenim, îi omagiem sau îi sărbătorim, altfel decît festivist, atît de rar şi nesemnificativ. Ne strîngem din ce în ce mai puţin în jurul marilor valori, în jurul evenimentelor reale.
La Cluj, într-o toamnă blîndă şi bizară, am recuperat ceva din spiritul atît de special al marelui György Harag.