Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Furtul de prepoziţii de Horia Gârbea


Este ştiut că, în timpul scufundării Titanicului, orchestra a continuat să cînte. Dar bucătarii ce făceau? E de presupus că strigau: "Pompaţi apa, că mai trebuie să fiarbă un sfert de ceas perişoarele"! Pentru un adevărat artist, catastrofele nu contează. Piară lumea, numai cozonacii să nu se ardă! Un personaj remarcabil este Cănuţă-Om-Sucit, care rabdă totul de la nevastă şi soacră, dar divorţează cînd acestea îi ard superbul crap de patru kilograme.

Să luăm în serios mîncarea. Mîncarea este un leac! O maximă venită de la anticii greci, de care trebuie să te temi cînd îţi fac daruri. Dar de ce nu şi cînd te invită la masă? Mă rog, să admitem că mîncarea, ba şi băutura, pot fi nişte leacuri, medicamente, poţiuni, loţiuni interioare. Nimeni nu contestă că, în anumite doze, atent cîntărite, mîncarea face bine, cu toate că, după medicina tradiţională, n-ar trebui să pui în gură nici măcar ambrozie sau nectar.

Dar care mîncare? Şi pentru ce/ contra căror afecţiuni? E banal să spui că un ceai e bun la ficat, că un sirop ajută la tuse, că un ghiveci de mirodenii facilitează digestia. Eu cred că tămăduirea prin mîncare are o componentă spirituală şi nu contează cît de mult şi gras mănînci, dacă te vindeci prin ospătare, ceea ce nu te aştepţi.

Din acest punct de vedere, al metafizicii digestive, cele mai bune şi lecuitoare bucate sînt cele mai imprevizibile. Vă asigur că tocăniţa de cartofi cu carne de purceluş şi multă ceapă vindecă depresia dată de nedreptatea socială (în ideea că tuturor ne vine rîndul). Cîrnatul cu usturoi, prăjit în untură şi răcit cu vin de buturugă este aparent un sacrilegiu homeopatic. În realitate, el vindecă radical pesimismul intelectual şi dă pacientului încredere că, atunci cînd ne-o fi mai rău şi mai rău, aşa o să ne fie.

Aţi dedus, desigur, din acestă introducere, că, deşi am adunat cam multe kilograme, adeseori nu pot să-mi controlez pofta de a mînca. Desigur, am felurile mele favorite, pe care îmi place să le şi pregătesc. Numai că ele sînt, toate, tangibile, concrete. Nu mi-a trecut niciodată prin minte să mănînc abstracţiuni, cu atît mai puţin elemente morfologice.

Sînt, se vede treaba, un caz izolat! În ţara noastră, în care nimeni nu moare de foame, sînt totuşi unii cărora alimentele comune li se par neîndestulătoare. Şi atunci, ei halesc părţi de vorbire, bucăţi din fondul lexical, concepte. Le devorează pur şi simplu în orice anotimp, proaspete sau conservate. Aşa de pildă, cineva îmi semnala că un mare romancier român utilizează maximum 500 de substantive. Au rămas numai cele indigeste. Pe celelalte le-a mistuit.

Dar dintre toate tipurile de vorbe care sînt ingerate cu o viteză înfricoşătoare, delicioase par să fie mai ales prepoziţiile. De ce? Poate pentru că sînt mai mici şi nu se pot apăra. Sau pentru că, în graba omului de a se îndestula, dumicaţii mai reduşi sînt mai simplu de înghiţit: ca măslinele, chifteluţele, chips-urile, fursecurile. La fel şi prepoziţiile!

Există un pericol pe care îl semnalez îngrijorat. Vînate şi mîncate fără milă, prepoziţiile s-ar putea să dispară. Eu propun prin acest articol Parlamentului o lege de ocrotire a lor, precum cea pentru lostriţe şi fazani pe care nu au voie să le vîneze decît persoanele de rang înalt, de la ministru în sus.

Nu vă jucaţi! Deşi avem în limbă destui "de", "pe", "pentru", "din", exterminarea lor continuă s-ar putea să ducă specia în pragul extincţiei. Gîndiţi-vă că au dispărut uriaşii dinozauri, d-apoi nişte slabe silabe! Şi mai gîndiţi-vă că, aşa mici cum sînt, ele asigură echilibrul ecologic al limbii noastre, periclitate ea însăşi de atacul conjugat, de sus şi de jos, al lexicului englez şi al celui ţigănesc.

Să manifestăm pentru salvarea prepoziţiilor! De mult, de mult, parcă din copilărie, nu am mai văzut o firmă: "Pantofi pentru copii" sau "Croitor de damă"! Mi-e dor de ele! Acum se scrie doar "Pantofi copii" şi "Croitor damă". Ceea ce, de cînd s-a abrogat articolul 200, e perfect legal! Pe o tarabă din Obor răsare o inscripţie din colant: "Adidaşi copii şi adulţi". Poţi crede, fireşte, că adidaşii sînt acum maturi - au fii şi fiice. Carnea nu e mai niciodată "de" vacă, nici telemeaua "de" bivoliţă. Există doar "carne vacă" sau "carne porc", respectiv "telemea bivoliţă". Ceea ce mai merge. În schimb, "brînză vacă" sună ca o insultă. Ce vacă şi brînza asta...! "Os porc"! Ce porc e osul din galantar!

De la inscripţiile scrise stîngaci cu carioca, afişate pe rafturi şi în frigidere, prepoziţiofagia se extinde la etichete tipărite, ambalaje, instrucţiuni de folosire şi va ajunge poate la legile din Senat şi Cameră. Apoi se va întoarce fioroasă asupra limbii şi ne vom trezi vorbind prin casă: "Pune nişte toast secară în prăjitor pîine ca să fac tartina pîine unt".

N-aş vrea să închei pe un ton pesimist, pentru că nu-mi stă în fire. De aceea semnalez la final un fapt pozitiv, care mi-a încurajat speranţa. În acest marasm naţional al devorării prepoziţiilor am răsuflat uşurat cînd am văzut că, după dispariţia celor autohtone, ne-am gîndit să importăm prepoziţii pentru a reface specia. Am observat deunăzi că pe fruntea unui troleibuz scria atît: "VIA UNIVERSITATE". Iniţial, resemnat cu moartea prepoziţiilor, am luat-o drept substantiv. M-am şi gîndit: ce bun o fi vinul din Via Universitate, fermentat poate în Amfiteatrul Odobescu. Apoi mi-am dat seama că e o prepoziţie nouă, proaspăt adusă din Italia, ca un Chianti, ca să înlocuiască sărmanele noastre "prin" sau "pe la" din care n-au mai rămas nici oscioarele.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara