Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica muzicală:
Gala maeştrilor. Regal coregrafic la Opera din Stuttgart de Dumitru Avakian

O ştim cu toţii, Compania de balet a Operei de Stat din Stuttgart este una dintre cele mai prestigioase – în egală măsură mai faimoase – instituţii de acest fel din lume.

Rămâne în continuare, de mai bine de o jumătate de secol, în zona dansului academic, un reper privind păstrarea valorilor specifice acestei expresii artistice. Fiinţează aici o celebră, o foarte căutată şcoală de dans academic, şcoală ce reprezintă o adevărată pepinieră de tinere talente ce visează să ajungă pe marea scenă de la Stuttgarter Ballett.
Nu întâmplător, aici şi nu în altă parte, în landul Baden-Wurtemberg, au fost întrunite condiţiile speciale ce au reunit impresionante valori ale dansului, pe de-o parte, şi, pe de alta, susţinerea financiară, susţinere venită din partea unor mari companii naţionale şi internaţionale ce-şi au sediul la Stuttgart.
Porsche, faimoasa companie de automobile, şi Richard Cragun, dansator emblematic intrat în legenda dansului academic în secolul trecut, reprezintă datele acestei ecuaţii.
Stagiunea care tocmai a luat sfârşit i-a fost dedicată.
Anul trecut… a trecut în eternitate. O perioadă de aproape trei decenii şi jumătate a fost primul solist al companiei.
Astăzi relaţia instituţiei cu marile firme internaţionale continuă neabătută în ciuda timpurilor schimbătoare, a modelor, a succesiunii manageriatelor administrative şi artistice, a alternării fireşti a generaţiilor.
În plus există o constantă susţinere a publicului, a celui vârstnic, a celui tânăr, a celui foarte tânăr… de nivel şcolar. Bucuria dansului este contaminantă şi o regăseşti trecând de pe scenă în rândul spectatorilor cei care covârşesc până la refuz sala teatrului la fiecare spectacol.
Nu poţi să nu observi, stagiunea care tocmai s-a încheiat a adus, în ultimele două reprezentaţii, spectacolul Othello, spectacol conceput de celebrul regizor coregraf John Neumeier, după Shakespeare. Este unul dintre cele mai gustate producţii ale companiei. La Stuttgart, premiera a avut loc în urmă cu cinci ani; dar premiera absolută, creaţia propriu-zisă s-a petrecut la Hamburg cu aproape trei decenii în urmă. Nu se poate uita, în aceeaşi perioadă, cu ocazia unui turneu, marele coregraf a adus la Bucureşti cel mai împlinit spectacol al domniei sale, anume Visul unei nopţi de vară, o fabuloasă interpretare regizoralcoregrafică a peisei marelui Will. În schimb, spectacolul Othello se dovedeşte a nu fi o creaţie de vârf a maestrului. Dans, pantomimă, aspecte pitoreşti, numere cu caracter de divertisment, un explicit caracter epic , dau împreună satisfacţii marelui public. Nu e rău. Dar lipseşte structurarea dramatică a întregului. Închegată s-a dovedit a fi partea secundă a spectacolului. Faptul e datorat unor aspecte convergente. Mă refer la relaţia excelentă dintre regie, dans şi muzică. În rolul titular, canadianul Jason Reilly este un dansator expresiv de mare forţă; gestul său dispune de precizie, de elocvenţă, de o susţinere amplă ce operează trimiteri semnificative în relaţia cu partenerii scenici, cu balerina de origină spaniolă Alicia Amatriain, în rolul Desdemonei; este un artist de o extremă sensibilitate şi eleganţă a gestului.
Indiscutabil, Neumeier este inegalabilul maestru ce operează eficient în ce priveşte raportul dintre dans şi muzică; în partea secundă a spectacolului, ansamblul instrumental a fost suit pe un adevărat stelaj situat deasupra acţiunii; se stabileşte o implicare intimă a muzicii în cadrul relaţiei dramatice. Au fost folosite pagini datorate compozitorului Alfred Schnittke, din Rusia – Concerto grosso nr.1, pentru două viori şi ansamblu, şi, de asemenea, pagini semnate de estonianul Arvo Pärt – secţiuni din Tabula rassa, pentru ansamblu de corzi.
Am reascultat-o cu bucurie pe violonista Luminitza Petre, originară din România, în compania colegului domniei sale, violonistul Wolf-Dieter Streicher, primii violonişti ai orchestrei Operei; cântul celor două viori, limpiditatea acestuia au conferit acea consistenţă spirituală, acea puritate a sentimentului ce îi leagă dincolo de moarte pe cei doi protagonişti ai dramei. Rafinat construită, evoluţia instrumentală a fost eficient condusă de dirijorul american James Tuggle, un artist al casei; conduce prioritar producţiile coregrafice ale instituţiei.
Oneghin? Un excelent spectacol de balet academic – o relicvă preţioasă! Un spectacol luminos, plăcut ochiului, plăcut auzului. Un spectacol de natură romantică.
Felicitări companiei pentru faptul că îl păstrează cu asemenea grijă! Există motivaţii importante.
A fost creat în urmă cu aproape o jumătate de secol !
A fost imaginat şi realizat de marele dansator şi coregraf John Cranko, fondatorul companiei. A fost păstrat drept spectacol de referinţă.
Muzica îi aparţine tot lui Ceaikovski; sunt preluate diferite pagini din diferite lucrări ale compozitorului; nu se realizează o translaţie muzicală a operei omonime; momentele dramatice ale acesteia, inspirate de romanul în versuri al lui Puşkin, se regăsesc, însă, cu anume acurateţe.
În rolul titular, canadianul Evan McKie este elegant şi cuceritor, distant şi amabil, conturând mişcări de o caligrafie impecabilă; spectaculozitatea gestului coregrafic este însoţită de o autentică anvergură expresivă. Tatiana, iubirea respinsă şi, ulterior, amarnic regretată de Oneghin? Am revăzut-o pe Alicia Amatriain; dispune de un farmec cuceritor, de capacităţile unei introspecţii ce găseşte resursele comunicării sensibile, de autentică distincţie; nu este suficient explorat nivelul combustiei dramatice, cel ce conferă măreţie rolului.
Ansamblurile sunt spectaculoase şi multicolore, pitoreşti şi excepţional de bine puse la punct. Sunt temeinic lucrate. Iar rezultatul este un spectacol a cărui prospeţime nu-ţi dă de bănuit că a fost creat în urmă cu peste patru decenii.
Promisiunile pentru viitoarea stagiune sunt importante. Sunt programate patru premiere datorate unor autori contemporani. Va fi reluat spectacolul Giselle, o producţie a casei dn anul 1999. Se anunţă a fi realizată o coproducţie a celor două companii ale instituţiei, compania de balet şi cea de operă, cu Orfeu şi Euridice pe muzica vienezului Chr.W. Gluck. Un întreg spectacol este dedicat tinerilor coregrafi. Sunt reluate marile succese ale stagiunilor precedente; evident Othello, apoi Romeo şi Julietta în coregrafia lui John Cranko, pe muzica lui Serghei Prokofiev. Două titluri de repertoriu fac obiectul unor turnee ce vor avea loc la Londra şi la Weimer.
Fiecare spectacol al fiecărei seri se constituie într-un eveniment ! Acesta este secretul succesului constant al Companiei de balet din Stuttgart.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara