Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
George Apostu de Pavel Şuşară


Unul dintre cei mai viguroşi artişti români din acest secol şi unul dintre sculptorii cei mai importanţi din întreaga istorie românească a genului, şi nici o exagerare nu se ascunde în această afirmaţie atît de tranşantă, aproape absent, în ultimii douăzeci de ani, din orizontul culturii noastre, George Apostu ar fi împlinit, în ziua de 20 decembrie, 70 de ani.

Mort prematur la Paris, unde s-a exilat din disperare, după ce climatul din România anilor '80 devenise de nesuportat, el a părăsit subit şi spaţiile noastre de expunere şi a migrat, într-un mod inexplicabil, în folclorul de atelier şi în anecdotica boemei artistice bucureştene, şi nu numai, din ce în ce mai restrînsă şi ea.

Cum nici un eveniment public nu pare să marcheze acest moment important al calendarului sculpturii româneşti contemporane, nu ne rămîne decît apelul la memorie.

Brâncuşian în esenţă, dar stopat în orizontul arhaic şi idolatru al lui Brâncuşi, George Apostu a perpetuat, în plină contemporaneitate, vîrsta eroică, prometeică şi stihilă a sculpturii. Fascinat în primul rînd de materialele ingenue, neprelucrate, prelevate nemijlocit din natură, în special de lemn şi de piatră, asupra cărora se poate interveni aproape organic, prin tehnici care au rămas, practic, neschimbate de la începuturile lor, cum ar fi cioplirea directă, sculptorul nu a adăugat realului forme noi, nu a civilizat amorful, ci doar a eliberat ceea ce materia însăşi ascunde misterios în sine, ceea ce este înscris fatalmente în codul ei genetic. Prin vîrsta viziunilor sale şi prin firescul desăvîrşit cu care se aşază în lumea elementară, Apostu este contemporan cu dinozaurii, este parte din evoluţia materiei, în timp ce prin natura sensibilităţii lui, prin vocaţia sa de arhitect şi de constructor, dar şi printr-un fel de mistică neprotocolară şi de pioşenie greoaie, el este un sculptor romanic - un poet al materiei grele şi al formelor abia întrezărite, pe a căror fundaţie urmează să se ridice angulozităţile şi broderiile gotice. Deşi, în ordine cronologică, cel mai tînăr din marea noastră galerie de sculptori, în perspectiva cronologiei formelor Apostu este cel mai bătrîn, este de o vîrstă cu materia însăşi. Paciurea îi este nepot, Anghel strănepot, iar Brâncuşi duce, în special prin Pasărea în văzduh, pînă la ultimele consecinţe, marele lui gest fecundator. întocmai ca în reprezentarea simbolică a şarpelui care îşi înghite coada, brâncuşianul Apostu este în acelaşi timp marele precursor al lui Brâncuşi. Pînă şi Ion Georgescu şi Ionescu-Valbudea îi sunt urmaşi mai tineri.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara