Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronică Literară:
George Coşbuc – reeditări critice de Nicolae Manolescu

Toate cele opt cărţi despre care va fi vorba mai jos, tipărite cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la naşterea lui G. Coşbuc, fac parte dintr-un lăudabil proiect sprijinit de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud (Preşedinte: Emil Radu Moldovan) prin Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” Bistriţa-Năsăud (Director: Ioan Pintea).

Cele opt volume au apărut la trei edituri diferite, şase la „Şcoala ardeleană” din Cluj-Napoca, una la Editura „Născut Liber” din Bistriţa şi una la „Princeps Multimedia” din Iaşi. Cu excepţia celei intitulate George Coşbuc în documentele junimii năsăudene, coordonată de Adrian Onofreiu şi Ioan Pintea, care conţine „ce şi cât a creat Coşbuc în cei patru ani de activitate – 1880-1884 – ca membru al Societăţii Virtus Romana Rediviva”, adică ineditele din prima tinereţe, toate celelalte reprezintă reeditări, unele adăugite şi revizuite, ale unor opere publicate de peste patru decenii încoace.

De exemplu, George Coşbuc în amintirile contemporanilor, volumul tipărit la Iaşi, este o antologie alcătuită în 1966 de Al. Husar, năsăudean el însuşi, şi „mult adăugită şi îmbunătăţită” de Daniel Corbu, după cum citim întro Notă a editorului actual. În ce constau adăugirile şi îmbunătăţirile, nu ştiu. Presupun că au fost adăugate acele texte care aparţin unor contemporani, nu ai poetului, ci ai noştri, precum Mircea Popa sau Anne Marie Weber, fără a se indica dacă şi unde au mai fost publicate sau dacă au fost solicitate special pentru volumul de faţă, ca şi altele datorate unor scriitori interbelici, care nu l-au cunoscut personal pe poet şi care nu pot pretinde la statutul unor evocări. Intelectual riguros şi de modă veche, Al Husar nu putea crea, el, o astfel de confuzie.

Gavril Scridon, editor al lui G. Coşbuc (Opere I-VI) şi autor a numeroase studii despre poet, îşi vede republicat studiul din 1969 Ecouri literare şi universale în poezia lui George Coşbuc. Este un studiu doct, care merge pe linia considerării poetului năsăudean ca un intelectual cult, cunoscător de limbi străine, germana, maghiara, franceza, italiana şi, bineînţeles, latina, şi care a tradus sau a prelucrat enorm din poezia străină. Ideea, care găseşte ecou chiar şi atăzi la Mihai Zamfir, a fost combătută de Lovinescu şi Călinescu, iar înaintea lor de însuşi Titu Maiorescu. Înclin spre părerea acestora din urmă. Coşbuc e un om foarte citit, e adevărat, dar lipsit de spirit critic. Un argument în favoarea tezei că el este, mai degrabă, bine şcolit, decât cult constă în felul cum s-a apărat de acuzaţiile de plagiat pe care i le-a adus Grigore N. Lazu (Nu e adevărat că n-a avut nimic de replicat, nici că acuzaţiile erau nedrepte, cum afirmă Andrei Bodiu într-o carte despre care va veni vorba mai departe): şi anume că poeziile nemţeşti s-ar fi strecurat între foile manuscrisului predat editurii fără ştiinţa lui! Mentalitatea lui Coşbuc, în privinţa proprietăţii intelectuale, era una folclorică, anonimă. Viaţa lui George Coşbuc a aceluiaşi este o lucrare postumă, menită să încununeze vasta operă consacrată de Gavril Scridon poetului. Ediţia a doua e prefaţată elogios de Ion Vlad. Meritul principal al biografiei constă în informaţia exhaustivă. Criticul ştie absolut tot despre subiectul său. Biografia este inspirată de cele consacrate de G. Călinescu lui Eminescu şi Creangă, mai ales de acesta din urmă. Doar că lui Scridon îi lipseşte talentul literar. Când dăm peste o pagină călinesciană, cum ar fi descrierea satului Hordou la mijlocul secolului XIX, în felul în care Călinescu evocă Humuleştii lui Creangă („case albe la poala de deal, strânse în jurul unei bisericuţe cu turnul ţuguiat între plopi” etc.), avem sentimentul ciudat că nu e stilul autorului. Şi nu e! Pagina şi jumătate care urmează reprezintă preluarea mot-à-mot a unui pasaj din Discursul de recepţie la Academie al lui O. Goga din 1938. Cu ghilimele de rigoare, e drept.

Ar fi putut fi interesantă cartea lui Horaţiu Catalano, pedagog, născut la George Coşbuc, fostul Hordou, despre Contribuţiile pedgogice ale poetului, dacă nu s-ar fi mărginit să întocmească liste de titluri ale manualelor şi articolelor de tot felul destinate de Coşbuc şcolii. Dacă, de exemplu, ar fi rezumat un capitol sau altul aparţinând lui Coşbuc din cele 33 de manuale scrise în colaborare cu numeroşi autori. Sau dacă, în loc să listeze titlurile articolelor din „Albina”, reluate şi în volum, pe tema unor expresii populare şi a posibilelor etimologii, ar fi exemplificat harul lingvistic al lui Coşbuc prin câteva mostre, toate remarcabile. Nici stilul studiului nu e grozav, amestec de preţiozitate şi de pedanterie.

Foarte şcolăresc este George Coşbuc sau lirismul pragurilor al lui Andrei Moldovan. N-am înţeles nici măcar la ce se referă titlul: pragul e definit la un moment dat ca un paratext în maniera lui Genette. Să mă bată Dumnezeu dacă îmi trece ceva prin cap! Suntem apoi informaţi că poetul Nunţii Zamfirei ar fi un poet liric. Fără vreo demonstraţie. Cât despre lirismul pragurilor (ar fi aşadar mai multe!), ezit să mă pronunţ.

Mica monografie George Coşbuc a lui Andrei Bodiu a avut o primă ediţie la Editura „Aula” din Braşov, în 2002, şi iat-o reluată, cu prefaţa lui Adrian Lăcătuş, şi întregită cu o antologie de texte şi un dosar al receptării critice. Ideea principală constă în ceea ce autorul numeşte „estetizarea lumii” de către Coşbuc: estetizarea naturii, a iubirii, a morţii şi a eroismului. Întrebarea este dacă nu toţi poeţii procedează la fel când cântă lumea. Până şi indenegabilul etic al poeziei lui Coşbuc ar fi estetizat. Monografia are un aspect didactic.

Cea mai solidă dintre toate reeditările este Opera lui George Coşbuc a lui Petru Poantă, aflată la ediţia a treia, cea dintâi datând din 1976, despre care am scris o cronică acum patruzeci de ani. Studiul se deschide cu o critică a criticii, succintă, dar clară trecere în revistă a principalelor analize consacrate poeziei lui Coşbuc de-a lungul timpului. Nu sunt puţine corecţiunile aduse unor opinii rămase în memoria noastră sub forma unor clişee. Despre lipsa lirismului scrie cel dintâi Lovinescu în Mutaţia valorilor. Nu ţin minte s-o mai fi remarcat cineva. „Nu muzica secretă a elementelor ori a stărilor sufleteşti o caută poetul”, crede, la rândul lui, Petru Poantă, în acord cu cei care, nu toţi, i-au refuzat lui Coşbuc lirismul ca mod modern de exprimare. În nici unul din capitolele studiului, Poantă nu examinează de altfel „lirica” coşbuciană. Pe de altă parte, el dezvoltă ideea lui Streinu referitoare la „orăşenismul” poetului ţărănimii, cum îl caracterizase Gherea, la zugăvirea satului din perspectiva unuia care merge la ţară în week-end ca pe un „salon idilic”. Că George Coşbuc ar fi „cel mai dificil poet român” este, desigur, o exagerare, pe care invocarea „lipsei unor criterii ferme prin care să-i evaluăm originalitatrea” n-o fac deloc mai acceptabilă. În analizele istoric succesive ale poeziei, sunt mai multe opoziţii principale, nu doar aceea sociologică impusă de Gherea versus celei estetice radicalizată de Streinu: opoziţia sat versus oraş, descriere monografică versus idilism sau realism versus mitologie naţională şi aşa mai departe.

În sfârşit, iată o aniversare cum se cuvine a unui important poet, nu doar festivă, ca majoritatea, dar prin reeditări care dau naştere la dezbateri de-a lungul câtorva săptămâni şi nu numai în ţara din nord, care şi-l revendică pe Coşbuc, pe bună dreptate, ca pe cel mai ilustru reprezentant al ei. Et in Arcadia ego

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara