Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Istorie Literară:
Gestiunea patrimoniului literar de Ion Simuţ


Ornea a fost un devotat al patrimoniului nostru literar într-un mod aparte. Deschis spre cultura scrisă în general (deci cu un orizont mai cuprinzător decât literatura), Z. Ornea, oricât de meticulos şi de atent la detaliile unui text, nu este doar un filolog tradiţional. A practicat o sagace critică a ideilor, cum ar spune Adrian Marino. Ideolog preocupat de curentele culturale (junimism, sămănătorism, poporanism), de Maiorescu, Gherea şi Stere, istoric literar de prestigiu, dintr-o categorie de elită unde îi avem pe Paul Cornea, Al. Săndulescu, Ion Bălu, Mircea Zaciu, Dan Mănucă şi alţi câţiva, nu mulţi, Z. Ornea a fost şi altceva decât un exeget al literaturii. A făcut pentru literatură ceea ce nu poate face criticul sau istoricul literar din foişorul său de cercetător şi hermeneut. A fost un editor profesionist, cu o experienţă de zeci de ani, nu un lector obişnuit, adică doar funcţionarul unei instituţii culturale - şi aceasta fiind, fără îndoială, o profesiune nobilă. Z. Ornea a construit programe editoriale, a avut iniţiative de editare, a îngrijit texte de la faza de manuscris sau primă ediţie până la o altă apariţie, cu tot aparatul critic necesar (prefaţă, note etc.), a sprijinit reeditările clasicilor într-un mod sistematic şi înţelept. Această muncă de editor al clasicilor, de iniţiator de colecţii de istorie literară, nu va fi niciodată îndeajuns de apreciată şi nici suficient de bine pusă în evidenţă. Din această postură şi cu enorma experienţă pe care o avea în domeniul editării, Z. Ornea a putut să-şi exprime opiniile şi despre munca altora. A şi făcut-o ca un expert foarte necesar, într-un domeniu de foarte strictă şi delicată specialitate.

Cronica ediţiilor din "România literară" ne-a obişnuit cu seriozitatea, temeinicia şi consecvenţa analizelor întreprinse de Z. Ornea, timp de aproape două decenii, din septembrie 1983 până la finele lui 2001. Când a murit, în 14 noiembrie 2001, în urma unei intervenţii chirurgicale la rinichi, lăsase, înainte de operaţie, materiale pentru alte opt cronici săptămânale. Sfârşitul a fost surprinzător, deşi cei care i-au fost aproape îl văzuseră cu o putere de muncă diminuată, extenuat de un efort intelectual constant, prelungit fără odihnă mulţi ani. Z. Ornea a adunat periodic materialul de istorie literară al rubricii în mai multe volume succesive: Actualitatea clasicilor (1985), Interpretări (1988), Înţelesuri (1994), Fizionomii (1997), Medalioane (tot 1997), Portrete (1999), Polifonii (2001). Ultimele cronici ale ediţiilor, începând cu ianuarie 1999, în total 151 de texte, au fost adunate din revistă, confruntate cu manuscrisele şi editate de dl Tiberiu Avramescu, vechi prieten şi coleg statornic la Editura Minerva. Volumul se intitulează simplu, ca şi celelalte culegeri de articole, Medalioane de istorie literară (1999-2001), şi are 730 de pagini, arătând marele efort intelectual şi documentar depus de bătrânul cărturar, demn de cel mai înalt respect. Dl Tiberiu Avramescu a făcut o muncă exemplară de editor profesionist, ca un gest de ultim omagiu. A adăugat articolelor lui Z. Ornea o introducere explicativă, un foarte util tabel cronologic înfăţişând sobru biografia şi activitatea istoricului literar, iar în final a pus o bibliografie a cronicilor editate şi un indice de nume, adică tot ce trebuie pentru ca cititorul să fie pe deplin informat şi orientat. Articolele au fost sistematizate, cum făcuse Z. Ornea şi în celelalte volume ale sale de acelaşi fel, în câteva mari capitole: literatură română, filosofie-sociologie, istorie şi varia. Sunt puse astfel în evidenţă principalele direcţii de studiu şi de expertiză editorială ale unuia dintre cei mai pricepuţi istorici literari ai noştri în a aprecia corectitudinea, competenţa, erudiţia sau nepriceperea şi pripeala altora în iniţiativa de a edita sau de a interpreta textele clasicilor.

E un domeniu de specialitate extrem de pretenţios şi care cere alt gen de competenţe decât cronica literară sau comentariul la zi. Din nefericire, nu sunt prea mulţi devotaţi pentru o astfel de îndeletnicire profesională. Pe vremuri, Paul Cornea şi Mircea Zaciu au făcut bune oficii la "cronica ediţiilor" din revista "Manuscriptum". În perioada postdecembristă, cei mai statornici în preocupările lor publicistice, în rubrici speciale de istorie literară, sunt Teodor Vârgolici şi Mircea Anghelescu, ambii în paginile "Adevărului literar şi artistic", şi Alexandru Ruja în revista timişoreană "Orizont". Primilor doi li s-a alăturat Niculae Gheran, cu comentarii mai libere din activitatea sa de editor, adunate în 2004 în volumul de "evocări şi documente" Sertar, apărut la Editura Institutului Cultural Român. La rubrica de cronica ediţiilor din "România literară" lui Z. Ornea i-a succedat în 2002-2003 Cornelia Ştefănescu, o cunoscută specialistă în Mihail Sebastian şi G. Călinescu. Al. Săndulescu susţinea cu anumite intermitenţe cronica ediţiilor în "Jurnalul literar", colaborează cu texte de istorie literară şi la "România literară", realizând o retrospectivă a unor astfel de "comentarii critice" într-un volum tot din 2004, Acele puncte lucii..., apărut la Editura Universal Dalsi. De puţină vreme, chiar în paginile "României literare", G. Pienescu dezvoltă un fel de memorialistică a realizării ediţiilor (s-a ocupat până acum de ediţiile Arghezi şi Odobescu). Desigur, istoricii literari activi sunt mai mulţi, într-o copleşitoare majoritate din generaţiile mai vârstnice. Dar nu la o situaţie generală vreau să mă refer, deşi condiţia extrem de ingrată a istoriei literare, azi, ar merita o discuţie separată. Moştenirea lăsată de Zigu Ornea ne stimulează în acest sens.

Nu cred că e exagerat să afirm că istoria literară se află în cel mai grav impas din evoluţia ei, prin comparaţie cu critica şi teoria literară. Se vede din situaţia precară a biografiilor, din marile carenţe de documentare şi de actualizare ale celor care există (în alte părţi, ele au creat o adevărată modă, o specie aparte în categoria non-fictivului), se vede din carenţa monografiilor (conturile nu pot fi considerate încheiate nici pe această linie istoriografică), se vede din criza ediţiilor critice (iarăşi o temă dureroasă, o problemă ce pare irezolvabilă). Acestea sunt subiecte pe care titularii rubricii de "cronică a ediţiilor" le-au discutat în permanenţă, mai ales prin aplicaţii la obiect, prin cazuri concrete, subiecte rămase pe mai departe de actualitate. Z. Ornea a revenit asupra acestor probleme de câte ori a avut prilejul, iar volumul său postum Medalioane de istorie literară dovedeşte preocupările prioritare. Situaţia ediţiilor (critice sau pregătitoare pentru ediţiile critice), starea monografiilor şi a biografiilor constituie obiective de analiză în cadrul rubricii de cronica ediţiilor pe care Z. Ornea o susţinea cu atâta profesionalism. Ar fi poate fastidios să reiau aici, fie şi parţial, subiectele sale de aplicaţie, de la Filimon şi Alecsandri până la Vianu şi Arghezi, dar şi Cioran sau Noica, Iorga sau Pătrăşcanu. Pe Z. Ornea îl interesau nu numai ediţiile sau exegeza literară, dar şi istoriografia, sociologia, filosofia, memorialistica, drama Basarabiei etc. Falimentul Editurii Minerva e ultima dintre problemele de actualitate înregistrate în volum, o situaţie dureroasă care l-a afectat profund pe încercatul editor al clasicilor, care se vedea neputincios în faţa pierderii (adică a distrugerii) unei instituţii culturale ce fusese principalul instrument de realizare a unui program de importanţă naţională în gestionarea patrimoniului literar.

Z. Ornea a tras semnale de alarmă de nenumărate ori, şi-a exprimat neliniştea, dând o pildă de vigilenţă culturală. Nu zăboveşte în textologie decât rareori, căci ar însemna să facă observaţii ce se cuvin făcute la masa redacţională, în editură. Cititorul de revistă vrea o deschidere de orizont, iar Z. Ornea a ştiut să i-o dea. O rubrică de "cronică a ediţiilor" impune verificarea, la modul deschis-public, a unei gestiuni speciale a patrimoniului nostru literar. Implică o participare critică la gestiunea meticuloasă şi responsabilă a valorilor, realizată prin intermediul editurilor şi al altor instituţii culturale. Oricât ar fi de ostracizată, istoria literară trebuie să-şi asume obligaţii atât faţă de scriitorii clasici, aflaţi în prim-plan, cât şi faţă de literatura minoră, pierdută adesea, fără mari speranţe de recuperare, în umbrele celui de-al doilea raft. Prea multe edituri dovedesc din ce în ce mai frapant lipsa de coerenţă, de consecvenţă şi de competenţă în editarea clasicilor noştri. Improvizarea unor programe editoriale nu este compatibilă cu exigenţele unui interes naţional major. E, de aceea, foarte necesară analiza unor proiecte editoriale pe domenii de istorie literară: avangarda românească, recuperarea literaturii exilului, calitatea ediţiilor cu destinaţie şcolară, soarta editorială a scriitorilor minori, reluarea ediţiilor critice din opera marilor clasici (acolo unde e cazul). E de asemenea de meditat la starea dicţionarelor, a antologiilor şi a bibliografiilor, ca indispensabile instrumente de lucru şi ca mijloace de orientare pentru un public debusolat. Subiecte potrivite de discuţie sunt şi ediţiile critice întrerupte (foarte multe), ediţiile critice care merg bine (prea puţine), ediţiile critice încheiate (unele trebuie reluate), ediţiile critice necesar a fi demarate (din opera scriitorilor contemporani clasicizaţi). Se pot reactiva periodic interogaţii privitoare la opera unor mari scriitori (Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, E. Lovinescu sau M. Sadoveanu, de exemplu). Toate aceste subiecte posibile sunt "povestiri" de istorie literară cu final deschis.

Ornea a fost, în sine, o instituţie culturală şi editorială, o personalitate de opinie clară şi fermă, neezitând să se exprime limpede atât despre politica trecutului, cât şi despre aceea a prezentului, citită din perspectivă istorică. A fost un editor excepţional, căruia cultura noastră clasică, modernă şi contemporană îi datorează enorm pentru programul înţelept de promovare. În istoria literară, a fost un mentor, un exemplu de dăruire, erudiţie şi competenţă. Oare câţi vor şti să-i urmeze nu ideile şi interpretările (care sunt irepetabile), ci principiile şi direcţiile de acţiune culturală?

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara