Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Centenar:
GIORGIO CAPRONI - (Livorno, 1912 – Roma, 1990) de ---

După primele clase absolvite la Livorno şi apoi la Genova, unde îşi urmează părinţii, Caproni frecventează cursurile de vioară şi compoziţie ale Conservatorului. Este rând pe rând violonist, vânzător, funcţionar, apoi învăţător în Val Trebbia. În 1939 se mută la Roma. Izbucnind războiul, luptă pe frontul de Vest, participă apoi la Rezistenţă. În 1945 se întoarce definitiv la Roma: continuă să predea şi să colaboreze la ziare şi reviste.
Debutează în 1936 la Genova cu „Come un’allegoria”, culegere urmată de „Ballo a Fontanigorda”, 1938, ibidem. Poet, critic, traducător în special din proza şi lirica franceză (Proust, Céline, Apollinaire, Frénaud, Gênet), Caproni îşi publică tot ce-a scris până în 1956 în volumul „Passaggio di Enea”, Firenze, Valecchi Editore. Temele recurente ale poeziei lui Caproni sunt Genova, mama şi oraşul natal, călătoria, întoarcerea circulară la punctul de plecare, corespondent al mult invocatei regresiuni spre copilărie.
Autorul reuşeşte să armonizeze rafinamentul stilistic cu limpezimea şi spontaneitatea sentimentelor, ceea ce nu înseamnă că sufletul său n-a repercutat absurditatea existenţei. În culegerea „Congedo del viaggiatore cerimonioso...”, dar mai ales în incisivele epigrame din „Muro della terra”, Caproni a aprofundat cealaltă mare temă prezentă şi în „Passaggio di Enea”, şi anume pierderea şi vana căutare a propriei identităţi, convergentă cu cea a morţii lui Dumnezeu.

In memoriam Pentru Olga Franzoni

Acest ţinut care în fildeşul
Lacrimilor ochilor tăi agonici
S-a-nchis fără tăgadă,
Acum că s-au stins
şi jocurile şi certurile
Zgomotoase, şi aerul
Amiroase-a sudoare,
A gâfâite guri
De-atâta-alergătură
şi de încăierări,
În seara asta încă
Expiră voalându-se lumina
În râu, aici unde în şoaptă
Cântă o femeie-aplecată
Peste apa ce-şi vede de drum.


Sunt femei ce-au mireasma

Sunt femei ce-au mireasma
Atât de bună a mării

Că la auzul refrenului lor
Trecând pe lângă tine

Simţi pe piele o răcoroasă
Desfacere de vele

Iar pe buzele de moluşte
Delicioase dispute.


[Marea arde măştile]

Marea arde măştile
Le incendiază focul din sare.
Oameni covârşiţi de măşti
Se-aprind pe litorale.

Doar tu vei supravieţui
Pe rugul Carnavalului.
Tu singură ce fără măşti
Tăinuieşti arta de-a fi.


Fără semne de exclamaţie

Ach, wo ist juli
und das Sommerland

Cât de făloasă e durerea,
Iubirea, atât de animalică.
Gol al cuvintelor
Ce sapă în gol goale
monumente de gol. Gol
al grâului care deja a ajuns
(în soare) înălţimea inimii.

Prezentare şi traducere din italiană de Geo Vasile

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara