Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Muzică:
Globalizare de Liviu Dănceanu

Pentru Paul Valéry lumea reprezintă un "ansamblu de incidenţe, de injoncţiuni, de interpelări şi solicitări de tot felul şi de toate intensităţile, care surprind spiritul fără să-l lumineze în el însuşi, care-l mişcă deconcertându-l, îl deplasează de la ce este mai important spre ceea ce este mai puţin important". O deplasare lubrifiată şi de vâscozităţile globalizării. Iar dacă pe vremea lui Valéry, globalizarea părea a fi doar o veste cu totul improbabilă, astăzi ea este un argument real, chiar şi nespus de precar, ce pledează pentru infinit de multe semnificaţii posibile, dar pentru nici una încă certă. În ordinea economicului (şi implicit a politicului), globalizarea, se ştie, înseamnă un complex relaţional de dependenţă, un teatru în care fiecare actor îşi joacă rolul şi-şi primeşte partea. În muzică ea este oglinda în care fiecare îşi priveşte propria faţă. O oglindă ce reflectă mai curând chipuri individuale, decât imagini de grup. Căci, poate părea ciudat, dar în muzică globalizarea este, într-un anume fel, întârziată din cel puţin trei motive: 1) Globalizarea ţine de spiritul epocii; un spirit din ce în ce mai atrofiat şi mai secătuit. După serialism, lumea muzicii a mai fost locuită de câteva spirite tutelare, care însă s-au derulat simultan şi nu ca până acum, în consecuţie. Aleatorismul, spectralismul, acusmatismul, curentul arhetipal, minimalismul, repetitivismul, noua complexitate, noua simplitate au tatonat, fiecare în parte, impunerea la scară planetară, mulţumindu-se în cele din urmă doar cu stârnirea interesului local al diverselor team-uri componistice. Or, risipirea treptată a probabilităţii de funcţionare a unui spirit coagulant, omogenizator face ca fenomenul globalizării să nu se poată declina în spaţiul muzicii savante, iar verbele extinderii şi generalizării să nu poată fi conjugate la timpul prezent. 2) Fără îndoială, traversăm o perioadă bântuită de puseuri nostalgice, care facilitează formarea într-un ocean tot mai mare de ordine a cât mai multor insule de dezordine. Compozitorii au preponderent nostalgia viitorului, în timp ce publicul şi interpreţii, pe cea a trecutului; europenii sunt năpădiţi de nostalgia exoticului, orientalizării, iar asiaticii, de cea a formalizării şi occidentalizării. Dar transferurile virtuale ori actuale nu comportă nicidecum uniformizarea sau nivelarea, ci, mai curând, întreţin asperităţi şi protuberanţe semnificative la nivelul ethosului şi a facturii sonore, acreditând o deloc neglijabilă diversitate de idiomuri muzicale. 3) Componistica savantă funcţionează într-un regim de o asemenea discreţie şi intimitate încât globalizarea devine ea însăşi un non-sens. Până când nu se vor demola ghetourile în care sunt încartiruite muzicile contemporane nu vom putea lua în serios concertarea opţiunilor şi aspiraţiilor noastre. O face în schimb la modul copios muzica de divertisment, solidară unui nou tip de folclor cu adevărat mondial. Dar aceasta este o altă poveste.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara